Ideo Ideis Festivalul #17 (re)vine în Alexandria. Noua ediție te provoacă să (re)descoperi și (re)creezi lumea după 2 ani de pandemie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ideo-ideis-festivalul-17-revine-in-alexandria-noua-editie-te-provoaca-sa-redescoperi-si-recreezi-lumea-dupa-2-ani-de-pandemie/

După doi ani în care a călătorit prin oraşele din ţară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis Festivalul naţional de teatru tânăr se întoarce acasă, în Alexandria. Între 15 şi 21 august, zece trupe de liceeni vor celebra bucuria de a trăi împreună experienţa festivalului, alături de comunitatea în care a luat naştere cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative prin artă.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2022

Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și a redefinirii valorilor colective, printr-un program intens de ateliere de teatru, arte alăturate, întâlniri cu mentori, evenimente outdoor și momente de inspirație oferite de artiștii și profesioniști care regândesc implicarea comunitară.

Cine suntem după mai bine de doi ani în care întreaga planetă a traversat un proces de transformare și cum ne raportăm astăzi la noi înșine și la ideea de comunitate? Perioada de izolare, digitalizarea completă a interacțiunilor cu ceilalți și expunerea la imaginea violentă a războiului de peste graniță și-au pus amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Toate aceste schimbări au coincis, în cazul adolescenților, cu propriile transformări personale.

Pe fundalul acestor evenimente care au modificat inclusiv configurația ultimelor două ediții, Ideo Ideis #17 (re)creează spațiul sigur al reîntâlnirii fizice, dar e și provocarea de a-l folosi pentru a crește. Lansăm în rândul liceenilor, cât și în comunitatea din Alexandria, invitația de a (re)scrie contextul și de a (re)imagina viitorul, prin posibilitățile deschise de actul creativ. (re)venim în sânul comunității în care fenomenul a luat naștere în urmă cu 16 ani și, vreme de șapte zile, (re)descoperim lucruri despre noi și despre lume și (re)definim ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți.

Trupele de liceeni care vor trăi această experiență în 2022 sunt: Artwist (Baia Mare), A.C.T. (Bacău), 3,14 (Buzău), Atelierul de Teatru (Botoșani), Gong (Roman), Praf de Stele (Constanța), Cuadro (București), Amprente (Brașov), Alter Ego (Alexandria) și Djerelo, o trupă de adolescenți din Ucraina. Membrii trupelor vor petrece o săptămână în Alexandria, timp în care vor locui, vor învăța și vor crește împreună, bucurându-se de îndrumarea unor artiști de referință în domeniu, care le vor deveni traineri și mentori.

Experiența de învățare a fiecărei ediții e dedicată adolescenților într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate, ghidați de artiști referință în domeniu care le devin traineri și mentori. Timp de patru zile, toți participanții trec prin experiența unui atelier de teatru și, la alegere, dans, film, fotografie, scriere creativa, muzica, scriere dramatică, make-up de teatru si multimedia – artele devenind instrumente de conectare la sine și la ceilalți.

Fiecare trupă va juca spectacolul cu care s-a înscris la festival, iar reprezentația va fi urmată de o serie de pov:esti cu mentorii.

,,Anul acesta avem șansa de a ne revedea împreună în mijlocul comunității din Alexandria, cu toate lecțiile personale și colective ale ultimilor doi ani. Șansa de a-i înțelege pe cei care am devenit după ultimii doi ani transformatori și de a redefini ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți. Ediția cu numărul 17 (re)creează spațiul safe al reîntâlnirii fizice, dar lansează și provocarea de a-l folosi pentru a crește.’’, subliniază Liviu Romanescu, directorul festivalului.

De-a lungul a 16 ani de existenţă, Ideo Ideis a creat spaţiul în care mai mult de 4.000 de adolescenţi pasionaţi de teatru şi arte alăturate au întâlnit profesionişti care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocaţia lor. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme şi masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mişcare socială şi artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană și dezvoltare comunitară.

Ne puteți urmări pe: ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.