Revista Sfera Politicii, la 20 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/revista-sfera-politicii-la-20-de-ani/

Conducerea revistei Sfera Politicii a marcat miercuri seara, la Jockey Club, împlinirea a 20 de ani de existenţă a acestei prestigioase publicaţii. Directorul revistei, Stelian Tănase, şi-a exprimat speranţa că revista va exista în continuare, regretând faptul că nu vor fi acordate premii miercuri seară din cauza lipsei fondurilor, existând însă promisiuni în această privinţă […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Conducerea revistei Sfera Politicii a marcat miercuri seara, la Jockey Club, împlinirea a 20 de ani de existenţă a acestei prestigioase publicaţii.

Directorul revistei, Stelian Tănase, şi-a exprimat speranţa că revista va exista în continuare, regretând faptul că nu vor fi acordate premii miercuri seară din cauza lipsei fondurilor, existând însă promisiuni în această privinţă pentru începutul anului viitor.

Tănase a salutat prezenţa în sală a maestrului Dan Grigore, primul preşedinte al Fundaţiei care a sprijinit revista, în primii ani ai existenţei acesteia.

Redactorul şef al publicaţiei, profesorul Alexandru Radu, a anunţat că un număr aniversar al celor 20 de ani de Sfera Politicii va apărea începând de joi pe site şi probabil şi pe hârtie.

Radu a declarat pentru AGERPRES că acest număr, spre deosebire de cele de până acum, va include o serie de editoriale scrise de foştii redactori şefi ai Sferei Politicii.

El a anunţat că revista este în proces de acreditare internaţională.

„Revista continuă să apară şi eu cred că are încă un rol important în sfera ştiinţelor politice româneşti”, a spus Dan Pavel, fost redactor şef al publicaţiei.

Romulus Brâncoveanu, un alt fost redactor şef al revistei, a apreciat că publicaţia a reuşit să constituie un anumit nucleu de comunitate ştiinţifică în domeniul ştiinţelor politice, având o contribuţie fundamentală în cultura românească de după ’90 care a fost mereu cu un pas înainte, ca singura publicaţie de ştiinţe politice cu o asemenea contribuţie prestigioasă.

Primul număr al revistei Sfera Politicii apare în decembrie 1991, editat de Fundaţia ‘Societatea Civilă’. Formatul revistei era unul de mărimea unei pagini A4.

Revista avea, la acel moment, aproximativ 50 de pagini, lucru care s-a menţinut până către sfârşitul anilor 1990.

Dacă în special în prima jumătate a anilor ’90 autorii veneau din domenii diverse, către sfârşitul anilor 1990 ei erau universitari sau cercetători care dovediseră preocupări pentru domeniul, recent apărut, al ştiinţelor politice. Aceştia erau fie dintre primii licenţiaţi în domeniul ştiinţelor politice, fie dintre tinerii sociologi, filosofi şi istorici care după 1989 s-au consacrat (în cadrul academic) noului domeniu de cercetare, dar şi critici literari sau cercetători din perioada comunistă, în cele mai multe cazuri, universitari.

În prezent se încearcă, dar rămâne încă un obiectiv pentru viitor, deschiderea revistei pentru autori tineri, universitari, dar şi doctoranzi sau studenţi la master în anii terminali.

Membrii redacţiei sunt dintre primii specialişti în domeniu, tineri universitari ai anilor 1990 sau dintre tinerii cercetători sau universitari actualmente, având o formaţie în ştiinţele politice (şi uneori o dublă specializare). În aceleaşi categorii tind să se înscrie şi autorii, având formaţii diverse, totuşi specializarea dominantă rămâne ştiinţa politică.

Publicul actual se compune în cea mai mare parte din cadre universitare şi studenţi ai facultăţilor de ştiinţe politice, dar şi ai facultăţilor de sociologie sau de ştiinţele comunicării.

Articolele sunt redactate, în marea lor majoritate, în limba română, dar şi în limba engleză, textele fiind întotdeauna însoţite de un rezumat şi de cuvinte-cheie în limba engleză.

Selecţia articolelor revine membrilor redacţiei, uneori, atunci când se impune, prin consultarea altor specialişti, universitari sau cercetători, numerele fiind tematice, dar ele pot conţine şi texte în afara tematicii propuse.

Revista este accesibilă gratuit pe internet, publicarea ei în această formă precedând cu o săptămână apariţia sa în format hârtie.

Sursa: Agerpres

19
/05
/15

Actriţa americană Jane Fonda a fost recompensată pentru eforturile pe care le depune pentru a promova drepturile femeilor din lumea întreagă cu Women In Motion Award, un trofeu aflat la ediţia inaugurală, care i-a fost decernat duminică la Festivalul de Film de la Cannes.

18
/05
/15

Filmul câștigător al marelui premiu Pelicam 2014, “My Name is Salt” (Elveția/India, 2013), va fi proiectat joi, 21 mai, în grădina J’ai Bistrot din București. Pelicam, Festivalul Internațional de Film pentru Mediu și Oameni, intră pe ultima sută de metri până la cea de-a patra ediție care se întinde, de data asta, pe patru zile și are loc între 11 și 14 iunie 2015.

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

17
/05
/15

CRONICĂ DE FILM După noul (dar, în esență, vechiul) „Mad Max: Fury Road”, 90% din regizorii hollywoodieni de blockbustere ar trebui demiși pentru lipsă flagrantă de imaginație, într-atât de sterpe par filmele lor în comparație cu spectacularul dezinvolt al lui George Miller.

16
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European și anunțat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminți”, scris și regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin finețea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor și tratarea dedramatizată a narațiunii.

16
/05
/15

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

16
/05
/15

Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la a treia ediție. Dar adevărul este că e a treia ediție sub pălăria acestui concept, căci Festivalul ITN moștenește de fapt vechiul Festival “Underground” (numit, în ultimii săi ani, “Eurounderground”). Vorbim, deci, despre o tradiție de decenii în nișa alternativului.

16
/05
/15

Descoperă lumea de dincolo de gratii într-o nouă ediție CineȘoc: miercuri, 20 mai, începând cu ora 19.00, iubitorii de cinematografie de calitate sunt așteptați la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14. Filmul lunii mai este tulburătorul Starred Up (2013), o dramă intensă și convingătoare despre viața din penitenciare.