SALIERI: Pseudo-rivalul lui Mozart, nedreptățit și deopotrivă redescoperit de filmul „Amadeus”
https://www.ziarulmetropolis.ro/salieri-pseudo-rivalul-lui-mozart-nedreptatit-si-deopotriva-redescoperit-de-filmul-amadeus/

OAMENII MUZICII Puţine nume în istoria muzicii au fost atât de intens (şi pe nedrept) blamate ca Antonio Salieri, un compozitor cel puţin interesant, foarte celebru şi influent în vremea sa, care însă ulterior a fost complet uitat. Până în 1984…

Un articol de Cristina Enescu Aky|8 mai 2020

Pe 7 mai 1825, la Viena se stingea Antonio Salieri, un influent și apreciat muzician la cumpăna dintre secolele 18 și 19. Nu doar că a fost un compozitor, dirijor și profesor foarte respectat și prestigios în timpul vieții sale, dar a fost și un nume cu greutate în ceea ce privește opera, muzica de cameră și cea sacră.

Muzica lui Salieri nu este doar surprinzător de interesantă și nouă pentru urechile contemporane, dar este importantă și ca imagine a atmosferei muzicale vieneze în care a apărut miracolul numit Mozart. Unii critici susțin că Salieri a excelat mai degrabă în ariile scurte, și că i-a lipsit imaginația necesară scrierii de lucrări interesante mai lungi. Faimoasa soprană Diana Damrau, care a înregistrat un album Salieri, este printre cei care spun însă că ar fi mare păcat dacă muzica lui ar fi uitat din nouă.

Compozițiile lui Salieri au avut mare influență nu doar asupra publicului contemporan lui ci și a multor compozitori. Decenii la rând nu se putea vorbi în Europa despre muzică fără a menționa și numele lui Salieri, care s-a bucurat și de faimă, și de avere. După moartea sa a fost uitat peste 150 de ani, până în 1984 când a revenit în atenția internațională datorită (sau din cauza…) filmului regizat de Miloš Forman, câștigător al 8 Premii Oscar, Amadeus (realizat pe un scenariu adaptat de Peter Shaffer pe baza piesei sale omonime din 1979). Un film interesant, ce conturează însă o imagine cel puțin inexactă din punct de vedere istoric a relației dintre Salieri și Mozart. Pe scurt: există relatări despre o rivalitate muzicală între cei doi, cumva mai mult de partea lui Mozart, dar nu există dovezi ale unei uri între ei. Ba chiar dimpotrivă.

Antonio Salieri s-a născut pe 18 august 1750 aproape de Verona, și încă din copilărie a manifestat un talent muzical ce a atras atenția. A devenit apoi un compozitor cosmopolit ce scria opere în trei limbi, care le-a fost profesor lui Beethoven, Liszt și Schubert, și a avut o prietenie îndelungată cu o altă celebritate a vremii, compozitorul Joseph Haydn (de fapt, în 1808, la un concert de gală al oratoriului lui Haydn Creația, Salieri a fost chiar dirijorul). A scris peste 40 de opere și a fost considerat decenii la rând unul dintre cei mai importanți compozitori ai Europei.

Talentele muzicale i-au fost remarcate din adolescență, astfel că a ajuns să fie prezentat lui Iosif al II-lea. Tânărul muzician Salieri i-a plăcut împăratului vienez, astfel că acesta l-a invitat la curte. A fost începutul unei cariere muzicale mult timp de notorietate în Europa. La 24 ani Salieri era responsabil cu opera italiană de la curte, apoi a ocupat funcția de Kapellmeister timp de 36 de ani, timp în care a și compus și a predat.

În 1776 a scris oratoriul La Passione di Gesù Cristo/ Patimile lui Isus Cristos pe un libret al lui Metastasio, un cunoscut scriitor de librete de opera seria. Deși mulți compozitori au creat pentru acest libret, Metastasio ar fi declarat în fața Împăratului Iosif al II-lea că compoziția lui Salieri este „cea mai expresivă dintre toate compozițiile scrise pe acest text.”

În 1799 a avut loc premiera unei opere a lui Salieri care s-a bucurat de un succes semnificativ în epocă, anume Falstaff (după Nevestele vesele din Windsor a lui Shakespeare – același subiect pe care, peste aproape 100 de ani, în 1893, Verdi avea să îl transforme într-o operă cu același nume dar o celebritate mult mai mare).

Prima la Musica, e poi le parole/ Mai întâi muzica, și apoi cuvintele este o operă într-un act, scrisă la apogeul creativității muzicale și dramatice a compozitorului. A avut premiera în 1786 cu o trupă italiană, pe o scenă amenajată într-o parte a oranjeriei de la Palatul Schönbrunn din Viena. Simultan, într-o altă parte a oranjeriei, o trupă germană prezenta Der Schauspieldirektor/ Directorul de teatru, o lucrare comică scrisă de Mozart. Ambele compoziții au fost comisionate de împăratul Iosif al II-lea, un mare amator al competiției în muzică.

În 2005, Teatrul La Scala din Milano s-a redeschis (după o renovare care a durat trei ani) cu o montare a operei lui Salieri Europa Riconosciuta, ceea ce l-a adus din nou pe compozitorul uitat în atenția publicului contemporan. Directorul muzical de atunci al teatrului, faimosul dirijor Ricardo Muti, spunea căfără Salieri este dificil să îl înțelegem pe Mozart și capodoperele lui”. În același an, manuscrisul unei arii puțin cunoscute a lui Salieri a fost vândută la celebra casă de licitații Sotheby’s din Londra cu o sumă neașteptat de mare.

În 2015, un cercetător german a făcut o descoperire interesantă la Muzeul ceh al muzicii, anume o lucrare scurtă intitulată Per la Ricuperata Salute di Ofelia care se pare că a fost scrisă de Salieri împreună cu Mozart cu ocazia reîntoarcerii pe scenă a sopranei Nancy Storace (cea pentru care a fost scris rolul Suzanei din Nunta lui Figaro a lui Mozart și care a fost și prima sa interpretă). Așadar există dovezi că cei doi au și colaborat ocazional, și au fost și în relații cel puțin amiabile.

Cum de s-a transformat faima în uitare?

Mozart a fost un geniu, dar nici Salieri (cu 5 ani mai mare decât Amadeus) nu a fost un muzician de duzină. De ce uitarea, deci, la nu foarte mulți ani de la decesul său? Una dintre posibilele explicații e legată de faptul că, timp de mulți ani, curtea de la Viena favorizase compozitorii și lucrările italiene, iar Salieri (fiind foarte mult în grațiile curții) fusese intens promovat. Dar după moartea lui Iosif al II-lea (în 1790, cu un an înaintea lui Mozart) publicul a început să prefere compozitorii germani/ austrieci (desigur și sub influența unei promovări intensive din partea fanilor acestora).

Pe de altă parte, după moartea împăratului bătrânul muzician a cerut să fie eliberat de multe din îndatoririle sale muzicale la curte, și a agreat să compună doar o singură operă nouă în fiecare an. A ieșit astfel în mare parte din vizorul public. După 1804 nu a mai scris nicio operă nouă, iar apoi numele lui a căzut treptat în uitare.

Filmul „Amadeus”: câteva precizări

Filmul lui Forman (de altfel foarte interesant) a contribuit în mod clar la revitalizarea interesului pentru acest compozitor uitat și muzica lui (deși, pentru publicul general, într-un mod care nu îi face dreptate). Ulterior, compozitorul a făcut subiectul mai multor cercetări de specialitate, iar unele dintre operele sale au fost puse în scenă după multă vreme. Totuși există mai multe inadvertențe în film, în primul rând legat de relația dintre cei doi compozitori.

În 1898, Rimski-Korsakov a scris o operă intitulată Mozart și Salieri, inspirată dintr-o piesă a lui Pușkin din 1830 (deci la cinci ani după moartea lui Salieri) ce preluase legenda apocrifă conform căreia acesta l-ar fi otrăvit pe Mozart din gelozie. Realitatea nu a fost însă chiar așa. Nu există dovezi istorice că Salieri ar fi încercat să îl otrăvească sau că ar fi contribuit în vreun fel la sfârșitul lui Amadeus.

E drept că, în 1823 (cu doi ani înaintea morții sale), Salieri a avut o tentativă de sinucidere și a fost internat într-un sanatoriu, iar acolo ar fi spus la un moment dat că încercase să îl otrăvească pe Mozart. Ulterior a negat însă acest lucru.

Rivalitatea a existat, și nu e deloc de mirare având în vedere faima lui Salieri și talentul tânărului și ambițiosului Mozart. De exemplu, acesta din urmă a concurat de două ori pentru postul de profesor de voce, respectiv de pian al unei prințese de la curtea habsburgică, dar ambele dăți a fost ales mai cunoscutul și mai experimentatul Salieri. Cum era de așteptat, Amadeus a fost nemulțumit, și i-a scris tatălui său Leopold cu o ciudă de înțeles că „unicul care contează în ochii împăratului este Salieri”- care, evident, din poziția sa privilegiată la curtea vieneză, își promova intensiv propria muzică în teatre în detrimentul lucrărilor altor compozitori. De fapt, unii istorici susțin că dacă a existat ceva mai mult decât rivalitate (adică animozitate) între cei doi, ea ar fi fost mai degrabă dinspre partea lui Mozart, care se plângea de influența compozitorilor italieni la curtea vieneză – iar Salieri era pe atunci unul dintre cei mai importanți.

Așadar nu există dovezi credibile că Salieri ar fi avut față de Mozart o invidie vecină cu ura, cum sugerează Amadeus. Dimpotrivă, se pare că cei doi compozitori au fost adesea dacă nu prieteni atunci cel puțin în termeni amiabili. De exemplu Mozart l-a invitat la premiera Flautului fermecat și a scris apoi cuvinte calde la adresa lui. În ultima scrisoare, îi povestea entuziasmat soției sale că l-a dus cu trăsura pe Salieri la premieră și că acesta „a privit și a ascultat cu toată atenția, și de la uvertuă până la ultimul cor nu a fost nicio parte care nu a stârnit un Bravo! sau Bello! [Frumos!] din partea lui.”

În plus, se știe că după moartea lui Mozart, Salieri a dat lecții de muzică gratuite fiului cel mic al acestuia, Franz Xavier, născut cu câteva luni înaintea morții tatălui său, așadar Salieri era în mod evident în relații bune cu familia lui Mozart.

O altă inadvertență: în film, Salieri spune că făcuse un pact de castitate cu Dumnezeu în schimbul geniului muzical. În realitate, nu doar că a avut 8 copii cu soția sa, dar se știe că a avut și cel puțin o amantă.

Deși sunt informații că Mozart a crezut la un moment dat în existența unei conspirații împotriva avansării sale în cariera muzicală (și probabil anumite sabotaje au existat, poate nu atât din partea lui Salieri direct cât a fanilor săi), nu există dovezi că Salieri ar fi încercat în mod susținut așa ceva, și de fapt chiar dacă a existat vreo conspirație în acest sens, nimeni nu a reușit să îl facă pe Mozat să eșueze în vreun fel.

(Un articol interesant despre câteva din inexactitățile istorice din film puteți citi aici.)

Câteva propuneri din creația lui Antonio Salieri

Dacă doriți să îl descoperiți mai mult pe Salieri, puteți asculta „The Salieri Album” al mezzosopranei Cecilia Bartoli sau albumul „Arie di Bravura: Salieri/ Righini/ Mozart” al de asemenea celebrei soprane Diana Damrau.

Uverturi

Simfonia Il giorno onomastico

Krönungs-Te Deum

Opera Les Danaïdes

Arie din opera L’Europa Riconosciuta

Uvertura operei Der Rauchfangkehrer (care în 2011 a avut prima montare modernă la Graz, în Austria)

Il Mondo Alla Rovescia

Sinfonia Veneziana 

Twenty six variations on La Folia de Spagna/ Douăzeci și șase de variațiuni pe La Folia de Spagna

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.