INTERVIU EXCLUSIV Radu Beligan: „Nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt român!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/exclusiv-radu-beligan-nu-mi-a-fost-niciodata-rusine-ca-sunt-roman/

INTERVIU După o pauză de opt ani, Radu Beligan revine pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis. La 94 de ani, Radu Beligan dezvăluie secretul tinereţii veşnice: activitatea susţinută. „N-aţi remarcat că majoritatea deceselor survin după ce oamenii ies la pensie şi întrerup orice activitate?“

Un articol de Dan Boicea|31 Mai 2013

INTERVIU După o pauză de opt ani, de când a avut premiera cu „Egoistul“, Radu Beligan va reveni pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. La 94 de ani, Radu Beligan dezvăluie secretul tinereţii veşnice. E simplu: activitatea susţinută. „N-aţi remarcat că majoritatea deceselor survin după ce oamenii ies la pensie şi întrerup orice activitate?“

Acasă la Radu Beligan. La etaj, într-un bloc vechi, din centrul Capitalei.

Imperiul lui Radu Beligan: încăperi mari, aerisite, cu podele care scârţâie în voie, sub paşii pisicilor. Fotolii confortabile şi mii de cărţi, pe care le poţi număra dintr-o privire.

Zeci de obiecte au codificate în ele amintiri: o rachetă de tenis Dunlop, cu o dedicaţie de la Ilie Năstase („Cu cele mai alese sentimente“, Ilie Năstase, 2010) o iconiţă primită de la Tudor Arghezi, o fotografie cu autograf, de la Laurence Olivier, diplome, măşti, afişe.

Radu Beligan lucrează mult, la 94 de ani. S-a obişnuit şi scrie la computer. Nimic nu e imposibil pentru el.

Dan Boicea: În conferinţa dumneavoastră spuneţi că aveţi 94 de ani şi vă pregătiţi pentru un rol nou. Care va fi acesta?

Radu Beligan: E adevărat. După o pauză de opt ani, am acceptat să mă implic într-un nou proiect. E vorba de o piesă românească, modernă, care a fost scrisă special pentru mine de o tânără foarte talentată, Mona Radu. Piesa se cheamă „Lecţia de violoncel“ şi va avea premiera în această toamnă la Teatrul Metropolis din Bucureşti, sub bagheta lui Felix Alexa.

Citiţi şi: Radu Beligan: „Sunt un băiat de la ţară, iar băiatul ăsta a luat masa cu Regina Angliei“

Citiţi şi: Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, chiar de ziua lui, la 95 de ani!

Alături de mine, Lamia Beligan, Marius Manole şi Rodica Ionescu vă vor încânta cu talentul şi tinereţea lor. Nu vă povestesc mai mult despre acest proiect, pentru că nu vreau să stric surpriza celor care vor veni în toamnă să vadă spectacolul.

Ţineţi conferinţe şi jucaţi foarte mult, la 94 de ani. Chiar şi un actor tânăr ar putea fi invidios pe dumneavoastră. De unde atâta energie?

Activitatea susţinută. Cam ăsta ar fi secretul meu. N-aţi remarcat că majoritatea deceselor survin după ce oamenii ies la pensie şi întrerup orice activitate?

Citiţi şi: Memoriile lui Radu Beligan, într-o nouă carte

În atâţia ani aţi văzut şi aţi făcut mult teatru. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cea mai bună perioadă pentru teatrul românesc?

În opinia mea, perioada cea mai fertilă a teatrului românesc a fost în anii apăsători ai „tezelor“, ai „plenarelor“, cu „documentele“ lor, tot mai numeroase şi aberante. În acea perioadă nefastă, teatrul le-a oferit oamenilor o oază de libertate şi de speranţă. Prezenţa fluentă a piesei clasice, a piesei străine contemporane de valoare, dar şi a scriitorilor români contemporani cu opere notabile, era o realitate.

Autori ca Samuel Beckett (cu „Aşteptându-l pe Godot“), Edward Albee („Cui i-e frică de Virginia Woolf“), Albert Camus („Caligula“), Friederich Durrenmatt (cu „Romulus cel Mare“), Buero Vallejo (cu „Generoasa Fundaţie“), Dale Wasserman (cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci“) erau jucaţi în România cu preţuri şi sacrificii de puţini ştiute.

În 1957 făceaţi furori la Veneţia, în Festivalul Goldoni, cu „Bădăranii“. Ce vă amintiţi din acel turneu? Este adevărat că aţi jucat alături de Birlic, Calboreanu şi alţii, în aer liber, pe o ploaie torenţială şi publicul nici nu s-a clintit din loc?

În 1957, Teatrul Naţional din Bucureşti a primit o invitaţie la faimosul festival Goldoni, de la Veneţia. Întâmplarea făcea să nu existe nici un spectacol Goldoni în repertoriu, dar asta nu a reprezentat un impediment pentru o trupă muncitoare şi talentată. În doar 12 zile, Sică Alexandrescu a montat „Bădăranii“, acel spectacol magnific care a făcut istorie şi care, e adevărat, a fost aplaudat de spectatorii entuziaşti, sub o ploaie torenţială, în curtea palatului Grassi.

Spuneaţi că v-aţi născut odată cu România Mare. Aţi avut vreodată acest vis, de a vedea încă o dată România Mare, unită?

Da, şi încă nu l-am pierdut.

Mai sunteţi receptiv la ce se întâmplă în viaţa politică sau aţi ales izolarea, ca măsură de precauţie?

Un om inteligent trebuie să fie informat. Deşi, mi se întâmplă deseori, când deschid televizorul, să îmi spun că ignoranţa are şi ea avantajele ei.

V-a fost vreodată ruşine că sunteţi român?

Nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt român. Nici măcar atunci când, călătorind cu metroul, la Paris, am fost abordat de câte un conaţional dotat cu acordeon, muzicuţă sau măcar o pancartă cu tradiţionalul „Je suis roumain, donnez-moi 50C pour manger“ – şi, credeţi-mă, nu mi s-a întâmplat de puţine ori. În schimb, mă simt mândru că sunt român în fiecare zi.

Spuneaţi, într-un interviu, că Ceauşescu v-a iubit. Preşedinţii şi oamenii politici din ultimii 20 de ani v-au preţuit ca pe un bun naţional? Sau v-aţi simţit câteodată folosit de ei?

Nu pot să spun că preşedinţii de după `90 nu mi-au arătat respectul cuvenit. Pot însă să afirm că singurul politician de a cărui sinceră preţuire pot depune mărturie e Mugur Isărescu.

De ce v-aţi temut cel mai tare în viaţă?

De prostie.

Racheta de tenis primită de la Ilie Năstase

Fotografii: Petrică Tănase (Petrică Tănase Photography)

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

17
/06
/13

REPORTAJ „Când păşeşte pe scenă, o prim-balerină trebuie să-ţi oprească respirația“ spune Andra Ionete, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti. Pentru plutirea din timpul dansului, ea plăteşte cu rutina repetiţiilor, de câteva ori pe zi.

27
/04
/13

Dragoş Stoica, fotoreporterul Ziarului Metropolis, şi-a instalat superobiectivul Nikon de 600 de mm pe un trepied, în balconul apartamentului său din Bucureşti, şi a aşteptat să răsară luna. Vă prezentăm şapte imagini spectaculoase, realizate în ultimele şapte zile

Page 2 of 3123