Bulevardul Regina Elisabeta. Scurtă poveste despre supraviețuire
https://www.ziarulmetropolis.ro/bulevardul-regina-elisabeta-scurta-poveste-despre-supravietuire/

Ziarul Metropolis demarează o campanie editorială care va scoate la lumină poveştile necunoscute ale străzilor din Bucureşti şi secretele lor. Unele niciodată cunoscute, altele uitate, istoriile lor merită redescoperite.

Un articol de Dana Ionescu|22 noiembrie 2020

POVEȘTILE STRĂZILOR DIN BUCUREȘTI De-a lungul anilor, a purtat mai multe nume, în funcție de schimbările suferite de o societate cu care istoria n-a fost tocmai generoasă. A jucat mai multe roluri pe scena mare a Bucureștiului, păstrându-și unele repere, începând cu Palatul Suțu, Universitatea și Grădina Cișmigiu, precum și alte clădiri ce au găzduit instituții dispărute. A dorit să exprime o identitate, să fie funcțional, dar și atrăgător. Între trecut și prezent, acesta este Bulevardul Regina Elisabeta, una dintre cele mai circulate zone ale capitalei.

Reper al metropolei, Bulevardul Regina Elisabeta etalează și astăzi embleme importante ale unei istorii agitate. De la Palatul Suțu, astăzi sediu al Muzeului Municipiului București, aflat vizavi de Universitate, artera se îndreaptă spre Opera Națională din București. Drumul nu e lung deloc și îl înveți repede. Pentru bucureșteni, e greu de ocolit: pe acolo te duci dinspre Universitate spre Cișmigiu, spre Piața Kogălniceanu, la doi pași de Teatrul Bulandra, spre Facultatea de Drept și spre Opera Națională din București.

Alte vremuri, alte nume

Actualul bulevard Regina Maria a apărut pe harta orașului la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul manatului primarului Pache Protopopescu, pentru a face legătura între două mahalale, mahala Oborului și cea a Cotrocenilor, trecând prin centrul orașului. La început i s-a spus pur și simplu „Bulevardul”, căci era de ajuns. După înființarea Universității, avea să se numească Bulevardul Academiei, iar timpul avea să-i aducă și alte denumiri, dictate de vremuri. Axă perfect dreaptă, el avea să devină la scurtă vreme Bulevardul Regia Maria, iar după aceea „Bulevardul 6 Martie” (pe 6 martie 1945, regele Mihai I al României fusese obligat de Uniunea Sovietică să semneze decretul de numire în funcție a guvernului condus de Petru Groza)
„Bulevardul Gheorghe Gheorghiu-Dej”. Istoria postdecembristă avea să-i aducă o nouă denumire, „Bulevardul Mihail Kogâlniceanu”, dar și o întoarcere restitutivă. Astăzi, această axă importantă a urbei și-a recăpătat numele de Bulevardul Regina Elisabeta.

Inițial, artera și piațetele proiectate pe traseul ei, printre altele pentru a găzdui statui ale unor personalități, au purtat numele acestor personalități. La început întinzându-se între actuala Piață Izvorul Rece și Piața Mihail Kogâlniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta trecea prin Piața Universității, cu statuia lui Mihai Viteazul. C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu și  M. Kogălniceanu, importanți oameni politici, au delimitat, prin statuile ce îi reprezentau un fel de axă liberală a zonei, dar numai pentru scurtă vreme. Din 1948, piețele purtând numele celor trei politicieni și statuile aveau să rămână incomplete. De fapt, două dintre ele, neconforme cu mersul lucrurilor și nedorite de noua ordine, aveau să dispară. Ca și povestea primarului Protopopescu, a cărui statuie a fost înlocuită. Peste mai bine de o jumătate de secol, în 2019, monumentul lui Ion C. Brătianu, va fi refăcut și se va întoarce în locul inițial destinat lui.

Mărirea dinaintea decăderii

Hoteluri, restaurante, cinematografe și alte spații de loisir erau din belșug pe Bulevardul Regina Elisabeta. „Bucuria este viaţa văzută printr-o rază de soare”, spunea aceasta, iar razele de soare nu ocolesc axa care a cunscut vremuri de glorie, dar și tragedii, care și-a văzut identitatea mutilată, dar a reușit să ajungă în mileniul III. Istoriile Universității, poveștile Cișmigiului și ale liceenilor de la „Gheorghe Lazăr”, indisociabili de aleile parcului sau de chioșcul în care a cântat zeci de ani fanfara militară, și bogata mitologie de la „Capșa”, aflată la doi pași de Cercul Militar, fac parte din destinul acestei axe importante a orașului.

La jumătatea anilor ’30, când viața artistică trăia un moment de efervescență, când idei noi înfierbântau mințile artiștilor, iar Europa era în fierbere, Bulevardul Regia Elisabeta atrăgea ca un magnet. La cinematografele de acolo ajungeau o mulțime de oameni, după ce se plimbau pe Calea Victoriei, și pe dive precum Greta Garbo sau Marlene Dietrich erau dornici să le admire în filmele ce rulau la cinematografe ca „Regal”, „Capitol”, „Splendid”, „Trianon”, „Lumina”. Peliculele rulau de câteva ori pe zi și făceau deliciul îndrăgostiților dornici de aventură.

La cofetării, dulciuri occidentale stăteau alături de prăjituri preparate după rețete orientale, iar în meniurile restaurantelor preparatele autohtone, cu influențe balcanice, coabitau cu bucate de import. Pe-atunci, în grădinile de vară ale restaurantelor bucureștene cânta adesea Maria Tănase, artistică unică, admirată deopotrivă de intelecuali și de țărani.

Povești adormite

„Bucureștii au un farmec imprecis și cu atât mai decisiv absoarbe, catifelează și digeră. Străinului nu i se arată monumente nemaivăzute, colecții moarte, muzee mai mari și mai bine înzestrate decât ale țărilor cu o veche cultură a pietrei și a canalizării. Străinul ia contact cu toate ventuzele lui cu piața, încă de la gară. Viața este pe stradă, mai mult decât într-alte părți ale continentului, unde populațiile țin în rezervă pentru zidurile închise un secret al personalității de multe ori derizoriu. Ulița și mahalaua românească intră pretutindeni nestânjenită”, scria Tudor Arghezi în cunoscutul său volum „Cu bastonul prin București”. Ulița și mahalaua românească intrau nestingherite și pe Bulevardul Regia Elisabeta, într-adevăr, așa cum și boema pătrundea prin cotloanele zonei ori prin spațiile frivole și își trăia viața.

Până când istoria a adus o schimbare, după aceea încă una, și libertatea a părăsit teritoriul. Oamenii s-au schimbat după chipul și asemănarea orânduirii. Strălucirea s-a estompat până când a dispărut de tot. Bulevardul a supraviețuit adaptându-se. Deși l-a mutilat, imobilitatea l-a și salvat, ca și o anumită încetineală balcanică. Degradarea l-a ocolit, și totuși, cumva, rămâne un caz fericit, deși trecutul așteaptă să fie reînsuflețit dincolo de fațade pentru oamenii unui alt mileniu. Întâmplările și poveștile, anecdotele și personajele din istoria urbană așteaptă să se trezească la viață pentru oamenii prezentului.

26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.