Jazz-dance pe muzică și versuri semnate de Nae Caranfil, în „6,9 pe scara Richter”
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-dance-pe-muzica-si-versuri-semnate-de-nae-caranfil-in-69-pe-scara-richter/

Regizorul şi scenaristul Nae Caranfil este deopotrivă autorul textelor şi compozitorul pieselor muzicale de pe coloana sonoră a celui mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, o comedie cu momente de musical puse în scenă de coregraful sârb Milan Gromilić. A avut premiera la ediţia TIFF de anul acesta, iar din 20 ianurie 2017 rulează pe marile ecran, inclusiv la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2016

Pasiunea regizorului Nae Caranfil pentru musical este veche dar, deși nu se află la primul său proiect muzical, 6,9 pe scara Richter, este primul film la care semnează muzica și versurile.

Compun muzică oarecum în același mod în care îmi scriu și scenariile. Caut, nimeresc sau mă las sedus de o «frază» muzicală; câteva note. După care încep să construiesc și să structurez în jurul ei, să dezvolt și să complic ideile muzicale, încercând în același timp să nu pierd din vedere subiectul: ce vreau să povestesc. Căci muzica povestește și ea, ca orice altă artă. – Nae Caranfil

Bazate pe mitul lui Orfeu, secvențele de musical puse în scenă în 6,9 pe scara Richter au fost realizate în colaborare cu Milan Gromilić, coregraf specializat în stilul jazz-dance pe care l-a studiat cu discipolii celebrului Bob Fosse, pe Broadway, și balerin solist la teatrul muzical Terazije Theatre din Belgrad.

Scenografia este semnată de Andreea Popa iar costumele au fost realizate de Doina Levintza, piesele fiind interpretate de actorii din distribuție.

Într-un număr de «musical» autorii sunt mai mulți, iar armonizarea compozitorului cu orchestratorii, cu coregraful, scenograful, pictorul de costume, maestrul de lumini și directorul de imagine trebuie să fie impecabilă. Rareori se întâmplă așa, dar atunci când se întâmplă, momentul poate să devină memorabil. Îmi doresc să ni se fi întâmplat și nouă. – Nae Caranfil.

6,9 pe scara Richter va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2017 și va rula în 30 de orașe din țară.

Foto: Nae Caranfil,  „6,9 pe scara Richter” – facebook

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.