Povesti pentru copii si oameni mari, la Biblioteca Nationala
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-pentru-copii-si-oameni-mari-la-biblioteca-nationala/

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” organizează, în perioada 17-21 decembrie, Festivalul „Poveşti pentru copii şi oameni mari”.  Potrivit unui comunicat TNO , evenimentul, care are ca scop educarea, informarea şi implicarea copiilor şi adulţilor din Bucureşti şi din zonele limitrofe în domeniul artelor spectacolului, va avea loc în noul sediu al Bibliotecii Naţionale şi […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” organizează, în perioada 17-21 decembrie, Festivalul „Poveşti pentru copii şi oameni mari”.

 Potrivit unui comunicat TNO , evenimentul, care are ca scop educarea, informarea şi implicarea copiilor şi adulţilor din Bucureşti şi din zonele limitrofe în domeniul artelor spectacolului, va avea loc în noul sediu al Bibliotecii Naţionale şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Pe parcursul celor cinci zile vor fi prezentate spectacole de operetă şi musical ale Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, spectacole de păpuşi şi marionete din România şi din străinătate, spectacole muzicale, spectacole de magie, spectacole de teatru, concerte de colinde şi o serie de ateliere dedicate artelor spectacolului (jocuri teatrale, prezentare de instrumente muzicale, introducere în butaforie, arta costumului, balet şi dans popular sau pantomima), artelor vizuale (pictură, artă foto, modelaj în lut) sau ateliere de lucru manual cu tematica sărbătorilor de iarnă.

Festivalul se desfăşoară sub deviza „joacă-te şi învaţă” şi le oferă participanţilor posibilitatea de a folosi arta ca mijloc de comunicare.

Participarea la spectacolele şi atelierele din festival este gratuită. Grupurile organizate din instituţii de învăţământ au prioritate, dar în limita locurilor disponibile se organizează şi înscrieri individuale.

Sursa: Agerpres

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

10
/05
/23

Teatrul Nottara va participa anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, eveniment cultural ajuns la cea de 13-a ediție, ce va avea loc pe 13 mai 2023. Cei care aleg să viziteze teatrul de pe Bd. Magheru sâmbătă noaptea vor avea parte de tururi ghidate, un spectacol de teatru și un concert, toate cu intrare gratuită.