„Cabaretul Dada” de Matei Vişniec, în regia şi adaptarea Ancăi Bradu, va avea premiera pe 23 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. La eveniment va participa şi autorul.
Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2016
Spectacolul celebrează centenarul mişcării artistice care a apărut în secolulul XX, în plin război mondial, zdruncinând noţiunile societăţii despre artă şi cultură. Din distribuție fac parte Richard Balint, Ioana Dragoș Gajdo, Șerban Borda, Mirela Lupu etc.
Piesa „Cabaretul Dada”, scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi români contemporani, surprinde perfect atmosfera tublurătoare a secolului XX, aprofundând în special latura politică a mişcării dadaiste.
„M-am lăsat incitat să scriu această piesă interesat fiind aproape mai mult de dadaismul politic decât cel literar-artistic. Ca să înţelegem însă delirul dadaist trebuie să ne plasăm în tumultul verbal din contextul primului război mondial”, explică Matei Vișniec.
„Piesa mea de teatru este în acelaşi timp o anchetă pe urmele unui concept misterios şi o încercare de a demonstra că dadaismul s-a prelungit în aventura comunistă. Faptul că Lenin a locuit la Zürich, chiar pe aceeaşi stradă unde se afla Cabaretul Voltaire şi chiar în săptămânile când s-a născut mişcarea Dada, este o imensă ironie a istoriei. Scriitorul francez Dominique Noguez a dedicat o întreagă carte acestei „coincidenţe” şi mărturisesc că m-am hrănit mult din supoziţiile sale, plasându-l pe Lenin în piesa mea. Da, cred că Lenin, fără să vrea, a fost un dadaist. Poate că a luat de la Cabaretul Voltaire, unde se pare că a fost văzut cel puţin o dată, un virus ireversibil, pe care l-a transmis apoi întregii familii de revoluţionari, astfel încât, până la urmă, acestor oameni le-a ieşit totul pe dos (şi cu o sută de milioane de morţi ca preţ uman al experienţei lor).
Să nu ne întristăm însă. Piesa mea este o comedie despre un secol tragic. Râsul dadaist mi se pare a fi un instrument de înţelegere a modului în care avansează istoria (un pas înainte, doi paşi înapoi) precum şi a manierei în care se apropie şi se îndepărtează omul de ceea ce ar trebui el să fie el cu adevărat.”
