„Lună Verde” în selecția FNT31
https://www.ziarulmetropolis.ro/luna-verde-in-selectia-fnt31/

Spectacolul de poezie electrică pe versuri de Federico García Lorca, „Lună Verde”, cu Alina Berzunţeanu şi Cezar Antal (vioară electrică), a fost selectat în cadrul celei de-a 31-a ediţii a a Festivalului Naţional de Teatru, secţiunea Instalaţii performative.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2021

Ediția din acest an a festivalului se va desfășura în perioada 06 – 14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza, selecționeri și directori artistici ai prezentei ediții, au fost cei care au anunțat lista spectacolelor participante în FNT 2021. Conceptul din acest an este „Creația. Recreația. Re-creația”, care subsumează și secțiunile FNT.

„În urma stagiunii pandemice 2020/21, imprevizibilă și frustrantă pentru artiști și public deopotrivă, am căutat să citim în spectacolele produse în acest răstimp noi moduri de funcționare a teatrului, de reorganizare adaptabilă și suplă a creației, capabilă să reziste restricțiilor impuse de valurile pandemiei.[…] Oana Cristea Grigorescu

„[…] Opțiunea pentru limbaje noi, interdisciplinare, mulate pe noile condiții, dar și pe evoluția mijloacelor din ultimii ani a fost, de altfel, și rațiunea pentru care am propus o nouă secțiune, cea a instalațiilor.[…]” Cristina Rusiecki

„Desfășurarea exclusiv online a Festivalului Național de Teatru nu este ceea ce ne-am fi dorit. Am fi preferat să ne оntвlnim, să schimbăm păreri, proiecte, оmbrățișări, glume. Așa, ne rămвne doar să sperăm că dezavantajul va deveni avantaj și că mai mulți spectatori din toate colțurile Romвniei și nu numai vor putea viziona aceste spectacole.” Claudiu Groza


„Lună Verde”
Spectacol de poezie electrică pe versuri de Federico García Lorca

Cu: Alina Berzunțeanu, Cezar Antal (vioară electrică)

Muzica originală: Cezar Antal
Light design: Andrei Délczeg
Traducerea: Teodor Balș
trailer Lună Verde

„Acum 21 de ani am învățat să recit într-o formă veche, asemeni unui cântec, unui ritual sacru, o lume uitată, nerostită, rămasă în amintiri. Ție, domnule profesor Nicolae Gafton, îți Mulțumesc pentru acest Lorca, adus de departe, tu m-ai trimis într-un timp cu multe culori puternice, cu inimi care bat atât de tare, până coboară în pământ și se urcă la cer, înfiorate. Atât de târziu m-am hotărât să deschid partitura și împreună cu Cezar Antal să o lăsăm să se nască, acum și aici, în această seară nesfârșită, pentru noi, pentru tine, care citești aceste rânduri […]” Alina Berzunțeanu

„Muzica s-a născut în timpul repetițiilor, a apărut de la o zi la alta, la început am adunat mai multe instrumente muzicale și am încercat să mă «integrez» ca un personaj care nu comunică prin cuvinte, ci prin sunete. Treptat, totul s-a simplificat din acest punct de vedere, vioara rămânând singurul instrument ales, care ne-a părut, mie și Alinei, că ar reprezenta «vocea» cea mai potrivită care să exprime lucruri în sensul căutat. Am încercat să explorez posibilitățile sonore ale acestui instrument, pentru a scoate sunete mai puțin folosite în interpretările obișnuite. Simpla improvizație, care a rămas la baza universului sonor din recital, a căpătat treptat forma câtorva linii melodice stabile, fixe, cu valoare de temă. În afara acestora, senzația de jam session face ca spectacolul să păstreze starea de «viu» și de imprevizibil.” Cezar Antal

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.