Ilinca Manolache, actriță: „Toată întâmplarea asta e Dumnezeu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilinca-manolache-actrita-toata-intamplarea-asta-e-dumnezeu/

Inaugurăm astăzi rubrica interviurilor-neconvenţionale cu artişti din noua generaţie. Sunt întrebări despre singurătate, viaţă, moarte, Dumnezeu, în stilul unic al lui Andrei Crăciun.

Un articol de Andrei Crăciun|23 noiembrie 2014

Ilinca Manolache (29 de ani), fiica regretatului actor Dinu Manolache (decedat în 1998, la 43 de ani) și a actriței Rodica Negrea, este ea însăși actriță la Teatrul Mic (Mutter Courage, Profesiunea doamnei Warren, Visul unei nopți de vară).

Joacă și la Godot (O piesă deșănțată, Noi4, Două liniuțe, Șapte dintr-o lovitură, Masculin/Feminin), Bulandra (Mamouret, Voiajul domnului Perrichon), Metropolis (Opposites attract) și chiar pe scena Naționalului din București, în “Revizorul” lui Felix Alexa. Se regăsește în distribuția a douăsprezece spectacole.

Andrei Crăciun: Mă bucur să constat că ești minionă.

Ilinca Manolache: Eu nu mă bucur așa de mult. (n.m. – pune telefonul pe masă, e modern, inteligent).

Ești adepta telefoanelor inteligente?

Sunt total atehnică. Total! Abia mă descurc. M-au învățat prietenii.

Câte ore dormi dumneata pe noapte?

Puține. Mă culc extrem de devreme, în zorii zilei.

Deci, te culci târziu, de fapt.

(râde). Da, pe la 3-4, dimineața.

Și te mai ține ficatul?

Deocamdată, da.

Ești sănătoasă, Ilinca Manolache?

N-aș băga mâna în foc. Cu fizicul stau bine. Știu pentru că sunt ipohondră și mă duc să fac analize destul de des. Dar cu psihicul…

Lasă de dorit?

E fragil.

De când?

Din facultate. Deși dădeam semnale din școală – aveam emoții crunte la toate tezele.

Ești foarte emotivă?

Da.

Și cum se împacă asta cu meseria dumitale?

Greu. Momentele acelea de dinainte să înceapă spectacolul… Sunt câteva secunde înainte să înceapă spectacolul în care mă întreb eu de ce nu plec, pentru că nu vreau să fiu acolo, am emoții și nu mi se întâmplă nimic dacă mă car. Și cu toate astea, trec peste, mă duc pe scenă și devin altcineva. Mie, cel mai mult îmi place după ce se termină spectacolul, după ce se încheie procesul artistic. Mi se pare că am făcut ceva.

Când te aplaudă publicul?

Nu. În culise, după ce s-a terminat tot.

Când pleci acasă?

Până să plec acasă. După aceea, când mă duc spre casă mă gândesc la cum ar fi putut să fie, de ce n-am făcut nu știu ce și nu mai e așa de bine.

Ai o voce puternică.

Îmi place vocea mea atâta timp cât n-o aud înregistrată. Să nu mă aud prea des în căști.

Ești vorbăreață?

Vorbesc mult, da.

Unde ieși când ieși?

Pentru că îmbătrânesc, nu mai merg prin cluburi și baruri.

Înainte mergeai?

Mergeam unde mergeau toți prietenii mei, la Godot, marțea, la seara actorilor sau, înainte, la El Comandante, unde se petrecea până spre ziuă. De un timp, deja lung, nu mai găsesc nicio bucurie în a ieși.

Ai îmbătrânit.

Noi, actorii, mai mergem pe la câte unul pe acasă.

Vizite, ca în anii `80.

Cenacluri, discuții, păreri, multă vorbăraie.

Tu ce părere ai despre viață, în general?

Viața merită trăită.

Pe ce te bazezi?

Mă bazez pe faptul că am fost adusă pe lume din dragoste și am datoria să trăiesc. Asta cred de multă vreme, nu mi-am schimbat părerea. Cred că e o mișcare extrem de egoistă să renunți la viață. Nu mi se pare un act de curaj.

Ai cochetat cu ideea asta?

Nu real. Iubesc viața.

Ești puternică? Ai putea să depășești lucrurile grave care se vor întâmpla?

Cred că ne găsim forța. Și Dumnezeu ne ajută.

Ești credincioasă?

Cred în Dumnezeu.

Ce e Dumnezeu pentru tine?

Viața din tot ce ne înconjoară. Toată întâmplarea asta e Dumnezeu. Nu cred în dogme și treburi din astea.

De cât timp fumezi?

Din clasa a 12-a și mai serios din anul I de facultate.

De la stres?

De la comportament mimetic și îndrăgosteală de gest.

Și pe scenă cum te abții?

Atunci nu mai contează.

Ce e acolo – adrenalina, frica de eșec?

E un soi de arenalină, e un schimb de energie între cei de pe scenă și public.

Ai avut și public care să tragă spectacolul în jos?

Am avut și public ostil, dar de pe scenă se simte altfel, poate oamenii erau doar atenți, nu erau puși pe hăhăială.

Ce actori-bărbați admiri? În afară de Marius Manole.

Deși îl admir foarte mult și pe Marius. Mihai Constantin e un actor pe care îl admir foarte mult. Am jucat împreună în “Însemnările unui necunoscut” la Bulandra. Acum jucăm în “Revizorul” lui Felix Alexa.

Pe cine joci?

Maria Antonovna, fata primarului.

Care trece prin brațele falsului revizor.

Care e jucat de Marius Manole.

Și așa ajungem, inevitabil, tot la Manole.

(râde). Mihai Constantin e și un regizor foarte talentat, care pune spectacolele pentru actor. Și e și un pedagog senzațional, l-am avut profesor. Ultimul an de faculate l-am făcut doar cu el pentru că Adrian Pintea a murit înainte să ajungem noi în anul patru.

Cum era Adrian Pintea profesor?

Adrian Pintea era un prinț, toate fetele eram îndrăgostite de el. Avea o eleganță pe care rar o mai găsești.

Adrian Pintea era un prinț, toate fetele eram îndrăgostite de el.

Și acum de cine se mai îndrăgostesc tinerele studente de la Institut? De Adrian Titieni sau de cine?

E un candidat de luat în seamă. Îmi place și îl respect foarte mult.

Înțeleg că ai vrea să nu mai fii minionă, ci longilină.

M-am resemnat.

Acum ar fi și puțin târziu să mai speri.

Ce să mai fac? Am 1.60.  Așa a fost să fie. Glumesc cu mama și îi spun că am luat ce era mai rău de la amândoi. De la mama am luat înălțimea, de la tata picioarele în X. N-am fost și eu ca tata – înaltă, subțire.

Și la ce ți-ar fi folosit?

Eu știu?

Îți plac poeziile?
Nu sunt cititoare neapărat. Citesc romane. Îmi place Milan Kundera. Citesc acum “Cartea râsului și a uitării”.

Te simți acasă în Europa?

Da. Dar aș vrea să merg și în Asia, să văd. Îmi place mâncarea asiatică.

Cu noul val din cinema-ul românesc cum te împaci?

Binișor.

Știi să mănânci ciorbă?

Știu să mănânc ciorbă.

Atunci ai un viitor ca actriță!

E bine că se întâmplă noul val. E tare.

Ești anxioasă?

Mă sperie foarte mult singurătatea.

Ești și curajoasă într-un fel. Orice om care trăiește e curajos.

Păi, da, dar stau cu inima cât un purice că vine tăvălugul peste mine și mă sperie?

Care e tăvălugul?

Lipsa iubirii, eșecul, singurătatea, boala.

De-aia te-ai refugiat în teatru, să fii altcineva?

E un clișeuț ăsta.

Și clișeele există pentru că sunt adevărate.

Dacă aș ști de ce m-am făcut actriță, probabil că nu m-aș mai fi făcut actriță. De mică am știut că asta voi fi. Am vrut înainte să fiu medic veterinar. Îmi plac mult câinii.

10
/02
/16

Pasionat de muzica clasică și de jazz, Gelu Nițu joacă într-un spectacol inspirat din viața unuia dintre compozitorii săi preferați, Paganini. Povestește despre cum a lucrat cu regizorul american Mick Davis, despre rolurile din teatru și despre relația cu publicul. 

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.