Scrisoare către Mo Yan
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-mo-yan/

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminiţa Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

Un articol de Andrei Crăciun|14 august 2017

Scumpe domnule Mo Yan, fac o reverență târzie în fața domniei voastre și salut Comitetul de Acordare a Premiului Nobel pentru Literatură pentru decizia luată în urmă cu jumătate de deceniu.

Nu vă ascund faptul că până deunăzi nu vă citisem niciun roman, nici măcar o povestire, deși sunt ani de zile de când ele sunt traduse și în limba țării mele. De ce am procedat eu așa?

Am fost o victimă a (contra) propagandei care vă acuză că sunteți un scriitor de casă al Partidului Comunist Chinez (sau măcar că nu vă puteți lăuda cu actele disidenților)?

Am fost o victimă a scriitorilor europeni consacrați care au strâmbat din nas la auzul numelui dumneavoastră: Mo Yan? N-am auzit de Mo Yan! Ce s-a întâmplat cu mine? Răspunsul este mai simplu de atât: nu m-am simțit pregătit.

Trebuie să vă precizez că prezint o nostalgie după Beijing, oraș deloc interzis pe care l-am vizitat în urmă cu aproape un deceniu, pe când eram foarte tânăr. Și m-am temut – nu vă ascund – că romanele dumneavoastră îmi vor deschide rănile acelei tinereți de-acum iremediabil pierdute. Am greșit.

V-am citit o singură carte – Țara Vinului – și sunt în măsură să susțin că într-adevăr meritați Premiul Nobel pentru Literatură. E foarte importantă această precizare: pentru Literatură.

Dumneavoastră nu sunteți un luptător pentru drepturi și libertăți civile, dumneavoastră nu sunteți un filosof, dumneavoastră nu sunteți nici un ideolog. Dumneavoastră sunteți un scriitor. Dumneavoastră sunteți dintre scriitorii, atât de rari astăzi, care se ocupă chiar cu literatura.

Am citit Țara Vinului și am fost uluit de puterea satirei dumneavoastră, de forța imaginației dumneavoastră, de puntea prin care legați folclorul de modernitate.

Domnule Mo Yan, intriga cărții dumneavoastră – o anchetă despre un ținut decăzut în oroare, în care se mănâncă bebeluși la ospețe pantagruelice – m-ar fi putut predispune la dezgust. Dar nicio clipă nu am fost oripilat. Nu știu dacă v-ați dorit să fie așa, dar umorul vă este superior grotescului. Cruzimea pălește în fața detașării cu care este povestită.

În plus, literar, am rămas tot timpul între granițele unei parabole. Politic, am găsit în cartea dumneavoastră o critică profundă, universală și eternă, a sistemelor corupte.

Apoi, domnule Mo Yan, ce personaje ne-ați putut lăsa! Mo Yan însuși, personajul, e memorabil, memorabil e și Li Yidou, discipol al lui Mo Yan și doctor în oenologie, cum memorabil este și anchetatorul Ding Gou’er.

Realism magic chinezesc? Nu știu. Dar știu că Țara Vinului e o beție de satiră și absurd, și, totodată, o carte mare, foarte mare, care va rezista în trecerea timpului.

Scumpe domnule Mo Yan, am terminat cartea dumneavoastră și nu mă gândesc nici la țăranii care-și vindeau pruncii în țara imaginată de dumneavoastră, nici la nesfârșitele beții și nici măcar la desfrâul culinar.

Mă gândesc la culegătorii de cuiburi de rândunici. Căci în descrierea acestui univers al culegătorilor de cuiburi de rândunici, care pentru mine aici, în Europa, e o planetă cu totul nouă, am putut să vă văd în întreaga dumneavoastră măreție.

Primiți, așadar, domnule Mo Yan, această reverență – târzie, dar nu lipsită de sinceritate.

Mă înclin și nu mai vorbesc, tac.

Realism magic chinezesc? Nu știu. Dar știu că Țara Vinului e o beție de satiră și absurd, și, totodată, o carte mare, foarte mare, care va rezista în trecerea timpului.

 

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.