Reactor privește spre viitor
https://www.ziarulmetropolis.ro/reactor-priveste-spre-viitor/

După şapte ani de activitate, Reactor începe o nouă etapă, centrată pe tema viitorului.

Un articol de Liliana Matei|11 aprilie 2021

Începutul de an a fost dedicat Retrospectivei 7, o privire de ansamblu asupra celor patru direcții principale ale spațiului, așa cum s-au conturat ele în cei șapte ani de proiecte culturale și în urma întâlnirilor cu numeroși și diverși creatori de teatru.

Prima direcție – dramaturgia contemporană – este concretizată la Reactor atât prin proiecte specifice, cum ar fi rezidența de scriere dramatică Drama 5, care se desfășoară anual începând cu 2016, cât și prin modul de abordare a producțiilor de teatru.

Direcția a doua – teatrul documentar (istorii personale, istorii colective) – acoperă interesul pronunțat al artiștilor asociați spațiului de a reflecta teatral evenimente semnificative din istoria recentă, bazate atât pe documentare obiectivă, a faptelor, cât și pe una subiectivă, a raportării personale la evenimente.

Al treilea focus a fost despre experimentul artistic, despre ce mai poate însemna el în teatru azi și cum se pot căuta forme noi fără să se piardă legătura cu publicul, iar al patrulea calup de evenimente a urmărit teatrul pentru copii, reprezentat la Reactor de platforma MiniREACTOR, care a luat naștere odată cu fratele lui mai mare și în cadrul căreia se regăsesc aceleași principii și direcții.

Acum, Reactor ajunge într-o nouă etapă, una în care toate aceste direcții vor fi duse cu un pas mai departe. În următorii ani, la Reactor se va explora tema viitorului – ce ne proiectăm, ce sperăm, ce frici ne produce ideea de viitor, pornind de la momentul prezent, și cum putem gândi soluții pentru cele mai pesimiste dintre predicții.

După șapte ani în care artiștii colaboratori ai spațiului au încercat să își înțeleagă trecutul, atât pe cel personal cât și pe cel colectiv, a devenit necesară posibilitatea imaginării viitorului. Această nevoie se făcea simțită chiar dinainte de pandemie, dar ultimul an, obligând la răgaz și regândire, a amplificat cu siguranță interesul pentru temă.

Așadar, la Reactor se continuă lucrul, se fac planuri și se pregătesc proiecte. Momentan se lucrează la un nou spectacol, în regia lui Cristian Ban, care va fi prezentat în curând. În același timp, se caută noi forme și metode de întâlnire cu publicul, se lucrează la proiecte adaptate la context, ieșiri din studio și reconectarea la oraș.

În curând va avea loc o premieră și la MiniREACTOR, un spectacol bazat pe textul scris în cadrul unui atelier de dramaturgie de o echipă părinte-copil. Și pentru că vara e perioada rezidențelor, sunt deschise două call-uri de participare la Fresh Start – rezidențe de creație pentru tineri absolvenți și Drama 5 –, rezidență de scriere dramatică.

Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creație și experiment pe site-ul: www.reactor-cluj.com, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj și pe cea de Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.