Spectacolul „Lut”, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, este o dramă banală salvată de regizorul Vlad Massaci, cu scene minunat interpretate de Mircea Rusu şi de Irina Movilă.
Un articol de Monica Andrei|1 martie 2016
Olanda este ţara cu multe teatre şi mulţi dramaturgi care scriu piese de teatru slabe şi iau premii. Este şi cazul autoarei Marijke Schermer, care a scris peste zece piese de teatru și două romane. Scrie şi regizează piese, în compania ei de teatru, ca să-şi “dezvolte un stil personal”, după cum relatează în interviul din caietul program al spectacolului.
Pentru piesa „Lut” („Klei”, 2002), Marijke Schermer a primit în 2009 Premiul pentru Literatură „Charlotte Kohler”. Numind-o „tragedie în 5 acte”, piesa este doar o dramă banală cu o poveste sentimentală a zilelor noastre. Spectatorul intră în sală, îşi caută locul în zgomotul unor camioane şi escavatoare de jucărie, teleghidate, şi vede o casă stilizată unde se va desfăşura acţiunea, apoi, din vina textului, află brusc despre ce este vorba de la începutul spectacolului, motiv care să inducă plictiseala sau somnul sau să dispară din sală. Ceea ce-l ţine acolo este jocul actorilor.
Povestea de viaţă a Dorei (Irina Movilă), cu răni sentimentale cangrenate, dar care izbucnesc prin doza de ură pe care o are faţă de bărbatul care a dispărut brusc din viaţa ei, se amplifică după 15 ani, atunci când se întoarce Vink (Mircea Rusu), în casa în care ea locuia cu alt bărbat. Gândurile care-i ucid realitatea şi viaţa îi îndoliază sufletul pentru totdeauna şi se refuziază în alcool. După despărţirea brutală de Vink, naște o fetiţă, Imme (Cristina Constantin) şi se retrage într-un ținut pustiu înconjurat de o mlaștină. Stă în casă cu Titus (Claudiu Istodor), băiatul bun la toate, care ştie să gătească şi are răbdarea să o suporte.
Regizorul Vlad Massaci, cunoscut în teatru mai ales după succesul cu spectacolele de la Teatrul Act, “salvează” textul autoarei olandeze punând accente noi şi face un spectacol de neuitat, prin scenele minunat interpretate de către actorii Mircea Rusu, Irina Movilă, Natalia Călin, Claudiu Istodor şi Crisitna Constantin, dar un final cam ambiguu.
Pasiunea Dorei se încheie cu un strat de lut, căci lutul nu e numai mocirla din ţinutul unde se izolează Dora, e şi acela din sufletul ei, dar şi cel care se toarnă peste un sicriu. Numai în mintea noastră nu trebuie să îngropăm răzbunările impulsive, căci tot ce ne doare izbucneşte crunt la un moment dat, dacă nu găsim forma de împăcare cu ceea ce ne macină.
