Festivalul Ideo Ideis începe pe 18 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-ideo-ideis-incepe-pe-18-august/

În perioada 18-26 august,  se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, în Alexandria.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2014

Ideo Ideis continuă într-un ritm susținut procesul de educație alternativă prin artă, început în 2006. În plus, începând de anul acesta, în structura festivalului, celor nouă trupe de liceeni din toată țara li se alătură o a zecea trupă locală, iar secțiunea „Competiție” devine „Spectacole de Teatru Tânăr”.

”În fiecare an când începem pregătirile pentru ediția curentă, ne gândim cum putem să evoluăm, și-atunci e timpul să evaluăm. Așa am realizat că la Ideo Ideis e ca-n familie, fiecare învață de la ceilalți și îi învață pe ceilalți la rândul său, și-atunci a devenit clar că la Ideo Ideis nu există competiție. De fapt, nu este vorba de o schimbare în structura festivalului, ci despre o formalizare a unui proces care se întampla deja natural, la nivel informal. Cele 10 trupe de liceeni nu concurează într-o competiție în fața unui juriu, ci joacă pe o scenă în fața unor mentori.”, a declarat Andreea Borțun, co-președinte Ideo Ideis.

Campania de comunicare „Tu când mai ajungi pe-acasă?”, realizată de echipa festivalului, pune accent pe asemănările dintre relațiile care se leagă între membrii unei familii și cele dintre participanții la festival.

” Tot timpul, atât noi cât și cei care participă la festival, vorbim despre întâlniri fericite, despre magia și energia de la Ideo Ideis. Suntem ca o familie care se mărește an de an și în care fiecare membru învață constant ceva nou, e ajutat să crească, să-și descopere și să-și pună în valoare calitățile, dar uneori familia te mai și enervează. De exemplu, imediat ce ai părăsit casa părintească, fiecare conversație se încheie cu <tu când mai ajungi pe-acasă?>, și de-aici a pornit campania de anul ăsta. De 9 ani suntem o familie, iar anul ăsta suntem familia cicălitoare care te cheamă acasă, la Alexandria între 18 și 26 august.” spune Alexandru Ion, co-președinte Ideo Ideis.

Marcel Iureș, președintele de onoare al Ideo Ideis, va urca și anul acesta pe scena Casei de Cultură din Alexandria împreună cu George Mihăiță, cu spectacolul ‘PĂI…DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?’, de Cătălin Ştefănescu, după romanul “Moromeţii” al lui Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija.

La fel ca în fiecare an, Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria include opt secţiuni: Atelierele de Teatru Tânăr, Atelierele de Măiestrie, Spectacolele de Teatru Tânăr, Spectacolele de teatru profesionist, Cinemateca Târzie, Seara Povestitorilor, Masterclass-urile Ideo Ideis și evenimentele dedicate comunității din Alexandria (spectacolele de stradă, proiecții gratuite de film, ateliere de dezvoltare personală pentru copii și părinți și reprezentațiile din cadrul terasei Conciato, spațiul inaugurat anul trecut ca scenă de debut pentru studenți sau tineri absolvenți ai facultăților de teatru din România).

Programul complet al celei de-a IX-a ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria va fi disponibil pe www.ideoideis.ro la începutul lunii august.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...