Radu Jude în dialog cu Andrei Gorzo
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-in-dialog-cu-andrei-gorzo-inimi-cicatrizate-m-blecher-si-legionarismul-anilor-30/

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, regizorul Radu Jude şi criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului „Inimi cicatrizate”. Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul „Don Quijote” la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno.

Un articol de Petre Ivan|29 noiembrie 2016

Adaptarea liberă după opera literară a lui M. Blecher își preia firul narativ principal din romanul „Inimi cicatrizate”, dar în dialoguri și în construcția personajelor sunt evidente trimiterile directe la celelalte romane, „Întâmplări în irealitatea imediată” și „Vizuina luminată”, la corespondența și la biografia lui Blecher.

Unul dintre elementele adăugate în scenariu, față de cărțile din care este inspirat filmul, este propaganda legionară – foarte prezentă în societatea românească din anii 1937-1938, când se desfășoară acțiunea – care afectează până și acel spațiu ieșit din timp care este sanatoriul.

„Inimi cicatrizate” este un film care te  face să-ți pui întrebări despre asamblarea tuturor acestor elemente, despre felul în care a fost gândită imaginea, transformând stilul de o mare sensibilitate și cu un puternic flux descriptiv al literaturii lui Blecher, care e povestea obiectelor care populează strategic cadrele, cum l-au influențat pe Radu Jude cei cinci ani de documentare.

La finalul unei analize amănunțite pe care o face filmului, Andrei Gorzo îl numește „idiosincratic, bogat-intertextual, plin de vervă și de idei consistente despre literatură, cinema și istorie” și „filmul unui regizor inovator în cinema-ul românesc”.

Odată cu lansarea în cinematografe a filmului, Editura Humanitas a publicat o ediție specială a romanului „Inimi cicatrizate”.

„Inimi cicatrizate” a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul „Don Quijote” la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Radu Jude a câștigat recent trofeul „Silver Astor” pentru cea mai bună regie, la cel mai important festival de film din America Latină, Festival International de Cine de Mar del Plata.

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook.

Foto: Radu Jude , Andrei Gorzo – facebook

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.