Începe stagiunea la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-stagiunea-la-teatrul-maghiar-de-stat-din-cluj/

În cadrul conferinţei de presă organizate cu ocazia deschiderii stagiunii 2020/2021, Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a prezentat premierele şi evenimentele programate pentru această perioadă, dar a subliniat că trebuie luat în calcul faptul că totul depinde de felul în care va evolua Pandemia Covid-19.

Un articol de Liliana Matei|14 septembrie 2020

Stagiunea va începe pe16 septembrie, la ora 20.00, pe scena amplasată pe malul Someșului, cu premiera clujeană a spectacolului „Porno – Povestea soției mele” de András Visky, regia Árpád Árkosi. Spectacolul este programat și pe 17 septembrie, tot în aer liber, în 21 septembrie, la ora 20.00, cu ocazia Zilei Dramaturgiei Maghiare, urmând să fie prezentat în Sala Studio.

Tot pe malul Someșului se va juca, pe 19 și 26 septembrie, la ora 19.00, și spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, în regia lui Tom Dugdale.

În stagiunea 228 vor avea loc încă trei premiere, anunță organizatorii printr-un comunicat de presă. Cu ocazia prezentării spectacolului „Romeo și Juliet”a de William Shakespeare, în regia lui Attila Vidnyánszky jr, publicul spectator va avea ocazia de a-i vedea pentru prima oară pe scena Teatrului Maghiar de Stat pe cei trei actori nou intrați în trupă. Eszter Román este distribuită în rolul Julietei, Tamás Kiss este Romeo, iar Zsolt Gedő este Benvolio.

Regizorul Botond Nagy revine la Cluj, de data aceasta cu varianta scenică a romanului „Călătorul și clar de lună” de Antal Szerb, important scriitor interbelic al literaturii maghiare.

De asemenea, la finalul stagiunii 2020/2021 Teatrul Maghiar de Stat va prezenta premiera unei inedite adaptări muzicale a romanului „Ferma animalelor” de George Orwell, regia Zoltán Puskás.

În luna octombrie spectacolul „Nora” de H. Ibsen, regizat de Botond Nagy, pleacă în turneu în Serbia, la Kraguievac și Subotica. Spectacolul a fost nominalizat la Premiul UNITER, la două categorii: Premiul pentru cea mai bună regie și Premiul pentru cea mai bună scenografie (Carmencita Brojboiu și András Rancz). Începând cu această stagiune, „Nora” va putea fi văzut într-o nouă distribuție, cu Anikó Pethő și cu Balázs Bodolai în rolurile celor doi protagoniști.

Gábor Tompa, a precizat că în perioada 19-29 noiembrie 2020, Teatrul Maghiar intenționează să organizeze cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE, cu tema „Orizonturi”, dar formatul festivalului este deocamdată nesigur.

Directorul teatrului a prezentat trei scenarii posibile. Prima variantă ar fi organizarea festivalului în formatul său clasic, cu trupe invitate din străinătate și spectacole dedicate temei, acest lucru fiind posibil doar în cazul în care se vor schimba reglementările legate de pandemie și granițele vor fi deschise. O a doua variantă ar fi organizarea festivalului online, iar cea de-a treilea ar fi o variantă hibrid, care ar combina spectacolele live cu cele difuzate online.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.