Expoziția aniversară „Arhitect Romeo Belea – 90 de ani“
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-aniversara-arhitect-romeo-belea-90-de-ani/

Academia Română prin Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi cu Uniunea Arhitecţilor din România, organizează în perioada 5-23 decembrie 2022 expoziţia aniversară „Arhitect Romeo Belea – 90 de ani“.

Un articol de Liliana Matei|2 decembrie 2022

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 5 decembrie 2022, în sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 12.00.

Manifestarea va fi deschisă de academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual, de prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București, și de arhitecta Ileana Tureanu, președintele Uniunii Arhitecților din România.

Expoziția marchează cei peste 60 de ani de carieră ai arhitectului Romeo Belea, aducând în atenția publicului planuri și imagini arhitecturale ale proiectelor sale pentru edificii din București: Teatrul Național „Ion Luca Caragiale“, Centrul Cultural Sala Palatului, Casa Academiei Române din Strada 13 septembrie.

Arhitectul Romeo Belea, membru corespondent al Academiei Române din anul 2010, este un nume cu rezonanță în peisajul cultural românesc al ultimelor decenii. Licențiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“ din București, și-a început cariera universitară la același institut în anul 1963, unde vreme de aproape 30 de ani a fost profesor (1973-2002). În perioada 1997-2001 a fost prorector și profesor al Universității „Spiru Haret“ din București.La nivel internațional este autorul unor edificii precum Teatrul Național din Damasc, Arena multifuncțională şi Sala Sporturilor din Tripoli, Hotelul „Ouzoud Waterfall“ din Maroc, Piscina olimpică din Beirut. În anul 2011 a fost distins de Uniunea Arhitecților din România cu Premiul „Opera Omnia“.

Expoziția „Arhitect Romeo Belea – 90 de ani“ va fi deschisă în perioada 5-23 decembrie 2022, de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00. Intrarea este liberă.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.