Pozitia copilului, undă verde pentru cinematografele din SUA
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-unda-verde-pentru-cinematografele-din-sua/

Filmul Pozitia copilului, de Călin Peter Netzer, câştigătorul trofeului Ursul de Aur la Berlinala 2013, care este totodată propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite de compania Zeitgeist Films

Un articol de Corina Vladov|2 octombrie 2013

Filmul Pozitia copilului, de Călin Peter Netzer, câştigătorul trofeului Ursul de Aur la Berlinala 2013, care este totodată propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite de compania Zeitgeist Films, potrivit variety.com.

Pozitia copilului va debuta în Statele Unite ale Americii la Film Forum pe 19 februarie 2014 şi va intra apoi în circuitul cinematografic american. Pelicula a rulat pentru prima dată în America de Nord, luna trecută, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Călin Peter Netzer şi Răzvan Rădulescu au scris scenariul acestui film.

20 de ţări vor difuza Pozitia copilului

Compania Zeitgeist Film a cumpărat drepturile de difuzare în Statele Unite ale Americii a filmului Pozitia copilului de la compania Beta Cinema, care a vândut deja drepturile de difuzare a acestui lungmetraj în peste 20 de ţări.

Lungmetrajul a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi este propunerea României la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.

pozitia copilului

Pozitia copilului, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora, notează Mediafax.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Pozitia copilului a fost produs de Parada Film şi Hai-Hui Entertainment, cu sprijinul HBO Romania.

Foto: Cos Aelenei / Pozitia copilului

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

22
/12
/15

Actorul Andi Vasluianu interpretează rolul principal în cel mai recent proiect cinematografic al Iuliei Rugină, "Breaking News", alături de o adolescentă în vârstă de 15 ani, Voica Oltean, iar filmările pentru acest lungmetraj se vor încheia la sfârşitul lunii februarie.

21
/12
/15

Șase filme propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate între 8 și 10 ianuarie 2016 la Cinema Union din București. Weekend-ul de Oscar include două dintre peliculele care au fost anunțate de curând pe lista scurtă la premiul Oscar și au șanse la o nominalizare: Mustang (Franța) și Le tout nouveau testament (Belgia). Celelalte filme din program: Aferim!, The Assassin, Rams și Arabian Nights.

21
/12
/15

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

21
/12
/15

Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. După peste 55 de ani de carieră, dedicaţi teatrului şi filmului românesc, Teatrul de Comedie a realizat o expoziție de fotografie care rememorează unele dintre cele mai frumoase roluri ale ei pe scena acestui teatru.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.