Ideo Ideis Festivalul #17 (re)vine în Alexandria
https://www.ziarulmetropolis.ro/ideo-ideis-festivalul-17-revine-in-alexandria/

Noua ediţie te provoacă să (re)descoperi şi (re)creezi lumea după 2 ani de pandemie.

Un articol de Liliana Matei|1 iulie 2022

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis Festivalul național de teatru tânăr se întoarce acasă, în Alexandria. Între 15 și 21 august, zece trupe de liceeni vor celebra bucuria de a trăi împreună experiența festivalului, alături de comunitatea în care a luat naștere cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative prin artă. Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și a redefinirii valorilor colective, printr-un program intens de ateliere de teatru, arte alăturate, întâlniri cu mentori, evenimente outdoor și momente de inspirație oferite de artiștii și profesioniști care regândesc implicarea comunitară.

Cine suntem după mai bine de doi ani în care întreaga planetă a traversat un proces de transformare și cum ne raportăm astăzi la noi înșine și la ideea de comunitate? Perioada de izolare, digitalizarea completă a interacțiunilor cu ceilalți și expunerea la imaginea violentă a războiului de peste graniță și-au pus amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Toate aceste schimbări au coincis, în cazul adolescenților, cu propriile transformări personale.

Pe fundalul acestor evenimente care au modificat inclusiv configurația ultimelor două ediții, Ideo Ideis #17 (re)creează spațiul sigur al reîntâlnirii fizice, dar e și provocarea de a-l folosi pentru a crește. Lansăm în rândul liceenilor, cât și în comunitatea din Alexandria, invitația de a (re)scrie contextul și de a (re)imagina viitorul, prin posibilitățile deschise de actul creativ. (re)venim în sânul comunității în care fenomenul a luat naștere în urmă cu 16 ani și, vreme de șapte zile, (re)descoperim lucruri despre noi și despre lume și (re)definim ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți.

Trupele de liceeni care vor trăi această experiență în 2022 sunt: Artwist (Baia Mare), A.C.T. (Bacău), 3,14 (Buzău), Atelierul de Teatru (Botoșani), Gong (Roman), Praf de Stele (Constanța), Cuadro (București), Amprente (Brașov), Alter Ego (Alexandria) și Djerelo, o trupă de adolescenți din Ucraina. Membrii trupelor vor petrece o săptămână în Alexandria, timp în care vor locui, vor învăța și vor crește împreună, bucurându-se de îndrumarea unor artiști de referință în domeniu, care le vor deveni traineri și mentori.

Experiența de învățare a fiecărei ediții e dedicată adolescenților într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate, ghidați de artiști referință în domeniu care le devin traineri și mentori. Timp de patru zile, toți participanții trec prin experiența unui atelier de teatru și, la alegere, dans, film, fotografie, scriere creativa, muzica, scriere dramatică, make-up de teatru si multimedia – artele devenind instrumente de conectare la sine și la ceilalți.

Fiecare trupă va juca spectacolul cu care s-a înscris la festival, iar reprezentația va fi urmată de o serie de pov:esti cu mentorii.

,,Anul acesta avem șansa de a ne revedea împreună în mijlocul comunității din Alexandria, cu toate lecțiile personale și colective ale ultimilor doi ani. Șansa de a-i înțelege pe cei care am devenit după ultimii doi ani transformatori și de a redefini ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți. Ediția cu numărul 17 (re)creează spațiul safe al reîntâlnirii fizice, dar lansează și provocarea de a-l folosi pentru a crește.’’, subliniază Liviu Romanescu, directorul festivalului.

De-a lungul a 16 ani de existenţă, Ideo Ideis a creat spaţiul în care mai mult de 4.000 de adolescenţi pasionaţi de teatru şi arte alăturate au întâlnit profesionişti care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocaţia lor. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme şi masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mişcare socială şi artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană și dezvoltare comunitară.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.