„Întâlnire la muzeu” cu Sorin Alexandrescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-la-muzeu-cu-sorin-alexandrescu/

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită marţi, 25 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la o nouă „Întâlnire la muzeu” ce va fi difuzată exclusiv online, pe pagina de Facebook a muzeului.

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2022

Invitatul lui Călin Stegerean, director general al MNAR, este de această dată Sorin Alexandrescu, critic, istoric și teoretician literar român. A fost profesor la catedra de limba română a Universității din Amsterdam, iar din anul 2002 își desfășoară activitatea la Centrul de excelență în studiul imaginii (CESI) de pe lângă Universitatea București, între ai cărui membri fondatori se numără. Este autorul mai multor studii, articole și cărți, unele premiate de Uniunea Scriitorilor din România și a primit mai multe distincții pentru activitatea sa culturală și civică.

Pornind de la cartea pe care Sorin Alexandrescu a publicat-o în anul 2021, Lumea incertă a cotidianului, Călin Stegerean propune invitatului său o dezbatere despre incertitudine, indefinit, provizoriu sau despre noi coordonate în articularea discursului despre opera de artă.

Cred că atunci când privim atent un obiect de artă și el ne privește. Contactul cu acesta este mereu diferit, tot așa precum cel cu alți oameni. Un tablou vorbește pe mai multe voci, vocile tăcute ale personajelor lui, iar ele se încrucișează precum într-o Bunavestire a lui Carlo Crivelli (1486), descrisă de mine în Vatra, 2020, nr 10-11. Dacă este non figurativ, obiectul de artă vorbește tăcut precum construcțiile lui Richard Serra, altfel un admirator al lui Brâncuși, iar dacă este un pește al acestuia, el plutește prin aerul nostru, după cum o fotografie a lui Ion Grigorescu, Masa în familie, mi-amintește familia mea, în anii pâinii pe cartele. Sensul operei vine din perspectiva în care o vedem dar perspectivele sunt fără număr. Nu există un adevăr al operei de artă ci doar adevăruri tot așa precum, după Didi-Huberman, figurabilitatea posibilă a unei opere se mișcă în adâncul figurației ei imediate. De aici, interesul modului cum un curator prezintă operele cu care lucrează: nu neapărat succesiv istoric ci poate în relații reciproce chiar anistorice, dar dramatic semnificative”, precizează Sorin Alexandrescu.

Evenimentul face parte din seria activităților pentru public desfășurate în zilele când spațiile expoziționale sunt închise. „Întâlnire la muzeu” este un proiect care își propune să privilegieze contactul cu personalități din varii domenii ale culturii pe subiecte aflate la interferența diverselor genuri artistice.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.