Paul Goma, propus la premiul Nobel pentru literatură de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova
https://www.ziarulmetropolis.ro/paul-goma-propus-la-premiul-nobel-pentru-literatura-de-uniunea-scriitorilor-din-republica-moldova/

Scriitorul şi disidentul Paul Goma va fi propus pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură de către Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, care s-a întrunit vineri la Chişinău. Este pentru prima dată când este făcută publică o informaţie privind propunerea oficială a unui scriitor de […]

Un articol de Andrada Văsii|29 ianuarie 2013

Scriitorul şi disidentul Paul Goma va fi propus pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură de către Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

Decizia a fost luată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, care s-a întrunit vineri la Chişinău. Este pentru prima dată când este făcută publică o informaţie privind propunerea oficială a unui scriitor de origine basarabeană pentru acordarea premiului Nobel pentru literatură.

Contactat de timpul.md., preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Arcadie Suceveanu, a declarat că Paul Goma merită să i se acorde acest premiu, informează timpul.md.

Dosarul prin care Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova îl va propune pe Paul Goma pentru premiul Nobel pentru literatură urmează să fie expediat Academiei Suedeze până pe 31 ianuarie, potrivit informaţiilor publicate în presa moldoveană.

Pe de altă parte, contactat de publika.md, Paul Goma a declarat că nu ştia despre decizia Uniunii Scriitorilor din Republicii Moldova.

Potrivit site-ului nobelprize, în fiecare an, Comitetul Nobel trimite membrilor Academiei Suedeze, profesorilor universitari, oamenilor de ştiinţă din numeroase ţări, laureaţilor la acest premiu, dar şi unor alte categorii de persoane invitaţii prin care îi roagă să facă propuneri pentru candidaţii la premiile Nobel din anul următor.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Laureaţii primesc câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

În 2012, scriitorul chinez Mo Yan a primit premiul Nobel pentru literatură.

Scriitorul Paul Goma trăieşte în prezent la Paris, unde a ajuns împreună cu familia în 1977, având statut de refugiat politic. Relaţiile sale cu statul român au fost tot timpul deosebit de reci. În timpul comunismului, scriitorul a avut probleme cu Securitatea, iar după publicarea, în 1997, a incomodului său „Jurnal”, Paul Goma a fost hărţuit şi marginalizat de elitele româneşti ale momentului pentru că „prea critica pe toată lumea”. În 1980, scriitorul a refuzat cetăţenia franceză, considerând că este prea târziu pentru aceasta, iar, timp de mai mulţi ani, Goma s-a declarat apatrid.

În 1977, o scrisoare deschisă prin care Paul Goma cerea respectarea drepturilor omului în România a fost citită la Radio România Liberă, rezultatul fiind excluderea lui din Uniunea Scriitorilor din România (USR).

Scriitorului i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România în noiembrie 2011. Într-o şedinţă din octombrie 2012, Uniunea Scriitorilor din România a decis acordarea unor indemnizaţii de merit în valoare de 1.608 lei, lunar, unor scriitori români, printre care şi scriitorului şi disidentului Paul Goma, a anunţat la momentul respectiv Varujan Vosganian, vicepreşedintele USR, pe blogul personal.

Unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul României comuniste şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia, pe 2 octombrie 1935. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism. A reuşit totuşi să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susţinut simultan examene de admitere la Universitatea din Bucureşti, la filologie română, şi la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”. A reuşit la amândouă, dar a ales institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universităţii. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După înfrângerea revoluţiei maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiaşi an, Paul Goma şi-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.

A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”. În martie 1957, el a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.

În martie 1977, a reuşit să publice în revista România literară un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

În 1977, Goma a reuşit să trimită la postul Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în ţară. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecinţă, a fost permanent urmărit, apoi arestat şi bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia şi copilul, au fost decăzuţi din calitatea de cetăţeni români şi expulzaţi în Franţa. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti şi a lui Nicolae Ceauşescu. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.

 

Sursa: Mediafax

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.