Spectacole celebre din străinătate vin la „FEST(IN) pe Bulevard”
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-celebre-din-strainatate-vin-la-festin-pe-bulevard/

Producţii europene de prestigiu vor putea fi văzute la Bucureşti la ediţia din acest an a FEST(IN) pe Bulevard, care se va desfăşura în perioada 10-22 octombrie.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2016

Oaspeţii străini, buni cunoscători ai teatrului românesc, au declarat că prezenţa lor în festival este o extraordinară ocazie pentru a se familiariza şi mai mult cu producţiile româneşti, implicit cu spaţiul cultural din România.

Printre spectacolele care vor veni la București se numără „Pericle” de William Shakespeare, al Teatrului din Šabac (Serbia),  „Ubu Rege” de Alfred Jarry, al Teatrului din Virovitica (Croaţia), „The Bones that Come Late” de Teki Dervishi, al Teatrului Național Kosovo, Pristina (Republica Kosovo) şi „Nora” de Henrik Ibsen, al Teatrului Dramatic și de Păpuși, Vrața (Bulgaria). Toate aceste spectacole fac parte din Secțiunea Competitivă II – NETA (New European Theatre Action). Teatrul Nottara este membru NETA din 2015.

„Teatrul Naţional Sloven Maribor vine pentru prima dată în România. Ne bucurăm foarte mult că avem ocazia să prezentăm montarea noastră cu „Livada de vişini” în această ţară recunoscută pentru cultura ei bogată şi profundă. Am avut ocazia să admirăm câteva producţii româneşti datorită colaborării cu îndrăgitul nostru regizor, Gabor Tompa”, consideră Diana Koloini, director artistic.

„Teatrul Naţional Sloven Maribor participă în festival cu spectacolul „Livada de vişini” de A. P. Cehov, în cadrul secţiunii competitive „Crize de familie”. Vin, cu drag, pentru a doua oară în România. Prima dată am fost la Iaşi, cu spectacolul „Amalia respiră adânc”, care a fost foarte bine primit. Sper că şi montarea pe care o vom prezenta în FEST(IN) pe Bulevard, „Cabaret Shakespeare, gol puşcă”, să se bucure de acelaşi succes. Într-o vreme urmăream îndeaproape dramaturgia română contemporană, m-aş bucura să am şansa să mai văd câteva spectacole cu texte româneşti cu ocazia festivalului”, subliniază Jiří Trnka (Cehia), coautor si regizor al spectacolului „Cabaret Shakespeare, gol puşcă”.

„O poveste foarte simplă” vorbeşte într-un mod lipsit de artificii despre sensul existenţei umane, despre valorile uitate, singurele pentru care merită să trăim, dar  pe care, din cauza presiunilor existenţei cotidiene, le pierdem, ascunzându-le prea adânc în noi înşine. Este o poveste despre iubire, care nu e doar privilegiul oamenilor, ci şi dreptul animalelor. Tocmai iubirea aceea, curată, în forma sa esențială, îi aminteşte omului despre valorile uitate şi îl ajută să le redescopere, să le scoată din nou la suprafaţă, pentru a putea fi salvat de el însuşi. A fost o plăcere să lucrez împreună cu minunata echipa a Teatrului „Nottara”, povesteşte Ljupco Gjorgievski, regizor din Macedonia care a montat spectacolul „O poveste foarte simplă” la Teatrul „Nottara”. Acesta va avea premiera în FEST(IN) pe Bulevard, pe 21 octombrie, în cadrul secţiunii NETA.

FOTO: Imagine din spectacolul „Pericle”

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.