Pake Protopopescu – un primar pe cinste
https://www.ziarulmetropolis.ro/pake-protopopescu-un-primar-pe-cinste/

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

Un articol de Georgeta Filitti|6 martie 2016

Iată cam ce a făcut în trei ani, 1888-1891: a continuat canalizarea Dâmboviţei şi a finalizat construirea primei conducte cu apă potabilă a oraşului (ceea ce a însemnat, între altele, şi canalizarea a 50 de străzi riverane râului şi racorduri la case particulare dar şi instalarea de pompe stradale, ca să suprime scoaterea apei de la Vadul sacagiilor, plin de mortăciuni).

A amenajat groapa de gunoi din Valea Plângerii (unde gunoierii ajungeau noaptea, cu cotige pe arcuri, ca să nu facă zgomot). Aceasta după ce a deschis seria de abonamente pentru ridicarea gunoaielor din faţa caselor. A introdus iluminatul electric pe marile bulevarde; tot în vremea lui a început să circule primul tramvai electric – linia 14.

După ce a făcut cadastrul capitalei, a purces la sistematizarea ei, croind bulevarde (numite azi: Carol, Ferdinand, Dinicu Golescu, Elisabeta). Se spune că unii locuitori s-au împotrivit exproprierii. Primarul i-a aşteptat să plece în vacanţă, le-a pus grijuliu lucrurile la adăpost, le-a dărâmat casele şi a curăţat locul. Despăgubirile au fost aşa de mari încât n-a existat nici un reclamant.

De unde avea bani primarul avocat? Dincolo de bugetul instituţiei, care mai mereu era sub nevoile reale, el a recurs la un împrumut. S-a adresat concetăţenilor cerându-le să subscrie la cele 16 milioane de lei necesari modernizării oraşului. În cinci ore de la lansarea operaţiei, suma depusă de bucureşteni era de 28 de ori mai mare…

Un alt element hotărâtor a fost calitatea echipei de consilieri şi a celei tehnice. Şi într-un caz şi într-altul culoarea politică n-a contat. Oameni cu situaţie materială consolidată, buni gospodari, profesionişti recunoscuţi, toţi cei care l-au înconjurat pe Pake Protopopescu n-au furat, n-au fost amestecaţi în afaceri dubioase, spălări de bani, licitaţii „cu dedicaţie”.

A fost odată… Şi lucrul s-a materializat în ce se vede şi azi: construirea a 30 de şcoli primare, 5 judecătorii, filtre de apă (la Arcuda), stăvilare (Ciurel şi Brezoaia). Apoi ridicarea unor clădiri de seamă ale oraşului – doar una dărâmată de comunişti, institutul de Medicină legală Mina Minovici. Atunci au apărut pe harta oraşului: Şcoala de comerţ N. Kreţulescu, Palatul de Justiţie, liceele Gheorghe Lazăr şi Sf. Sava, Grădina Botanică, azile de noapte, capele de cimitire ş.a.

pake protopopescu

Dedicat sarcinii încredinţate de bucureşteni, Pake Protopopescu a găsit în parmanenţă soluţii, a creiat, a limpezit, a curăţat: de la potolirea măcelarilor care cereau preţuri excesive (prin cumpărarea unei cirezi de vite tăiate pe seama Primăriei şi apoi carnea vândută la preţuri convenabile), până la obligarea bărbierilor să-şi dezinfecteze bricele cu spirt, primarul n-a aşteptat justificări, n-a venit în faţa alegătorilor cu discursuri sforăitoare sau promisiuni aiuritoare.

Se spune că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. În cazul acesta e vorba de obrazul bucureştenilor. Pake Protopopescu a murit la 48 de ani (în 1892); urmaşii imediaţi au vrut să-i omagieze faptele ridicându-i o statuie.

Comitet de iniţiativă, colectă de bani, sculptorul Ioan Georgescu, turnătorul italian în bronz Guido Corti din Milano – iată ingredientele pentru un asemenea monument.

Dar succesorul lui, C.F. Robescu, s-a împotrivit amplasării şi abia în 1899, sub primariatul lui Barbu Delavrancea, s-a aşezat statuia la intersecţia bulevardelor Carol şi Ferdinand. Pentru o vreme. Sub regimul comunist a dispărut de tot şi locul i-a fost luat de un Bălcescu beteag, ieşind din apele unei arteziene.

Foto: Pake Protopopescu – wikipedia



09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).