Povestea stelei fără nume care cade într-o gară, lângă ceasul care nu merge
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-stelei-fara-nume-care-cade-intr-o-gara-langa-ceasul-care-nu-merge/

În fiecare orăşel din ţară, se întâmplă ca cel puţin odată pe an să existe un moment în care toată liniştea şi, poate, monotonia acelei clipe să fie spulberată de un eveniment altfel.

Un articol de Diana Parpalea|17 iunie 2022

Iar de cinci zile, buzoienii sunt așteptați cu povești de iubire în cadrul festivalului ajuns la cea de-a XVII-a ediție – Festivalul „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU”, la Teatrul „George Ciprian” pentru ce altceva în afara de… teatru?

Ironia face ca povestea spectacolului „Steaua fără nume” de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila să fie asemănătoare. Într-o localitate nici departe, nici aproape de București, cândva nu foarte de mult s-a întâmplat ceva nu atât de extraordinar pentru locuitori, cât pentru unul dintre ei. Pentru acest om a fost ca și cum singura stea de pe cer care nu se vede a căzut la el în casă. Ca într-un vis frumos de vară s-au iubit, iar la răsărit s-au despărțit.

Spectacolul al cărui text îi aparține dramaturgului Mihail Sebastian, regizat de Cristian Ban, își are doza de lirism în peisaj, iar pe cea de umor, în montaj. Povestea personajelor lui Sebastian sunt puse atemporal și aspațial: undeva, cândva, într-un loc fără nume. Iar montarea propusă de regizor încearcă să găsească fiecărui personaj ceva în plus față de scriitura originală. Pe de o parte, eleva Zamfirescu (Blanca Doba) nu mai vine la gară „pentru a se uita după băieți”, ci pentru Ichim (Ciprian Chiricheș), de care este îndrăgostită, ca orice tânără. Aceștia devin și povestitorii spectacolului, care adaugă un plus de emoție. Domnișoara Cucu este profesoara de sport, iar Grig (Adrian Ştefan) este interpretat într-un mod total diferit față de cum l-ai vedea la o primă lectură: un bărbat frumos, serios, care nu știe să vorbească multe, dar se impune – un bărbat, ai zice, impecabil. Propunerea regizorului este exact opusul și este una curajoasă, care poate să funcționeze.

Poezia textului este toată ilustrată și simbolizată în scenografia semnată de Cristina Milea. Toată povestea ei este compusă dintr-un detaliu al textului prezent în primele pagini de text: ceasul care nu merge, dar de care oricum nu e nevoie, deoarece oamenii își dau seama ce oră este după trenuri. Astfel, un ceas imens în mijlocul scenei controlat de șeful gării, care stă în interiorul acestuia și modifică timpul, îi introduce pe spectatori în orășelul de nicăieri. Totodată, șeful gării, Ispas, joacă un rol important pentru oraș și pentru evadarea în necunoscut, deoarece gara este singurul loc unde poți evada, iar ea este controlată de un șef care oprește pur și simplu timpul din mers. Un al doilea spațiu este interiorul ceasului, unde locuiește profesorul Marin Miroiu. În acest mecanism, totul funcționează după fizica și matematica lui. Se păstrează ideea unei camere mici și înghesuite, însă se renunță la detaliul cărților, ceea nu este un lucru rău. Tot universul profesorului stă în detalii mult mai mici – cum ar fi fereastra deasupra căreia doarme noapte de noapte, și prin care poate să privească stelele.

Restul este o poveste care se spune și se joacă într-un ceas care nu mai ticăie. Mona (Narcisa Novac), ajunge într-un loc necunoscut, ea venind din altă lume, este neînțeleasă și agitată și… ajunge într-un loc și mai necunoscut, respectiv în odaia domnului Miroiu (Nicholas Cațianis). În lumina stelelor se spun taine timide și ascunse, se dezvăluie secrete și se întâmplă minuni. Dacă între cei doi, nu mai există secretele pentru că decid să și le spună unul altuia, între ei și ceilalți oameni din localitate nu există nici un secret din cauza perdelelor subțiri. Astfel, apar de-a lungul scenelor personaje curioase, cum ar fi Domnișoara Cucu (Monica Ivaşcu) ori personaje la fel de visătoare și singure, cum ar fi domnul Udrea (Dan Moldoveanu), profesorul de muzică care a compus o simfonie pe care doar el o aude, la fel cum Miroiu a găsit o stea, pe care, la fel, doar el o vede… Iar printre toate aceste personaje visătoare există și umor și personaje mai surescitate, cum ar fi Grig, care odată ce intră în scenă, ruinează orice vis și transformă caleașca de cristal a Cenușăresei, de la miezul nopții, înapoi în dovleac.

Spectacolul „Steaua fără nume” de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila este un spectacol care „trișează” prin frumusețe și care reflectă o lume aparte, dar în care cumva cu toții ne regăsim. Este o poveste despre dragoste, necunoscut, singurăte și speranțe care se vindecă în miez de noapte. Iar la Buzău, am simțit toți dorința de a evada în această mare în care ne temem să ne înotăm, dar pe care continuăm să o admirăm.

 

Steaua fără nume

Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

 

Autor: Mihail Sebastian

Regizor: Cristian Ban

Scenograf: Cristina Milea

Costume: Cristina Milea

 

Distribuție:

Necunoscuta (Mona): Narcisa Novac

Profesorul Marin Miroiu (profesor de matematică și astronomie): Nicholas Cațianis

Radu Udrea, profesor de muzică, prieten cu Miroiu: Dan Moldoveanu

Domnișoara Cucu: Monica Ivaşcu

Ispas, șeful gării: Marcel Turcoianu

Grig, iubitul Monei: Adrian Ştefan

Eleva Zamfirescu: Blanca Doba

D-na Pascu: Elena Andron

Ichim: Ciprian Chiriches

Fotografii: Adi Bulboacă

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.