Fotografie de Dragoș Cristescu: „Glorifying the Body” la ArtXpert
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotografie-de-dragos-cristescu-glorifying-the-body-la-artxpert/

Opera fotografică a lui Dragoş Cristescu nu este exclusiv artistică, ea incluzând aproape toate domeniile tehnicii şi însumând o experienţă verificată de-a lungul şi de-a latul formelor de expresie ale comunicării vizuale. Însă abordarea artistică a siluetei umane, şi în special a nudului feminin în cele mai clasice accepţiuni ale frumuseţii, este cea care distinge lucrările lui Cristescu, atât în ansamblul activităţii sale, cât şi în cel al producţiei masei de fotografi contemporani.

Un articol de Ştefania Dumbravă|8 octombrie 2014

„Glorifying the Body”, temă care investighează fotografic potențialul estetic al corpului uman, debutează cu expoziția de la galeria ArtXpert, care va fi urmată de cea de la Pleshoo Contemporary într-un traseu de trei evenimente găzduite, pe parcursul unui an, de trei galerii de artă diferite.

În fotografia de artă, Dragoș Cristescu este motivat de găsirea texturilor și armoniei formelor care dezvăluie potențialul de compoziție plastică al unei siluete sau al unui obiect. Independent de dimensiunile lor reale și de mediul bidimensional în care sunt realizate, nudurile sale trimit la statuara antică sau la sculptura abstractă modernă, cu decupaje și posturi atent alese, cu contraste de lumini și umbre echilibrate astfel încât să aducă maximul beneficiu posibil formelor și cu o pasionată calofilie.

Dragoș Cristescu

Dragoș Cristescu

Dialectică a înlănțuirii și eliberării, a opulenței detaliilor de texturi, bijuterii și structuri cristaline, în contrast cu minimalismul fără artificii al suprafețelor pure ale corpului uman, universul vizual al nudului, așa cum este investigat de Dragoș Cristescu, se prezintă animat de sugestii senzuale ale căror prezențe discrete nu contrazic niciodată primatul criteriului estetic.

Nudul feminin devine un simplu pretext pentru desfășurarea unui întreg repertoriu de forme edulcorate și de linii armonioase, în alegerea cărora se ghicește căutarea frumuseții ideale, așa cum este ea exprimată de conceptul, originar în gândirea grecească antică și cu o îndelungată carieră ulterioară în cea universală, de „kalos”.

Abordarea sculpturală a nudului

Abordarea sculpturală a nudului readuce silueta umană în aria esteticii clasice a artei antice greco-romane sau, dimpotrivă, o apropie de formulele artei moderne, prin puritatea formelor și suprafețelor. Lumina este dalta fotografului, iar decupajul excentric, asimetric, și jocul diagonalelor și curbelor dau compoziției dinamismul unui moment spontan.

FotografieRecuzita există doar pentru a transmite sugestii simbolice sau de atmosferă, ori pentru a sublinia relieful anatomic uman. Ea intervine pentru a accentua curbe, direcții și planuri, ghidând ochiul spre înțelegerea fascinației care determină alegerea artistului în căutarea cadrului perfect.

Amintind de lucrările unor clasici ai fotografiei moderne de artă, precum Edward Weston sau Robert Mapplethorpe, decupajele siluetelor au capacitatea de a transforma uneori detaliul anatomic în formă abstractă, în armonii de linii, volume, suprafețe și texturi potențate de jocul controlat al luminii și umbrelor, care fac ca identitatea anatomică să se retragă în favoarea decorativismului pur.

Rezultatul poate sta lângă orice sculptură sau pictură abstractă a artei moderne, completând astfel polivalențele estetice ale seriei „Glorifying the Body” și așezând ferm opera fotografică a artistului Dragoș Cristescu între reușitele genului. Expoziția „Glorifying the Body” poate fi vizitată la galeria ArtXpert până în data de 12 octombrie, următoarea sa oprire fiind la Pleshoo Contemporary.

Foto: Fotografie, Glorifying the Body – Pleshoo Contemporary

23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.