Norman Manea, 80!
https://www.ziarulmetropolis.ro/norman-manea-80/

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. „La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil”, evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

Un articol de Petre Ivan|23 mai 2016

TVR1 difuzează astăzi, 23 mai, la ora 17.00 (şi în reluare de la ora 0.10, marţi, 24 mai) „Norman Manea și fericirea obligatorie”, un documentar produs de TVR Internațional şi realizat de Irina Păcurariu. Filmul va fi difuzat și de TVR HD, de asemenea luni, 23 mai, de la ora 20.30.

Norman Manea este scriitorul român care, la 5 ani, era deportat în Transnistria cu toţi evreii din Bucovina, iar la 50 se autoexila împreună cu limba română dincolo de Ocean, unde începea o viaţă complet nouă la vârsta la care alţii se pregătesc de pensie.

În cadrul reportajului “Fericirea obligatorie”, Irina Păcurariu il prezintă pe omul Norman Manea, care, la 80 de ani, se opreşte şi se uită în urmă la cât şi cum a trăit.Norman Manea

“«Fericirea obligatorie» confirmă în proză ceea ce era, de fapt, ştiut: în timpul domniei lui Nicolae Ceauşescu, România a fost cea mai represivă dintre ţările de după Cortina de Fier. Cele patru nuvele din cartea lui Manea sunt pline de terifiante descrieri ale chinului cotidian. Din fericire pentru admiratorii literaturii, aceste naraţiuni au o graţie salvatoare: satira. În conversaţii şi comentarii kafkiene, personajele ne transmit ce înseamnă să trăieşti în spaimă şi să supravieţuieşti prin viclenie într-o dictatură coruptă.” (The New York Times)

Deşi Norman Manea este unul dintre cei mai premiaţi, traduşi şi apreciaţi scriitori români peste hotare, numele lui e greu de regăsit în manuale din România.

“Un mare scriitor, o rară bijuterie.” (El Pais)

Acasă la Bard College, distinsa universitate unde predă în SUA şi aproape de locul unde se va odihni pentru totdeauna, Norman Manea vorbeşte în română, singura limbă în care a scris vreodată, despre fericire, exil şi glorie.

“Frumuseţe şi cruzime ca la Gogol. Manea se înscrie în tradiţia marilor profeţi ai catastrofei care au fost Kafka, Blecher şi Bruno Schulz.” (Le Monde)

Norman Manea a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii şi a valorilor româneşti, pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere.

Foto: Norman Manea – tvr.ro

26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.