Ferentari Jazz Fest începe vineri în Piaţa Ferentari
https://www.ziarulmetropolis.ro/ferentari-jazz-fest-incepe-vineri-in-piata-ferentari/

Vineri, 11 noiembrie 2016 va avea loc lansarea unui nou eveniment cultural în spaţiul bucureştean. Ferentari Jazz Fest este un proiect ambiţios ce şi-a propus, încă de la prima sa ediţie, să asigure diversificarea şi creşterea atractivităţii şi accesibilităţii ofertei culturale.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2016

Conceptul festivalului este acela de a aduce  evenimentele de marcă în proximitate, în chiar inima cartierelor Bucureștiului ocolite până acum de asemenea prezențe. Un alt deziderat important al proiectului îl constituie sprijinirea tinerilor artiști, elevi și studenţi la școli de profil, prin implicarea lor în festival, premierea și promovarea intensivă a celor mai valoroși muzicieni.

Prima ediţie a evenimentului se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie și va avea drept spațiu gazdă Piața Ferentari. La evenimentele artistice ce vor compune programul celor două zile accesul va fi liber. În afara acestora, vor fi invitate personalităţi ale vieţii publice bucureștene din mai multe domenii: artistic, administrativ, diplomatic, mass-media.

Program

Ziua 1 – Vineri, 11 noiembrie

11:00 – Conferinţă de presă deschidere festival. Vor participa: Vasile Dâncu – vicepremierul României, Gabriela Firea – primarul general al Municipiului București, Daniel Florea – primarul Sectorului 5, Marius Vernescu – directorul artistic al festivalului.  Cu acest prilej va avea loc o dezbatere pe tema  strategiei de dezvoltare culturală a Bucureștiului, atât din perspectiva Guvernului cât și a Primăriei Generale.

17:00 – Deschidere oficială festival – scurtă prezentare făcută de celebrul jazzman Marius Vernescu, urmată de cea a reprezentantului Primăriei Generale, instituție sub patronajul căreia se desfășoară evenimentul.

17:30 – Concert de deschidere cu muzicienii bandului Mădălina Pașol Project.

18:00 – Concurs dedicat tinerilor artiști, elevi la școli cu profil muzical din București.

20:00 – Anunțarea câștigătorilor; premierea celor mai buni artiști, în urma clasamentului stabilit de juriul concursului. Premiile vor consta în burse și  diplome acordate de organizatori.

Juriu concurs: Mădălina Pașol, Iuliana Sgîrcitu și Marius Vernescu.

Ziua 2- Sâmbătă, 12 noiembrie

18:00  – Mădălina Pașol Project;

18:30 –  GROOVE HUG;

19:15 – Emil Bîzgă – New Orleans Jazz Band;

20:00 – Marius Vernescu Band

Pe toată durata festivalului  va fi organizată o tombolă, în parteneriat cu mai multe instituții culturale bucureștene. La aceasta  vor putea participa toți cei prezenți la festival, iar câștigurile vor consta în: bilete la teatru, cărți, cd-uri etc.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Dacă atingi punctul sensibil al poveștii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forța unui tsunami, iar vestea succesului se răspândește ca un virus și rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

21
/10
/15

Dheepan, premiat cu Palme d’Or anul acesta la Festivalul Internațional de film de la Cannes, va rula în cinematografele din România începând din data de 30 octombrie. Filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest (23 - 29 octombrie), în prezența regizorului.

21
/10
/15

ARCUB Batiște găzduiește un nou spectacol fenomen! Dan Puric revine în lumina reflectoarelor cu un one man show care promite spectatorilor aceeaşi forță şi subtilitate ce i-au adus reputația de „maestru” al pantomimei. Admiratorii teatrului nonverbal se pot delecta cu stilul original al artistului în spectacolul SUFLET ROMÂNESC care se va juca în această stagiune la Sala ARCUB din Batişte nr. 14, prima reprezentație având loc vineri, 23 octombrie, de la ora 20:00.

21
/10
/15

Teatrul Țăndărică pregătește cea de-a 11-a ediție a binecunoscutului Festival Internațional al Teatrului de Animație “Spectacole de colecție” care, începând din acest an, se va numi Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls.

21
/10
/15

Cu ocazia celor 25 de ani de existență, site-ul IMDb, prima bază de date din cinematografia mondială, a dezvăluit lista filmelor preferate de cei 1,5 milioane de utilizatori ai săi dintre cele vizionate între 1990 și 2014.

21
/10
/15

Pre-vânzările pentru extrem de așteptatul "Star Wars - The Force Awakens" au spulberat toate recordurile pe site-urile de vânzări de bilete americane. Numeroase site-uri din lume s-au blocat din cauza cererilor de bilete, iar pe ebay două bilete VIP se vindeau cu 10.000 de dolari. În plus, la două zile după lansarea trailerului oficial, acesta fusese vizionat de peste 66 de milioane de ori.

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.