Nicolae Milescu. Un Marco Polo al secolului al XVII-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-milescu-un-marco-polo-al-secolului-al-xvii-lea/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învăţaţi nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieşea în evidenţă câte un personaj poliglot, diplomat, cu ştiinţa relaţiilor sociale. Aşa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol şi poate la Padova, el dobândeşte o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însuşindu-şi în acelaşi timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

Un articol de Georgeta Filitti|29 mai 2017

Își începe cariera politică sub vodă Gheorghe Ghica (1658-1659) în Moldova; e agent în capitala Imperiului otoman dar mazilirea domnitorului îl silește și pe spătar să peregrineze prin Europa. A călătorit în Germania, Suedia, Franța, Polonia, Rusia. În 1671, fiind la Constantinopol, e trimis de mitropolitul Ierusalimului pe lângă țarul rus Alexei Mihailovici. În 1675 acesta îl trimite în China, în fruntea unei solii de 150 de oameni. Era vorba de încheierea unui tratat comercial cu ”Imperiul de Mijloc” și de cartografierea Siberiei. Își începe călătoria la Tobolsk și consemnările sale au, pe alocuri, caracter de premieră. Așa e descrierea triburilor nomade de ostiaci, de pe malurile fluviului Obi. E vorba de o populație trăind doar din valorificarea peștilor (pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte). La fel de atent descrie lacul Baikal. La granița cu China îl întâmpină o delegație de 600 de persoane. Trei luni de zile au purtat discuții asupra ceremonialului de prezentare a solului țarist în fața împăratului chinez. Și-a urmat drumul spre capitala Chinei, trecând pe lângă marele zid chinezesc, ridicat din bolovani mari de granit necioplit, peste care fuseseră ridicate ziduri de cărămidă. Spătarul a fost impresionat de mulțimea orașelor, a ogoarelor bine lucrate și a grădinilor bogate.

Descrierea orașului Pekin (Beijing) e pitorească și Milescu preia zicătoarea ”deși la Pekin nu rodește nimic, totuși se găsește orice”, ceea ce rezumă dinamica societății chineze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu un comerț înfloritor, populație activă,  circulație de oameni, valori, bunuri de tot felul. Dacă băștinașii sunt impozitați riguros, străinii rămân complet scutiți. Străzile sunt în cea mai mare parte pietruite, dotate cu fântâni și șanțuri de scurgere. Băi de piatră și grădini îngrijite întâlnește la tot pasul. Palatul imperial i se pare lui Nicolae Milescu fără egal în țările europene vizitate de el și îl uimește întrebuințarea cărbunelui drept combustibil în sobe aflate sub podele.

Audiența ca atare la împărat nu pare să fi dat roade (gazda l-a întrebat, între altele, ”cât de înalt este țarul?”); în schimb Mi-Ko-Lai, cum l-au botezat chinezii, a purtat lungi discuții despre țara pe care o vizita, cu călătorii iezuiți și cu negustorii portughezi și olandezi aflați la fața locului.

Dacă demersul diplomatic a eșuat, însemnările din sfera etnografică rămân extrem de valoroase (ca descrierea populațiilor nomade ale Siberiei de care am amintit); la fel cele privind geografia locurilor (atât harta redactată pentru prima oară cât și corectarea altora mai vechi). Din păcate harta s-a pierdut dar în 1692 s-a tipărit o copie a acesteia datorată lui Philippe dʹAvril.

La fel de meticulos a fost și în descrierea Chinei (lăsând o lucrare cu acest titlu). Valoarea observațiilor sale rezidă și în faptul că în 1919 cartea sa a fost tradusă în limba engleză. Cele 58 de capitole sunt o îmbinare de observații personale și informații extrase din lucrări consultate în capitala chineză. Baddeley, traducătorul englez, nota entuziasmat că  lucrarea spătarului Nicolae Milescu, ”pentru timpul când a fost scrisă, e fără comparație în istoria literaturii ruse. Mai mult, dacă lăsăm la o parte China, e fără comparație chiar în istoria lumii”.



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.