Prima galerie de artă augmentată cu animaţii de video mapping din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-galerie-de-arta-augmentata-cu-animatii-de-video-mapping-din-romania/

Prima galerie de artă augmentată cu animaţii de video mapping din România va fi inaugurată, pe 31 iulie, la Globalworth Tower din Bucureşti. Galeria este parte a proiectului Art&Tech District, iar ea va fi deschisă timp de trei săptămâni.

Un articol de Petre Ivan|30 iulie 2018

Proiectul îşi propune să promoveze tânăra generaţie de artişti români, implicând comunitatea din zona Barbu Văcărescu.

Picturile sunt semnate de artistul Victor Fota şi fac parte din seriile „Human Extension” şi „Entropy”, prin care el explorează relaţia dintre om şi tehnologie.

One Night Gallery a folosit realitatea augmentată pentru a purta spectatorul în povestea din lucrările lui Victor Fota, unde animaţii cu video mapping articulează universul din picturile acestuia.

Deschiderea are loc pe 31 iulie, cu prima parte din seria „Human Extension”, care va fi găzduită în recepţia Globalworth Tower până pe 7 august, urmând ca între 8 şi 17 august, vizitatorii să poată descoperi a doua parte a lucrărilor din aceeaşi colecţie.

În perioada 18 şi 24 august, vor fi expuse lucrări din seria „Entropy”.

Victor Fota pictează în ulei pe pânză, iar lucrările lui au influenţe flamande şi explorează relaţia dintre om şi tehnologie. Expoziţia este augmentată prin intermediul Artivive App, iar animaţiile lucrărilor au fost realizate de studioul de video mapping Aural Eye.

Foto: artă augmentată , Art&Tech District – facebook

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).