„Roboțelul de aur”. Sinceritate
https://www.ziarulmetropolis.ro/robotelul-de-aur-sinceritate/

Realizat de Radu Mocanu şi Mihai Dragolea şi disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboţelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare româneşti din 2015. Povestea emoţionantă a boxeriţei Steluţa Duţă, crescută la orfelinat.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 martie 2017

Realizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea și disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, „Roboțelul de aur” a fost unul dintre cele mai de succes documentare românești din 2015, deși nu a avut parte, din păcate, și de o distribuție în cinematografe. A fost prezentat, printre altele, la One World Romania și a câștigat marele trofeu al festivalului Docuart de la București.

Cei doi tineri cineaști, veniți dinspre televiziune și nominalizați pentru „tânără speranță” la Premiile Gopo 2016 pentru acest prim film, ilustrează foarte bine care ar trebui să fie unul din rolurile majore ale autorilor de documentare atunci când abordează un caz foarte mediatizat: să meargă în profunzimea subiectului, pentru a-l elibera de senzaționalismul și melodramatismul cu care îl acoperă de obicei presa și pentru a permite o înțelegere mai nuanțată, o apropiere a spectatorului de personaje și de viețile lor.

Povestea protagonistei din „Roboțelul de aur” are toate ingredientele unui narațiuni hollywoodiene. Steluța Dută este o boxerită de 32 de ani, multiplă campioană europeană și mondială. Ea a fost abandonată la naștere și a crescut în diverse case de copii în perioada comunistă, iar la vârsta de 16 ani a fost alungată din cămin. După o perioadă foarte dificilă, este descoperită la 20 de ani de un antrenor de box, care îi va deveni și părinte adoptiv.

Radu Mocanu și Mihai Dragolea o urmăresc pe Steluța Duță în timp ce se pregătește pentru un ultim mare campionat din cariera de boxeriță, unde un eventual succes ar putea-o ajuta să își facă, în sfârșit, un rost în viață. Este elementul care împinge în față dramaturgia și creează o intrigă, o așteptare, ca într-un scenariu clasic.

În tot acest timp, tânăra își înfruntă și trecutul: își întâlnește familia adoptivă, în cea mai emoționantă și dureroasă secvență a filmului, datorită naturalismului puternic, dar și prieteni din copilărie, alături de care merge la unul din fostele cămine și o revede pe fosta directoare despre care spune că o bătea, dar de care își amintește totuși cu o ușoară afecțiune. Este impresionantă luciditatea cu care protagonista și foștii săi colegi vorbesc despre trecutul lor de copii abandonați și despre aspirații.

23mar play

„Roboțelul de aur” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei doi regizori, care sunt și autorii scenariului, mizează pe un stil cât se poate de simplu și de direct, aproape instinctiv, lipsit de artificii (fără muzică sau comentariu din off): nu e loc pentru compoziții sofisticate ale cadrelor, pentru o mizanscenă elaborată, pentru imagini „frumoase”.

Importantă este protagonista – urmărită îndeaproape de o cameră de filmat curioasă și dornică să surprindă și să redea cu cât mai multă sinceritate câteva momente revelatoare din viața spectaculoasă a acestei tinere ambițioase, de care spectatorul se poate atașa foarte ușor.

Camera de filmat nu adoptă cu rigorizitate o poziție observațională, nu caută întotdeauna să devină un martor invizibil. Este mult mai liberă, așa cum se dovedește și Steluța Duță. În multe secvențe, personajele vorbesc ca pentru cameră, răspunzând probabil întrebărilor sau impulsurilor realizatorilor.

Reușita acestui documentar – aparent fără pretenții, dar eficient în ceea ce își propune – vine din amestectul dintre, pe de o parte, personalitatea specială și expresivitatea Steluței Duță și, de altă parte, simplitatea unei regii care nu încearcă să atragă atenția asupra sa, ci se pune, discret, în serviciul protagonistei, lăsând-o să-și dezvăluie forța.

 

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.