„Istoria unei zile/Istoria unei zile pe timp de pandemie”, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-unei-zile-istoria-unei-zile-pe-timp-de-pandemie-la-muzeul-national-al-hartilor-si-cartii-vechi/

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi începând cu ziua de joi, 16 decembrie 2021, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

Un articol de Liliana Matei|13 decembrie 2021

Artista expune o serie de lucrări realizate în perioada 2019-2020, în care compară traseul unei zile normale, cu cel din perioada martie-mai 2020, când aplicarea restricțiilor pandemice a dus la restrângerea posibilității zilnice de deplasare.

Expoziţia este deschisă în perioada 16 decembrie 2021 – 20 februarie 2022, la sediul muzeului din Strada Londra nr. 39, București. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 5 lei.

Încă din titlul expoziției, artista anunță legătura dintre distanța pe care o parcurge într-o zi și urma pe care aceasta o lasă, o hartă personală, impregnată de propria experiență, pe care o transpune într-o formă grafică. Expoziția compară două tipuri de zile care generează două tipuri de hărți: distanța parcursă într-o perioadă normală, în care Silvia poate să exploreze toate căile pe care și le dorește versus traseul simplificat la sânge al perioadei martie-mai 2020, când începutul pandemiei limitează și controlează drumurile și deplasările. Diferențele se observă cu ochiul liber: forme geometrice complexe și armonioase, care acoperă în unele cazuri zeci de km, diferite localități și adrese, în comparație cu mici triunghiuri, deplasări de acasă, până la magazinul din imediata proximitate, și înapoi. Artista suprapune cercetarea artistică și forma cartografică, cu propriul interes pentru documentare și rememorare a gesturilor și demersurilor personale.

Proiectul a început în 2019, în timpul unei călătorii ample prin Germania, în care artista a observat că aplicația Google Maps continua să îi înregistreze drumurile, chiar și atunci când nu era conectată la internet. Surprinsă și inițial iritată de invadarea intimității, Silvia Trăistaru  a folosit această situație aparent intruzivă în propriul avantaj. A păstrat opțiunea de înregistrare din aplicație și a început să analizeze conștient traseul călătoriilor sale prin diferite orașe din Germania. Mai târziu, proiectul a continuat să crească și s-a extins și la deplasările cotidiene prin București, Viena, sau în alte locuri. Începutul pandemiei și instaurarea carantinei au părut o amenințare și o limitare la adresa proiectului, dar artista a știut să fructifice și această situație. Datorită interesului artistic, a continuat să observe noua situație, chiar dacă forma rutelor devenea din ce în ce mai simplă. În unele zile nici nu s-a deplasat, iar foile ei au rămas complet goale, martori ai limitării liberei circulații și ai frustrării care venea cu pierderea unor beneficii de care nici nu eram conștienți că le avem.

„În anul 2019, m-am folosit de hărțile oferite de Google Maps Timeline pentru a crea un set de lucrări. Am făcut desenele ca o formă de protest întrucât Google înregistrase în aplicația lor atât de multe date despre drumurile mele. Am fost contrariată de faptul că mă simțeam monitorizată dar am hotărât să folosesc baza de date pe care Google o avea despre locurile unde am fost. Ulterior, după ce am descoperit că pot dezactiva acest serviciu, am decis să îl păstrez datorită utilității lui ca mecanism mnemonic”, explică Silvia Trăistaru.

Proiectul este de largă amploare, el însumând deja 100 de lucrări, dar artista continuă să îl dezvolte. Din acestea, un corpus de lucrări va putea fi văzut la MNHCV. Începând cu 2020, o parte dintre lucrări au fost expuse într-o serie de expoziții de grup: PANDEMIC LOOP DISORDER, curator: Magdalena Pelmuș; asistent curator: Lina Țărmure. Camera K’ARTE, Târgu Mureș; PANDEMIC LOOP DISORDER, curator: Magdalena Pelmuș; asistent curator: Lina Țărmure, Diptych Art Space, București; Perspectiva series, OKNA Espaco Cultural,  Porto, Portugalia; Behind The Times, organizator: Solo Show, curatoriată de Abby Lloyd și Alyssa Davis Gallery, New York; Social Isolation, Rattha Gallery, Santiago, Chile, PandemicArt, (expoziție și catalog), TehnoArte, Timișoara.

Silvia Trăistaru (n. 1979) este artist vizual și restaurator independent. Din 2002, după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte București, a început să lucreze în propriul atelier, unde îmbină propriile proiecte de pictură, desen, fotografie, precum și proiecte de conservare de artă. Silvia este interesată în mod special de observarea directă a naturii și de comunicarea interspecii.

Ioana Marinescu (n. 1988) este istoric de artă, curator și doctorand la Universitatea Națională de Arte București, interesată de biografia artistică și cercetarea artistică. A lucrat aproape 14 ani la Galeria H’art, una dintre primele galerii private de artă contemporană deschise în România. Interesele ei combină istoria și teoria artei cu practica concretă de a lucra cu artiști activi pe scena contemporană. În prezent se ocupă de site-ul de artă www.thereart.ro

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă.

 

 

 

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.