RIMSKI-KORSAKOV: Genialul compozitor care a predat la Conservator fără studii
https://www.ziarulmetropolis.ro/rimski-korsakov-genialul-compozitor-care-a-predat-la-conservator-fara-studii/

OAMENII MUZICII Pe 18 martie 1844 se năştea Nikolai Rimski-Korsakov, creatorul „Șeherezadei”, compozitor şi orchestrator de geniu, cu o influenţă uriaşă asupra muzicii clasice ruseşti. A fost un talent nativ, iniţial neşlefuit, care şi-a terminat studiile muzicale după ce a devenit profesor la Conservator.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 martie 2020

Este considerat principalul arhitect al „stilul rusesc” în muzica clasică a sfârșitului de secol XIX. I-a admirat pe Berlioz și pe Liszt și a influențat la rândul lui nume grele ale muzicii clasice printre care Stravinski, Prokofiev, Ravel, Debussy sau Respighi. A fost în mare parte autodidact, iar prima simfonie a scris-o intuitiv în timp ce a călătorit pe mare ca ofițer naval, pe la 20 de ani, înainte de a face studii muzicale serioase.

A devenit unul dintre celebrii „Cei Cinci” (alături de Mili Balakirev, Cesar Cui, Modest Musorgski și Aleksandr Borodin), un grup format din cei mai importanți compozitori ruși ai vremii, care au colaborat în perioada 1856-1870 pentru a crea o nouă muzică clasică rusească și a o face cunoscută în lume. A compus lucrări inspirate din folclorul rusesc, opere, muzică de cameră dar și diverse cântece. Muzica lui e accesibilă și antrenantă, iar multe dintre lucrări sunt evocări muzicale splendide ale unor legende și motive folclorice. Era recunoscut și ca o apariție impresionantă vizual, având o statură înaltă și o barbă lungă și impunătoare.

La 6 ani a început lecțiile de pian (la care nu a excelat niciodată), însă mai tare decât muzica îl fascinau în acea perioadă poveștile despre mare pe care i le spunea fratele său cu 22 de ani mai mare, Voin Andreevici, un celebru navigator și explorator (devenit apoi directorul Academiei Navale din St. Petersburg unde a fost înrolat Nikolai la 12 ani.) În timpul studiilor, adolescent fiind, Nikolai a început să frecventeze concerte și operă, a luat unele lecții de muzică și a cunoscut mulți compozitori ruși celebri. Însă nu credea că poate deveni muzician, considerând că moștenise o anume lentoare în învățare de la mama sa și că e predestinat mai degrabă carierei militare.

A absolvit Colegiul de ofițeri de marină și apoi a călătorit pe mare aproape trei ani, vizitând printre altele Cascada Niagara, Rio de Janeiro sau Londra. În timpul liber citea Homer, Shakespeare, Schiller, Goethe, dar și studia teorie muzicală sau compunea. În acea perioadă a scris de fapt prima sa lucrare celebră, „Simfonia nr. 1”, o compoziție care mai necesita șlefuire și asupra căreia a revenit ulterior, dar care lui Balakirev (pe atunci gigantul muzicii rusești) i-a plăcut.

Colegii compozitori îl priveau pe Rimski-Korsakov ca pe un un talent indubitabil, dar cam diletant. El însuși era conștient și jenat de golurile educației sale muzicale. Apoi, pe când avea doar 27 de ani și era deja destul de celebru, a fost invitat să predea compoziție și orchestrație la Conservatorul din St. Petersburg. Odată devenit profesor, și-a dat seama în scurt timp de golurile propriei sale pregătiri muzicale. Avea mari lacune de teorie muzicală, neavând practic studii muzicale formale, și nu dirijase niciodată o orchestră.

La îndrumarea lui Ceaikovski (pe atunci profesor de teorie muzicală la Conservatorul din Moscova), s-a concentrat asupra propriilor studii muzicale în paralel cu activitatea cu studenții, reușind să fie mereu cu un pas înaintea a ceea ce le preda acestora. El însuși mărturisea ulterior că, odată ajuns („pe nemeritate”) profesor , a devenit în curând și unul dintre cei mai buni („dacă nu chiar cel mai bun”) student al Conservatorului, judecând după cantitatea și valoarea informaților pe care le-a dobândit acolo. În lucrarea autobiografică „Viața mea muzicală”, el scria: La ȋnceput niciunul dintre elevii mei nu și-a putut ȋnchipui că eu nu ştiu nimic, iar până când ar fi putut să se dumirească, eu ȋnvățasem deja ceva.”

În trei ani a reușit nu doar să recupereze ceea ce îi lipsise ca studii muzicale, dar ulterior a devenit chiar unul dintre cei mai buni teoreticieni ai muzicii, fiind totodată și unul dintre cei mai respectați compozitori, profesori și dirijori (inclusiv pentru unele din propriile lucrări). La un moment dat a părăsit marina și a fost numit inspector al orchestrelor navale, dar a continuat să predea până spre sfârșitul vieții.

După 40 de ani a decis să se dedice operei, iar în ultimii ani de viață a compus 12 opere (dintre cele 15 scrise în total) printre care unele dintre cele mai frumoase compoziții ale sale: Povestea țarului Saltan, „Legenda orașului invizibil Kitej și a fecioarei Fevronia” sau „Sadko”.

A murit pe 21 iunie 1908.

Cele mai cunoscute compoziții

O lucrare a sa cu care e foarte posibil să vă fi întâlnit cândva este „Zborul bondarului”, un interludiu orchestral scris pentru opera „Povestea Țarului Saltan” (1899-1900).

Capriciul spaniol (1887) este o lucrare inspirată din folclorul iberic. În doar 16 minute de compoziție, Rimski-Korsakov a reușit o măiestrie orchestrală impresionantă (de exemplu, în partea a patra viorile și violoncelele reușesc să imite sunetul chitarelor.) Totuși, numeroasele complimente la adresa orchestrației l-au iritat pe compozitor, care scria: „Opinia atât a criticilor cât și a publicului, cum că este o lucrare magnifică din punct de vedere orchestrată este greșită. Capriciul este o excelentă `compoziție pentru orchestră`. Schimbările de timbru, alegerea design-ului melodic, potrivindu-se exact fiecărui instrument, scurtele cadențe de virtuozitate pentru instrumente solo, ritmul percuției etc. constituie aici însăși esența compoziției și nu doar o formă sau o orchestrație.

Alte două capodopere, „Uvertura Marele Paște Rusesc” și „Șeherezada” (cea mai populară lucrare a sa), au fost terminate, ambele, în 1888. „Uvertura Marele Paște Rusesc” a fost dedicată memoriei colegilor săi din grupul Celor Cinci, Musorgski și Borodin. Prima parte a lucrării este prefațată de două versuri din psalmul 68, a doua parte de un citat din Evanghelia după Marcu 16:1-6, iar a treia parte de o descriere a slujbei de Paști scrisă chiar de compozitor. Conține multe teme din liturghia ortodoxă de Paști. Cu atât mai interesant cu cât Rimski-Korsakov nu era chiar credincios…

Șeherezada” are patru părți, denumite suficient de vag cât să nu facă trimitere în mod special la vreo parte anume a poveștii arabe („Marea și vasul lui Sinbad”, „Prințul Kalendar”, „Tânărul Prinţ şi Tânăra Prinţesă” şi „Festival la Bagdad”). Lucrarea a fost inspirată desigur din Povestea celor 1001 de nopți, istoria celei mai celebre povestitoare, dar împletește și două elemente caracteristice muzicii rusești în general și în mod particular compozițiilor sale: o orchestrație impresionantă, plină de culoare, și un interes puternic pentru tradițiile Orientului.

Începutul și sfârșitul suitei includ teme inspirate de mare, o temă dragă compozitorului. Finalul sugerează liniștea pe care Șeherezada a găsit-o cucerind inima sultanului și câștigându-și astfel dreptul la binemeritata odihnă. Întreaga lucrare are o prospețime, o aromă de povești orientale și o vitalitate greu de găsit în alte lucrări orchestrale majore ale sfârșitului de secol XIX. „Mi-am dorit ca ascultătorul, dacă îi va face plăcere lucrarea mea simfonică, să rămână cu impresia că aceasta este neîndoielnic o narațiune orientală cu numeroase minunății de poveste, și nu doar patru piese cântate una după cealaltă, compuse pe baza unor teme comune în toate cele patru părți” spunea compozitorul.

 „Ajunul Crăciunului, o operă la care el a semnat atât muzica cât și libretul, pe baza unei nuvele de Gogol.

Simfonia nr. 1și „Simfonia nr. 3

„Legenda orașului invizibil Kitej și a fecioarei Fevronia”, pe baza a două legende rusești, cea a fecioarei sfinte Fevronia și cea despre orașul Kitej devenit invizibil atunci când a fost atacat de tătari.

*

A aranjat orchestrația unor lucrări semnate de prieteni compozitori care au decedat, precum „O noapte pe muntele pleșuv” sau opera „Boris Godunov” de Musorgski și „Cneazul Igor” a lui Borodin, care sunt interpretate și astăzi în aranjamentele lui Rimski-Korsakov.

Se pare că a „suferit” de sinestezie, o particularitate neurologică (sau o calitate?…) ce presupune perceperea spontană a unui simț  prin intermediul altui simț, de exemplu (în cazul lui Rimski-Korsakov) perceperea muzicii în culori. Se pare că percepea, spre exemplu, nota Do ca alb, Fa ca albastru safir strălucitor, La-ul ca auriu iar Si-ul – rozaliu. (Alți compozitori celebri cu sinestezie au fost Franz Liszt, Olivier Messiaen și Aleksander Scriabin.)

A scris un volum de memorii, „Viața mea muzicală”, dar și un „Manual practic de armonie” și un alt manual cu „Principii practice de orchestrație” (care este utilizat și astăzi).

Soția lui, pianista Nadejda Purgold (cu care a avut 7 copii), avea o pregătire muzicală mult superioară soțului ei, însă după căsătorie a renunțat la cariera sa pentru a își sprijini soțul editându-i și aranjându-i compozițiile, participând la repetiții și fiind în general cel mai activ critic al muzicii lui.

În cuvintele lui Nikolai Rimski-Korsakov…

Muzica transmite o stare sufletească atât de precis încât uneori, și chiar adesea, lipsesc cuvintele necesare pentru a descrie acea stare sufletească.

Nu aveam idee despre evoluția istorică a muzicii lumii civilizate și nu realizasem că toată muzica modernă îi datorează totul lui Bach.

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.