-->

„Eu bănui” sau „eu bănuiesc”? Cum e corect?
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-banui-sau-eu-banuiesc-cum-e-corect/

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de i-uri dublate, de forme incorecte ale cuvintelor, de expresii greşite?

Un articol de Monica Andronescu|3 noiembrie 2022

Eu, omul de rând, cu atâtea preocupări și atât de puțin timp la dispoziție, ce planuri am pentru toamna asta? „Eu plănuiesc să plec la casa de la munte”. Foarte bine, pentru că e o toamnă caldă ca un vis frumos. Dar… eu „plănuiesc” sau  eu „plănui”? Cum e corect?

Să ne gândim, deci! Ne luăm după situații asemănătoare? E primul gând care ne vine în minte și nu de puține ori instinctul funcționează și în gramatică. Ce ar fi pe aproape? Eu „bănuiesc” sau „bănui”? Eu te „sfătuiesc” sau te „sfătui” să repari aparatul? Ce variantă e corectă? Sau sunt ambele variante corecte?

În limba română, conjugarea verbelor nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, nici măcar pentru vorbitorii nativi. Misterul poate fi elucidat, din punct de vedere gramatical, dacă descoperim cum se comportă corect verbul respectiv, „a plănui”, și, desigur, verbele cu care l-am asemănat, „a bănui” și „a sfătui”.  Observăm imediat că forma lor de infinitiv se termină în „-i”, deci sunt verbe de declinarea a IV-a. Și, de aici, toată complicația. În limba română, nu toate verbe terminate în „-i” se conjugă la fel. Altfel spus, se comportă diferit, deși fac parte din aceeași clasă.

„Eu plănuiesc să plec la casa de la munte” (nu „Eu plănui…”), „Eu bănuiesc că se întâmplă ceva” (nu „Eu bănui…”) și „Eu te sfătuiesc să repari aparatul” (nu „Eu te sfătui. Iată alegerile corecte. La indicativ prezent, persoana I singular, ele primesc desinența „-esc”, care, desigur, se modifică atunci când continuăm conjugarea verbului la celelalte persoane („tu plănuiești, el plănuiește” etc.).

Însă, subliniem, regula nu se aplică tuturor verbelor de conjugarea a IV-a, unele comportându-se altfel. De exemplu, „eu îmi închipui”. Și există și unele verbe din aceeași categorie pentru care se acceptă două variante corecte: „Eu cheltui” și „eu cheltuiesc”, „eu mă chinui” și „eu mă chinuiesc”.

Uneori, da, ne cam chinuim. Chiar și cu exprimarea. De ce? Simplu! Ca să fie corectă, trebuie s-o înțelegi, cu toate că, e drept, uneori cuvintele se comportă ciudat, nefiind previzibile decât până la un punct. Ca oamenii.

04
/12
/14

De ce scriem cu un singur „n” și de ce cu doi „n”? În limba română, nu întâlnim foarte des cuvinte în cadrul cărora să dublăm litere. De aceea, atunci când trebuie să o facem pot apărea confuzii.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

29
/10
/14

Numeralul de identificare ne dă, de multe ori, bătăi de cap. Lucrurile sunt mai complicate deoarece, în timp, folosirea lui în limbajul vorbit a suferit câteva modificări care au fost, până la urmă, acceptate ca norme gramaticale.

08
/10
/14

În cazul acordului dintre subiect și predicat atunci când avem de-a face cu substantivul colectiv „majoritatea”, trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale, cât și de înțelesul logic avut de termenul respectiv în propoziții sau fraze.

30
/09
/14

Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înțelege mecanismele și modul în care ne afectează viața, am descoperit că autorul oferă și o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicația din dicționar despre proveniența acestuia.

16
/09
/14

Sau... spune-ți brașoave? Din exces de zel sau neștiință, mulți adaugă greșit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ți, lasă-ți, face-ți etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ți” în mesajul transmis?

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

20
/08
/14

Ghilimelele sunt, uneori, semne de punctuație uitate de cei care scriu. Din grabă sau neștiință, ignorăm importanța folosirii lor în multe cazuri. Pare o problemă minoră, însă, ca orice regulă a scrierii în limba română, utilizarea semnelor citării are rolul ei.

30
/07
/14

Cine este agramat? Un om care face erori elementare de limbă. Este des întâlnită greșeala prin care în locul lui „agramat” este folosit termenul „anagramat”, adică participiul trecut al verbului „a anagrama”. Ce înseamnă „a anagrama”? A modifica ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține un alt cuvânt.

22
/07
/14

Articolul posesiv genitival (a, al, ale, ai) este des folosit greșit. Forma articolului posesiv depinde de substantivele feminine, neutre sau masculine, la singular sau plural, pe care le determină în funcție de sensul mesajelor transmise.

15
/07
/14

Superlativul relativ (grad de comparaţie al adverbului şi al adjectivului), care se formează cu ajutorul articolului demonstrativ cel, le dă multora bătăi de cap. Cum este corect? „Doctorița cel mai bine plătită” sau „doctorița cea mai bine plătită”?

08
/07
/14

Astăzi, voi aborda câteva probleme întâlnite mai ales în scris și în cazul cărora pronunția este un element ce poate induce în eroare.

01
/07
/14

Visele au fascinat mereu oamenii. Ele s-au dovedit a fi o cheie importantă către universul psihic al unei persoane. Fie că exprimă simbolic temerile sau problemele cuiva, fie că, uneori, prezic evenimente, visele au un rol esențial, de multe ori ignorat, în viața fiecăruia dintre noi.

24
/06
/14

Forma corectă a acestor cuvinte depinde de statutul de adverb sau de adjectiv pe care îl au în propoziții sau fraze. Dacă apar lângă un substantiv, deci sunt adjective, au forme variabile – minim, minimă, minimi, minime (valoare minimă, punctaj minim) și maxim, maximă, maximi, maxime (nivel maxim, dimensiune maximă).

19
/06
/14

„A face (cuiva) capul calendar” este o expresie folosită adesea când ne întâlnim cu cineva care vorbește prea mult. De asemenea, este utilizată atunci când vrem să transmitem mesajul că suntem copleșiți de prea multe informații. Dar de ce „calendar”, și nu „almanah” sau „revistă”?