O șansă ratată. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-sansa-ratata-povestile-lui-dedes/

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoaşteţi, mă întorceam acasă de la …piaţă. În fond e şi asta tot un fel de „sală”.

Un articol de |23 ianuarie 2018

Nu zâmbiți, cumpărasem chestii masculine, trei legături de pătrunjel, două de mărar, 10 kg de cartofi, păstârnac, țelină, 4 kg de morcovi, 8 kg de ceapă, 3 kg de fasole, șase bidoane de câte 5 litri de apă plată și un ziar.

Mă plimbam relaxat pe trotuar, admiram blocurile gri de tip ciorap alb purtat intens, când în cale îmi sare o adunătură de oameni tineri și frumoși. Erau de la un partid, vechi, aveau ședință și erau în pauza de fumat.

Printre ei și un fost coleg, un băiat netalentat, dar insistent, având totuși simțul umorului (atenție, am fost chiar amabil în descriere). „Salut”, „salut”, el „super dandy, relaxat”, mâinile în buzunar, țigarea în colțul gurii, eu genul gospodină angajată hamal în port.

Mă prezintă colegilor și brusc, cu milă și cu groază, mă întreabă: „Tot ziarist?”. „Tot, dar cum ți-ai dat seama, după pătrunjel sau m-a dat țelina de gol?”.

Îmi mărturisește că el s-a lăsat, s-a orientat rapid, o duce bine, îl felicit: „Ți-a luat ceva timp să îți dai seama că te chinuiai degeaba”, admite că da și contraatacă: „Oricum, dacă nu mai merge treaba și o să mori de foame cu presa,  poți veni la noi, îți găsim ceva, un post bunicel”.

Îi multumesc, „Oricum, înainte să intru în politică, mai am și varianta, onorabilă, să cerșesc la colțul străzii. Dacă nu va mai merge nici asta am să vă caut”. „Salut”, zic eu, el mormăie ceva, colegii lui erau deja la 5 metri distanță, așa că îmi dau seama că, din glumă în ironie mi-am mai închis o poartă.

Foto: O șansă ratată. Poveștile lui Dede’s – dedes.ro

 

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.