Muncitor necalificat, hamal, dar în primul rând scriitor. Mihail Șolohov
https://www.ziarulmetropolis.ro/muncitor-necalificat-hamal-dar-in-primul-rand-scriitor-mihail-solohov/

Există scriitori ”legaţi” de o singură carte, indiferent de ce altceva ar mai fi făcut pe parcursul întregii vieţi. Mihail Șolohov nu a scris mult, dar la umbra capodoperei sale ”Donul liniştit” celelalte creaţii s-au dezvoltat mai puţin în câmpul roditor al ”memoriei universale”.

Un articol de  Dan Nicolaie (Dedes)|20 februarie 2018

Mihail Șolohov se stingea din viață într-o zi de 21 februarie (1984). Muncitor necalificat, hamal, dar în primul rând scriitor, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965 a știut cum să plutească liniștit atât pe apele învolburate ale Donului cât și pe cele ale „comunismului biruitor”, chiar dacă a avut parte și el de propria cupă de cucută.

O adevărată simfonie care poate fi ”cântată” fără niciun instrument, ”Donul liniștit” a avut parte de numeroase controverse legate de cine este cu adevărat autorul.

Cum la 23 de ani nu prea ai voie să scrii o primă parte a unei capodopere, imediat apar autori specializați în teoria conspirației, care lansează tot felul de ipoteze din care nu puteau să lipsească atotputernicul KGB (Comitetul Securității Statului) și cuvântul magic: plagiat.Mihail

O viață întreagă Șolohov s-a luptat cu aceste acuze, dar, odată aruncată în lac, pietricica răului poate fi recuperată cu greu de o armată de înțelepți.  Poate și din această cauză, cu energia canalizată în alte zone, scriitorul nu a mai reușit să ofere umanității o nouă capodoperă.

În urmă cu zece ani, la destul timp după dispariția autorului, au fost regăsite manuscrisele primelor două volume, care spulberă o mare parte dintre scenarii.

La scurt timp Felix Kuzneţov, fost director al Institutului de Literatură Mondială „A.M.Gorki”, a scris o monografie de peste 800 de pagini în care redă pe larg, foarte bine documentat, povestea ”Donului liniștit”, a controverselor legate de manuscrise, acuzele de plagiat,  și în care numele lui Șolohov este reabilitat.

P.S.  William Shakespeare chiar a existat?

Foto:Mihail Șolohov – wikipedia

 

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.