Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-a-castigat-spycher-literaturpreis-leuk-in-elvetia/

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

Un articol de Laura Iancu|2 iulie 2013

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

Câştigătorii obţin o bursă şi dreptul de şedere la castelul din oraşul Leuk timp de două luni anual, pentru o perioadă de cinci ani. Ceremonia de decernare a premiului va fi organizată pe 1 septembrie, iar laudatio pentru Mircea Cărtărescu va fi rostit de Ernest Wichner, scriitor şi traducător german originar din România, directorul Literaturhaus Berlin, notează Mediafax.

Citiţi şi: Mircea Cărtărescu: Am văzut copii bătuţi până la sânge în şcoală

„«Orbitor», trilogia fantastică a lui Mircea Cărtărescu, având o nemărginită fluiditate narativă, conciliază cu lumea amintirea autorului despre Bucureştiul socialist al copilăriei sale. Cărtărescu stăpâneşte toate registrele şi tonalităţile şi foloseşte cu măiestrie toate mijloacele preluate de la clasici precum Swift sau Proust până la elemente fantasy şi horror pentru a crea un univers artistic de o mare expresivitate a limbii, în centrul căruia se află tânărul de odinioară”, se arată în motivaţia juriului.

De asemenea, în luna august, Mircea Cărtărescu va fi distins cu marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad 2013. Decernat din 2008, acest premiu revine în fiecare an unui poet contemporan recunoscut în lume pentru opera sa.

Mircea Cărtărescu este laureatul premiului literar „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia – 2005, al Premiului Internaţional pentru Literatură de la Vilenica – 2011 şi al Premiului Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt” 2012, Berlin.

Cea mai noua apariţie în seria de autor dedicată de Humanitas lui Mircea Cărtărescu, ediţia aniversară a volumului „Nostalgia”, se menţine în topurile de vânzări la mai bine de două luni de la lansare.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.