Monica Lovinescu – o voce impresionantă a exilului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/monica-lovinescu-o-voce-impresionanta-a-exilului-romanesc/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică şi celor siliţi să se refugieze în afara ţării. E şi cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

Un articol de Georgeta Filitti|29 octombrie 2017

Copil precoce, autoare – la opt ani – a Romanului unei păpuși, M.L. pleacă la Paris în 1947 cu o bursă a Institutului francez din București. După ce își trecuse licența acasă cu teza Sentimentul morții la Pascal, la Paris dorea să-și ia doctoratul cu teza Shakespeare și regia teatrală în Franța secolului XX. Refuză să revină în țară dar, după propria mărturisire, ”trăind la Paris n-a încetat să stea la București”. E foarte prezentă în viața culturală a patriei de adopție: face filme documentare, pune în scenă piese ale avangardei, între care Cântăreața cheală a lui Eugen Ionescu, încearcă, fără succes, traducerea unor autori români în limba franceză, lucrează pentru radio-ul francez dar mai ales e activă în presa exilului românesc.

Așa cum li s-a întâmplat multor exilați, Securitatea i-a propus colaborarea și Monicăi Lovinescu. Refuzând categoric, și-a creat dușmani care vor încerca s-o lichideze fizic. În acest climat de activitate literară discontinuă și presiuni ale Securității, M.L. își găsește menirea la postul de radio Europa Liberă unde animă emisiunile Teze și antiteze la Paris, apoi Actualitatea culturală românească (împreună cu soțul ei, scriitorul Virgil Ierunca). Vreme de 20 de ani, și-a ținut conaționalii din țară la curent cu ce se întâmpla în lumea liberă, comentând în același timp creația literară din România.

A pus în spusele ei rigoare, competență desăvârșită dar și o neîndurare greu de înțeles pentru destui ascultători. Colaborarea cu autoritățile comuniste a multor scriitori a făcut-o să le conteste moralitatea (”și-au îngropat talentul sub noroiul plecăciunii”, a scris ea sentențios). A polarizat în jurul ei zeci de reprezentanți ai exilului românesc parizian, ajungând o voce de temut pentru autoritățile comuniste. Și măsura acestei temeri a fost dată nu doar de acuzațiile zgomotoase și primitive din foaia Glasul patriei ci și de atacul direct la viața ei, operat în 1977 prin unelte arabe care au molestat-o îngrozitor chiar în fața locuinței (”să ajungă un cadavru viu”, fusese ordinul dat de dictatorul Ceaușescu).

În aprecierea creației literare românești din deceniile 7 și 8 ale secolului trecut, judecățile de valoare ale M.L., în ciuda subiectivismului lor plenar, trebuie ținute în seamă, în primul rând pentru evidențierea lipsei  curajului civic la mulți scriitori ca și pentru o șansă ratată: aceia de a se fi înscris în istoria insurecțională a răsăritului comunist – după credința unui exeget al M.L.

Aportul ei la cultura noastră nu trebuie înțeles doar prin critica acerbă făcută cutărui autor agreat de autorități. Cine parcurge volumul Unde scurte (scos prima oară la Madrid în 1978) are în față texte de istorie și critică literară de netăgăduită valoare, cărora le-a lipsit corsetul vreunei cenzuri. După 1989, reeditarea, la București, a Undelor scurte, urmat de volumele Seismograme (1993), Posteritate contemporană (1994), Estetice, Pragul (1995), La apa Vavilonului (1999) dau măsura perenității creației acestei românce desțărate. Nu putem să nu ne întrebăm, retoric firește, cum s-ar fi plasat în peisajul literar românesc M.L. în condițiile unei evoluții normale a țării, fără cenzura constrângătoare a comunismului?

27
/11
/20

OAMENII MUZICII „A muntagna”, „muntele”, este numele dat de localnici Etnei, vulcanul ce domină Catania. Un munte de frumusețe și emoție a fost și Bellini în peisajul istoriei muzicii, chiar dacă nu a creat extrem de multe lucrări și a murit la nici 34 de ani. Sicilianul blond cu ochi albaștri a rămas unul din cei trei zei absoluți ai Bel canto-ului, alături de Rossini și Donizetti.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

29
/09
/20

Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului și de teatrul vieții prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunați ai teatrului românesc, plecați din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru și Olga Tudorache.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.