Invitații de onoare ai Salonului de Carte Bookfest, ediția 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/invitatii-de-onoare-ai-salonului-de-carte-bookfest-editia-2015/

Șase dintre cei mai importanţi scriitori cehi contemporani vor sosi săptămîna acesta la Bucureşti, ca învitaţi de onoare ai Salonului Internaţional de Carte Bookfest, unde Republica Cehă este oaspetele principal.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2015

Iubitorii de literatură vor avea ocazia să îi întîlnească la ediția de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest pe: laureatul Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011 – Tomáš Zmeškal, pe  una dintre cele mai îndrăznețe și originale voci din literatura cehă contemporană, cunoscută drept autoarea romanului-fenomen Dumnezeițele din Moravia – Kateřina Tučková, pe scriitorii veșnic îndrăgostiți de România – Martin Vopěnka și Roman Ráž, precum și pe doi dintre cei mai importanți poeți cehi din noua generație – Kateřina Rudčenková și Tomáš Míka.

TOMÁŠ ZMEŠKAL (1962) este unul dintre numele de prim rang ale prozei europene contemporane, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011.

Prozator, profesor și lector de scriere creativă, Tomáš Zmeškal a studiat Limba și Literatură engleză la Kinga’s College, University of London. A lucrat ca lector, traducător, interpret, profesor de liceu și profesor asistent la Universitatea „Carolina” din Praga.

A publicat trei volume de proză foarte apreciate: Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă (2008; ediția în limba română: Curtea Veche Publishing, 2015, traducere de Mircea Dan Duță), Biografia mielului alb-negru (2009) și Socrate pe ecuator (2013).

KATEŘINA TUČKOVÁ (1980) este una dintre cele mai îndrăznețe și originale voci din literatura cehă contemporană, cunoscută drept autoarea romanului-fenomen Dumnezeițele din Moravia, bestsellerul absolut al literaturii cehe din ultimii ani (tradus recent în limba română, la Curtea Veche Publishing, de Anca Irina Ionescu).

Aprecierea publicului a făcut din această carte un fenomen literar și i-a adus autoarei mai multe premii: Josef Škvorecký, 2012, Premiul pentru bestseller, 2012, Magnesia Litera – Premiul cititorilor, 2013, České knihy – Premiul cititorilor, 2013. În 2014, Teatrul Municipal din Zlín a pus în scenă o dramatizare a romanului, iar drepturile cinematografice au fost cumpărate de FilmBrigade.

Kateřina Tučková este prozatoare și curatoare. A absolvit secția de Limbă și Literatură Cehă și cea de Istoria Artei din cadrul Universității Masaryk din Brno.

A pregătit zeci de expoziții de pictură contemporană, în Cehia și în străinătate. Este autoarea monografiei scriitoarei Věra Sládková (2009) si ale altor două proze: Montespaniada (2006) și Expulzarea Gertei Schnirch (2010).

ROMAN RÁŽ (1935), prozator, dramaturg și scenarist.

A studiat istoria artei și estetică în cadrul Universității Masaryk din Brno și Teoria Filmului și Dramaturgia la Facultatea de Arte Cinematografice din Praga.

A lucrat în radio și televiziune, iar din 1971 lucrează ca freelancer.

A publicat în jur de 25 de cărți, printre care Vînzătorul de umor (1979), In flagranti (1989), Faust moare de două ori (2003; ediția în limba română: Editura Cartier, traducere de Lidia Našincová ) și primele două părți trilogiei despre secolul XX.

KATEŘINA RUDČENKOVÁ (1976), poetă apreciată la nivel internațional, prozatoare, dramaturg.

A absolvit Conservatorul „Jaroslav Ježek” si Universitatea Cehă de Agricultura, lucrînd în acest moment ca editor.bookfest

Stilul ei literar se bazează foarte mult pe elemente tradiționale ale romantismului și ale existențialismului.

Printre cele mai importante lucrări ale sale autoarei se numără: Ludwig (1999), Nu e nevoie să mă vizitați (2001), Cenușă și desfătare (2004), Mersul pe dune (2013), colecția de proze Nopți nopți (2004) sau drama Niekur (2007).

MARTIN VOPĚNKA (1964), scriitor și publicist, directorul editurii Prah, președinte al Asociației Librarilor și Editorilor din Cehia, călător împătimit.

A absolvit Facultatea de Inginerie Fizică și Nucleară, dar nu a practicat sau profesat niciodată în cadrul acestui domeniu.

A publicat peste 15 lucrări de proză, dintre care trei au apărut în limba română: Dansul lupilor (1998), Drum spre niciunde (2012) și Amintiri fără culoare (2015), cea mai recentă traducere în limba română, publicată de Editura Vremea, în traducerea Hellianei Ianculescu.

TOMÁŠ MÍKA s-a născut în 1959 la Praga. Opera sa cuprinde cărţile de poezie Distrugerea animalelor, 2003 şi Jurnalul unui om rapid, 2007.

Cartea sa de povestiri scurte, Und, a fost publicată în 2005. Lucrează ca traducător din limba engleză.

Printre alţii, i-a tradus pe: Samuel Beckett (Watt), John Bunyan (Călătoria pelegrinului) şi James Hogg (Memoriile personale şi confesiunile unui păcătos cu temei).

Foto: Bookfest 2015, Invitații de onoare  – bookfest.ro

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.