Platonov – producţia lui Alexandru Dabija ajunge la Ploieşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/platonov-productia-lui-alexandru-dabija-ajunge-la-ploiesti/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20.00, spectacolul „Platonov” în regia lui Alexandru Dabija.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20.00, spectacolul „Platonov” în regia lui Alexandru Dabija.

Evenimentul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, în cadrul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”.

Actorii sibieni revin la Ploieşti pentru a deschide cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”, ce va avea loc în perioada 6–9 noiembrie. Ediţia din acest an a festivalului prezintă, sub genericul „spectacolul între text şi context”, unele dintre cele mai bune producţii ale teatrelor din Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Pentru prima dată în acest an, agenda festivalului include şi spectacole pentru copii, lansări de carte şi expoziţii. Acest eveniment este organizat de Teatrul Toma Caragiu Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti şi Asociaţia Viitor Art.

Lumea oamenilor leneşi ia naştere în spectacolul Platonov

Platonov” este o stranie tragicomedie a singurătăţii ce are la bază piesa din tinereţe, neterminată, a lui Cehov. Montarea de la Sibiu aduce în prim-plan o lume fascinantă, dominată de pasiuni şi cusururi, cu scene pline de profunzime şi delicateţe.

Regizorul Alexandru Dabija alege să întoarcă pe faţă şi pe dos cartea autenticităţii jocului actoricesc, prezentând o lume a oamenilor trândavi, ce se agaţă cu disperare de ideea participării la ceva măreţ, dar ratând momentele cruciale de fericire din viaţa lor.

Spectacolul a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER din acest an pentru categoriile cea mai bună actriţă în rol secundar (Ofelia Popii), cel mai bun actor în rol principal (Nicu Mihoc) şi cel mai bun spectacol al anului.

Platonov

Scenă din spectacolul Platonov

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu se bucură de contribuţia scenografului Dragoş Buhagiar şi a compozitorului Vasile Şirli, iar din distribuţia acestui spectacol fac parte actorii Nicu Mihoc, Serenela Mureşan, Cristina Flutur/Cendana Trifan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Dan Glasu, Cristina Ragos, Cristian Stanca, Mihai Coman, Pali Vecsei, Rodica Mărgărit, Liviu Vlad, Vlad Robaş, Ioan Paraschiv, Ema Veţean, Eduard Pătraşcu şi Paul Bondane.

Info:

Preţul unui bilet la reprezentaţia din Ploieşti a spectacolului „Platonov” în regia lui Alexandru Dabija este de 50 de lei.

Foto credit: Paul Baila, spectacolul Platonov

24
/11
/15

Ţi-ai imaginat vreodată că poţi să faci revelionul în teatru? Pe 31 decembrie de la ora 19:00, actorii În Culise te invită să petreci o noapte pe care ţi-o vei aminti tot restul vieţii. Cu program de spectacol şi comedie românească, bucate alese şi licori delicioase, cea de-a cincea ediţie a Revelionului ca Altădată transformă mansarda din La Scena (Calea Călăraşilor nr. 55) într-un loc ideal pentru a sărbători trecerea dintre ani.

24
/11
/15

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la 11:00 la 17:00, la Grădina Verona are loc #Colectiv Delivery, un târg creativ în urma căruia încasările sunt donate integral în beneficiul răniților din Colectiv.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

24
/11
/15

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează la Muzeul „Vasile Pogor”, în perioada 25 noiembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, expoziţia memorială „Uliţa Teodorenilor”, dedicată celor doi fraţi, Ionel şi Alexandru Oswald Teodoreanu (Păstorel).

24
/11
/15

Redis Consult SRL în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a organizat Luni, 23 noiembrie 2015, începând cu orele 11.00, la sediul Structurii de economie sociala- Valoris CAD SRL, str Apulum nr 1, Brasov, o conferinţă de presă pentru diseminarea informatiilor cu privire la activitatile desfasurate pana acum în cadrul proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616)

23
/11
/15

Cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) este una itinerantă şi va debuta duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19.00, cu proiecţia a şase scurtmetraje care au ca temă criza refugiaţilor.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.

23
/11
/15

"Labyrinthus" a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea. Trofeul European Children's Film Association (ECFA) a revenit producției "Păsări călătoare", iar o mențiune specială — peliculei care a fost proiectată în închiderea festivalului — "Curcubeul".

22
/11
/15

“Indianul vrea în Bronx”, de Israel Horovitz, în regia Iarinei Demian. L-am văzut duminică, în noapte, pe Batiștei, la ARCUB, la jumătatea lui noiembrie, acum, după cele două Apocalipse care ne-au traversat timpul - din fosta fabrică “Pionierul” din București până pe Bulevardul Voltaire din Paris.

21
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.