Să curgă sânge!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-curga-sange/

CRONICĂ DE FILM Premiat în 2017 la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor (Joaquin Phoenix), „N-ai fost niciodată aici”, scris şi regizat de scoţiana Lynne Ramsay, este o demonstraţie de stil care poate fura privirea, dar nu poate ascunde preţiozitatea şi senzaţionalismul regiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2018

Joe este un asasin plătit. Deducem asta încă din debutul filmului „N-ai fost niciodată aici”, când scenarista și regizoarea scoțiană Lynne Ramsay ni-l arată curățând urmele unei crime într-un hotel.

Însă Joe nu vine din tradiția cinematografică a asasinilor cerebrali, imperturbabili, fără psihologie. Dimpotrivă, Joe ne este prezentat ca un bărbat profund tulburat.

Nu de crimele violente pe care le comite la comandă (tocmai primește o nouă însărcinare: să găsească fata unui senator, răpită probabil de proxeneți și vândută unor pedofili, și să răzbune violent fapta), ci de trecut.

Un trecut care năvălește în prezent prin flashbackuri recurente, la început fulgerătoare și neclare, apoi puțin mai lungi și tot mai lămuritoare. Încet-încet, aflăm că Joe, care acum locuiește cu mama sa în vârstă la New York (orașul e, din păcate, aproape absent), a avut o copilărie traumatizantă, cu un tată brutal ce obișnuia să-și maltrateze soția, inclusiv cu ciocanul.

Prin urmare, e cât se poate de firesc – și de clișeistic – ca Joe să se folosească în noua sa meserie de asasin chiar de ciocan.

Și asta nu e tot. Joe e bântuit și de trecutul ceva mai recent de agent special care pare să fi asistat la câteva orori ce nu-i dau pace (un mort pe o plajă; un grup de civili îngroziți).

Toate acestea par să explice postura sa încremenită într-o suferință sufletească și corporală pe care Joaquin Phoenix, premiat în 2017 la Cannes pentru interpretarea sa, o joacă într-o singură notă, cu o dorință atât de vizibilă de a face un rol presupus mare (privire mereu neliniștită, invadată uneori de lacrimi; transformare fizică; vorbe puține), încât devine, surprinzător, aproape deloc interesant.

Însă vina nu e a lui Joaquin Phoenix (fără discuție, unul din marii actori americani ai momentului), ci mai degrabă a ambiției de neoprit a lui Lynne Ramsay, laureată și ea la Cannes pentru scenariu, de a face o demonstrație de stil, probabil în încercarea de a aduce ceva proaspăt într-un gen destul de prăfuit.

Regizoarea scoțiană a debutat în 1999, cu extraordinarul „Ratcatcher”, o redare naturalistă și sinceră a copilăriei în Glasgow-ul anilor `70. A continuat în 2002, cu „Morvern Callar”, un road-movie emoționant despre două prietene pornite la drum prin Scoția. Transformarea a venit în 2011, cu „Trebuie să vorbim despre Kevin”, un teribilist thriller internațional menit a șoca pornind de la ideea răului inexplicabil care poate pune stăpânire pe un copil.

Senzaționalismul și afectarea domină, din păcate, și „N-ai fost niciodată aici”. Altfel cum s-ar explica această incapacitate nu doar de a face credibilă și relevantă durerea protagonistului, dar chiar și de a zgudui în vreun fel prin efectele de horror?

Lynne Ramsay bruschează desfășurarea liniară a narațiunii printr-un montaj al contrastelor și prin exploziile cu frânturile de amintiri (o imagine recurentă – și apăsat-metaforică – este cea cu Joe, copil sau adult, înnăbușindu-și durerea prin autosufocarea cu o pungă de plastic) și sparge o eventuală monotonie a regiei prin unghiuri neobișnuite ale camerei de filmat, totul completat de o spectaculoasă coloană sonoră a chitaristului Jonny Greenwood de la Radiohead.

Însă toate aceste elemente corecte sau chiar impresionante în sine nu se leagă într-un final, nu reușesc să ofere acel film răscolitor pe care premisele sale îl anunțau. Asta și din cauza insistenței lui Lynne Ramsay pe o introspecție psihologică destul de facilă (în detrimentul unei mai mari concentrări pe emoții directe, de moment, și pe acumulări de stări) și pe simbolistica omniprezentă, până la kitsch, a sângelui, dar și pe câteva artificii vizuale gratuite care nu fac decât să atragă atenția asupra lor, în defavoarea dramei personajului.

„N-ai fost niciodată aici” („You Were Never Really Here”) a intrat în cinematografele din România la 2 martie, fiind distribuit de Voodoo Films.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.