Marius Boboc/ „Balerinele acvatice”: „Teatrul e mereu capabil să reconforteze sufletele spectatorilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-boboc-balerinele-acvatice-teatrul-e-mereu-capabil-sa-reconforteze-sufletele-spectatorilor/

„Balerinele acvatice” de David Drabek, producţie montată la Metropolis de tânăra regizoare Monica Stoica, este un proiect ce a ieşit câştigător în cadrul primei ediţii a programului „StarT” din 2022.

Un articol de Cristina Enescu Aky|9 mai 2023

Este vorba de o comedie satirică despre umanitatea care se complace în haos și neputință, și se cufundă în imagine și consum. O poveste despre naufragiu uman, vulnerabilitate, tineri derutați de viață, dar și despre iubire, prietenie, salvarea prin imaginație, și bucuria întâlnirii cu ceilalți pe acest drum prin haos numit viața contemporană. Un spectacol ofertant din punct de vedere vizual, provocator din perspectiva formulei teatrale inedite, și interesant datorită atât poveștii cât și a distribuției și regiei „tinere” care se împletesc cât se poate de bine.

„Cine suntem noi? Nu ce ne definește, ci cum existăm noi în acest surplus de informație, în această angoasă generată de o epocă competitivă, în care funcționează acel precept devenit marcă înregistrată al lui Darwin: „supraviețuiește cel mai puternic”. Cât de mult ne mai permitem să fim vulnerabili, adică să ne arătăm așa cum suntem, adevărați, timorați, devorați, plăpânzi și singuri. Singuri? Poate nu: cei trei băieți din piesă au regăsit refugiul prieteniei, înoată sincron în oaza lor de liniște, unde haosul lumii nu răzbate” spune regizoarea Monica Stoica (pe care o puteți descoperi și în acest interviu).

Vă invităm să pre-degustați acest spectacol, ce va avea premiera oficială vineri 12 mai, ora 19:00, la Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis, prin prisma unuia dintre tinerii actori din distribuție, Marius Boboc.

Marius Boboc

Cum ai descrie această producție?

E un manifest răscolitor care își propune să ne trezească din diverse stări de iluzionare în care riscăm să ne sufocăm, să ne înecăm, în aceste vremuri pripite și trepidante în care viețile noastre riscă să se artificializeze și să se schematizeze, asemănându-se cu niște producții de desen animat lipsite de sens.

Cum a funcționat aici formula cu regizor și actori tineri?

Foarte bine, pentru că am putut comunica cu multă libertate și deschidere. Iar producția rezultată aduce, cred eu, un punct de vedere al tinerei generații de actori și regizori care vor să arate că tinerețea nu este neapărat imaturitate sau infantilitate, chiar dacă se manifestă sub formele derutante ale unui desen animat.

Ce impact are faptul că personajele se adresează direct publicului asupra mesajului spectacolului?

Cred că mesajul dobândește astfel un aspect extrem de incisiv. Dar trecerea bruscă și repetată de la personaj la actor ne ajută să nu fim receptați ca niște atotștiutori înălțați pe piedestalul înțelegerii depline și lansatori de prelegeri moralizatoare.

Care e cheia pozitivă pe care speri să o găsească spectatorii la căderea cortinei?

Fie sub masca tristă a tragediei sau a dramei, fie sub cea zâmbitoare a comediei, teatrul, prin prezentarea într-o manieră artistică a situațiilor prin care trec oamenii, s-a dovedit mereu capabil să reconforteze sufletele privitorilor. Și spectacolul nostru, dincolo de neajunsurile pe care le subliniază, nu prezintă nimic în cheie fatalistă sau irecuperabilă. De aceea cred că lăsarea cortinei conduce la o stare de reflecție și conștientizare și nu la una de disperare.

Care crezi că e drumul actorilor tineri în lumea teatrală și în societatea contemporană?

Drumul actorilor tineri în aceste vremuri este anevoios, dar poate tocmai asta îl face mai interesant și mai frumos. Cred că foarte potrivite de avut în minte sunt vorbele frumoase puse de Marin Sorescu în gura lui Iona: „Răzbim noi cumva la lumină!”

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.