Festivalul Anonimul va avea o retrospectivă bucureşteană, între 30 august şi 1 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-anonimul-va-avea-o-retrospectiva-bucuresteana-intre-30-august-si-1-septembrie/

Festivalul Anonimul, care a ajuns la cea de-a zecea ediţie, programată între 9 şi 18 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, va avea şi o retrospectivă bucureşteană, între 30 august şi 1 septembrie, la Cinema Studio.

Un articol de Corina Vladov|9 august 2013

Festivalul Anonimul, care a ajuns la cea de-a zecea ediţie, programată între 9 şi 18 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, va avea şi o retrospectivă bucureşteană, între 30 august şi 1 septembrie, la Cinema Studio.

Regizorul Istvan Szabo va fi invitatul de onoare al ediţiei de anul acesta a festivalului şi va primi vineri, în cadrul galei de deschidere a evenimentului, trofeul Anonimul – 10 ani pentru întreaga sa carieră.

Publicul prezent la Sfântu Gheorghe va avea ocazia să revadă în prezenţa regizorului filme importante semnate de acesta, precum „Mephisto” (premiul Oscar, 1982), dar şi „Colonelul Redl” (premiul juriului la Cannes, 1985) şi „Taking Sides/ Cazul Furtwängler”.

De asemenea, Istvan Szabo va susţine un masterclass şi va răspunde întrebărilor publicului prezent la festival.

Istvan Szabo s-a făcut cunoscut cu trilogia „Mephisto” (1981), „Colonel Redl” (1984) şi „Hanussen” (1988). Filmografia sa include, de asemenea, titlurile „Meeting Venus” (1991), „Sunshine” (1999) şi „Being Julia” (2004). Cel mai recent film al său, „The Door”, cu Helen Mirren în rolul principal, a fost prezentat în deschiderea Festivalului Anonimul 2012.

Festivalul va fi deschis, anul acesta, de cel mai nou film al lui Wong Kar-wai, „Marele maestru/ The Grandmaster” (foto sus), şi va fi închis cu proiecţia debutului în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, „Roxanne”.

Despre filmele alese în competiţia festivalului, selecţionerul Ludmila Cvikova a declarat: „Încercăm să aducem regizori din toate colţurile lumii. Este greu să alegem, dar încercăm să facem o combinaţie de regiuni şi stiluri”.

Anul acesta, în competiţia festivalului sunt înscrise filme din Afganistan („Wajma”, de Barmak Akram – care va fi prezent în Deltă), Rusia („Maiorul” de Yuri Birov) şi Kazahstan („Lecţii de armonie” de Emir Baigazin).

Singurul film românesc din competiţia de lungmetraj a festivalului este „Matei copil miner”, de Alexandra Gulea. Filmul regizoarei va fi proiectat în aceeaşi zi cu cel al tatălui său, regizorul Stere Gulea – „Sunt o babă comunistă”, cu Luminiţa Gheorghiu şi Ana Ularu în roluri principale, care va fi adus în avanpremieră în faţa publicului de la Anonimul.

Ediţia a X-a a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul este organizată de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Consiliului Judeţean Tulcea, Institutului Cultural Român şi Televiziunii Române – coproducător.

30
/12
/15

Scris şi regizat de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf, „Felicia, înainte de toate” (2009) este un film de război. Un război al replicilor, în care dialogul dintre cele două personaje centrale – fiică și mamă - scoate la suprafaţă, treptat, răni adânci din trecut, încă nevindecate.

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.