Până la Cehov însuși. Calea
https://www.ziarulmetropolis.ro/pana-la-cehov-insusi-calea/

“Ivanov” – ul lui Andrei Șerban de la Bulandra este un spectacol deja consacrat al scenei bucureştene. Aşa este. Dar cine şi cu ce drept poate să spună că articolele de presă scrisă sunt condamnate să rămână la ce e nou?

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2014

Admit: sunt un spectator de teatru atipic. Mă interesează – înaintea viziunii regizorale, înaintea – infamie! – jocului actorilor, înaintea energiei care se naște sau nu în sală, înaintea acelei teribile emoții colective – textul. Sunt, de aceea, un cehovian feroce, poate chiar fanatic. N-am obiecții la Anton Pavlovici.

Instituția familiei este întocmai cum a arătat-o, e bine că s-a revizuit în ultimul secol și că se va mai revizui. Și nu în “Pescărușul”, nici măcar în “Livada cu vișini”, cu atât mai puțin în “Trei surori”, ci în acest “Ivanov”, publicat cu un deceniu înainte de “Unchiul Vania”, am găsit ceea ce căutam.

Ivanov este – în text – un om bătrân la treizeci și cinci de ani, deprimat, care nu se sfiiește să-și pună întrebări, conștient că lumea sa se surpă, împovărat de o vină pe care o recunoaște fără să o poată indica. Ivanov e un personaj lucid, deci tragic, înconjurat de oameni așa cum sunt, de când lumea, oamenii: mediocri, avari, bârfitori, cartofori, escroci, fanatici ai eticii, muribunzi, plictisiți, alcoolici, curvari, parvenți, îmbogățiți. Femeile – la Cehov – sunt un inepuizabil continent: despotice, îndrăgostite, devotate, curve, sacrificate, blestemate, teatrale, obsedante și postum.

Filosemit, cu aplecare pentru nuanțe, am găsit în “Ivanov” același anti-antisemitism caracteristic doar oamenilor inteligenți și integri moral de la sfârșitul secolului XIX, cum și de astăzi. Drama Sarei, convertită la creștinism, nu e fundamental diferită de ce găsim în “Manasse”, piesă de Ronetti Roman, unul dintre prietenii evrei ai lui Caragiale, cel mai deschis la inimă dintre marii noștri clasici.

Puternică în epocă, problema convertirilor nu mai are aceeași forță astăzi, dar îndrăznesc să scriu că – nici măcar în textul lui Cehov (“Să nu te căsătorești niciodată cu o intelectuală evreică psihopată” este doar o replică, nu un manifest) – nu era axul fundamental, dacă acceptați acest clișeu. Fundamental e Ivanov însuși, căci el este un bun rezumat a ceea ce rămâne de nerezolvat în natura umană. Înțelepții sceptici au constatat demult că omul este cel mai ciudat animal. Este. Cehov o știa, “Ivanov” e o demonstrație fără cusur.

Întâlnirile dintre Andrei Șerban și Cehov s-au soldat cu spectacole memorabile, care nu s-au uitat și nu se vor uita. În acest “Ivanov” de la Bulandra există însă unele opțiuni pe care le găsesc greșite. Accentul exagerat pe englezisme, de exemplu. Mi se pare inadecvat. E ca și cum aș fi scris fraza anterioară folosind cuvintele – buey, what the fuck?, nu e cool, like. Cehov n-avea nevoie de așa ceva pentru a fi actual.

Nu-mi stă în caracter să critic munca de om. N-am făcut-o niciodată și nu o să o fac nici de acum înainte, decât acolo unde – la rigoare – nu e vorba nici de muncă, nici de oameni, ca în politică.

În “Ivanov”, spectacol vechi pe scena bucureșteană, unii actori n-au prins cea mai bună seară atunci când i-am văzut eu. Nu se mai jucase de multă vreme – argumente se găsesc. Întotdeauna se găsesc. Au interpretat unii exagerat de liniar, anulând teribilul final textual. Dar nu despre ei o să scriu.

O să remarc bucuria lui Victor Rebengiuc de a fi pe scenă în rolul lui Matvei Semionovici Șabelski, o să îmi permit să îl admir pe Cornel Scripcaru în rolul lui Pavel Kirilici Lebedev, o să fac o reverență (deja obișnuită) pentru Marius Manole în rolul lui Mihail Mihailovici Borkin, o să o aplaud pe Maria Obretin pentru cum a intrat în hainele Marfei Egorovna Babakina, o să mă las încântat de prestația Danei Dogaru în rolul Avoditiei Nazarovna, o să ridic un semn de exclamare pentru Vlad Ivanov în rolul lui Nikolai Alexeevici Ivanov! Și o să conchid că Andrei Șerban rămâne un maestru al detaliilor, cele ce fac dintotdeauna, în teatru și în viață, diferența. Și că, uneori, ajunge până la Cehov însuși.

Foto: Daniela Dima

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]