Stefan Agopian şi Antoaneta Ralian, printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor pe anul 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-agopian-si-antoaneta-ralian-printre-castigatorii-premiilor-uniunii-scriitorilor-pe-anul-2013/

Adriana Babeţi, Ştefan Agopian, Antoaneta Ralian, Eugen Suciu şi Ştefan Baghiu se numără printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2014

Festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 a avut loc, luni seară, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Naţionale a României din Capitală.

Câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013 au fost stabiliţi de juriul alcătuit din Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Mircea Mihăieş (preşedinte) şi Nicolae Oprea.

Astfel, la categoria „cartea de poezie”, câştigător a fost Eugen Suciu, cu volumul „Ţeasta” (Tracus Arte). La această secţiune au mai fost nominalizate volumele „Rezervaţia de îngeri”, de Emil Brumaru (Humanitas), „Costumul negru”, de Adrian Popescu (Cartea Românească), „Vino cu mine, ştiu exact unde mergem”, de Dan Sociu (Tracus Arte), şi „Poeme în balans”, de Cassian Maria Spiridon (Charmides).

În ceea ce priveşte câştigătorul la categoria „cartea de proză”, acesta a fost Gheorghe Schwartz, cu volumul „Cei O Sută. Agnus Dei” (Curtea Veche). Printre volumele nominalizate s-au numărat şi „Negru şi roşu”, de Ioan T. Morar (Polirom), „Boala şi visul”, de Dan Stanca (Tracus Arte), „Ca la vecinul bine temperat”, de Florin Toma (Brumar), şi „Jocul celor o sută de frunze”, de Varujan Vosganian (Polirom), notează Mediafax.

„Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, de Daniel Bănulescu (Charmides), a câştigat premiul la categoria „cartea de teatru”, unde a mai fost nominalizat şi volumul „Golem”, de Alexandru Hausvater (Tracus Arte).

De asemenea, la secţiunea „cartea de eseu, critică şi istorie literară”, câştigător a fost ales volumul „Amazoanele”, de Adriana Babeţi (Polirom).

Printre volumele nominalizate s-au numărat „Poarta neagră”, de Mircea Anghelescu (Cartea Românescă), „E. Lovinescu şi modelele româneşti şi europene ale criticii literare interbelice”, de Antonio Patraş (Muzeul Naţional al Literaturii Române), „Oglinda şi drumul”, de Irina Petraş (Cartea Românească), şi „Bucureştiul lui Mircea Eliade”, de Andreea Răsuceanu (Humanitas).

Premii pentru debut

La categoria „cartea de debut” au fost alese două volume câştigătoare: „Spre Sud, la Lăceni”, de Ştefan Baghiu (Cartea Românească), şi „Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş”, de George Neagoe (Cartea Românească). La această secţiune au mai fost nominalizate volumele „3 ml de Konfidor”, de Ion Buzu (Casa de Pariuri Literare), „Fratele mut. La Nord apa e curată”, de Vlad A. Gheorghiu (Paralela 45), şi „Maldororiana”, de Ana Ionesei (Adenium).

Totodată, la categoria „cartea pentru copii şi tineret”, volumul câştigător a fost ales „Povestioare cu ploaie şi soare”, de Passionaria Stoicescu (Carminis). Nominalizate au fost şi volumele „Cruciada pisicilor/ Basme”, de Petre Crăciun (Zorio), şi „La broscotecă, într-o seară de vară”, de Mariana Filimon (Tracus Arte).

De asemenea, la categoria „traduceri” au fost alese două volume câştigătoare: „Gânduri către sine însuşi”, de Marcus Aurelius, traducere de Cristian Bejan (Humanitas), şi „Teatrul lui Sabbath”, de Philip Roth, traducere de Iulia Gorzo (Polirom). La această secţiune au mai fost nominalizate volumele „Fiara şi suveranul”, de Jacques Derrida, traducere de Bogdan Ghiu (Tact), „Darul”, de Vladimir Nabokov, traducere de Veronica D. Niculescu (Polirom), şi „Cuvintele fraţilor Grimm”, traducere de Al. A. Şahighian (Polirom).

La gala premiilor USR au mai fost acordate şi două premii speciale, care le-au revenit lui Ştefan Agopian şi lui Simion Dănilă.

De asemenea, traducătoarea Antoaneta Ralian a primit Premiul Naţional pentru Literatură, la această ediţie a premiilor Uniunii Scriitorilor din România.

Anul trecut, Florina Ilis a câştigat premiul la categoria „proză”, cu romanul „Vieţile paralele” (Cartea Românească), în timp ce Nicolae Prelipceanu a fost câştigătorul secţiunii „poezie”, cu volumul „La pierderea speranţei” (Casa de Pariuri Literare), iar Marius Chivu a câştigat trofeul secţiunii „debut”, cu volumul „Vântureasa de plastic” (editura Brumar).

andrei-plesu

La categoria „critică/ eseu/ istorie literară”, câştigător a fost Mircea Mihăeş, cu volumul „Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha” (Polirom). La categoria „teatru”, câştigător a fost Radu F. Alexandru, cu „Teatru 7” (Cartea Românească).

Totodată, Andrei Pleşu a primit un premiu special din partea Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas), în timp ce Ion Pop a câştigat Premiul Naţional al USR.

Foto cu Stefan Agopian: Wikipedia. Foto cu Antoaneta Ralian – Observatorul Militar

28
/01
/20

Joi, 30 ianuarie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi gazda unui dialog despre Bucureștiul cărților și al scriitorilor. Cele două autoare ale volumului Dicționar de locuri literare bucureștene, Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu, și invitații lor, criticii literari Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir și Angelo Mitchievici, vor fi ghizi într-o recartografiere a orașului prin ficțiune.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

27
/01
/20

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet și eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar și unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediției coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, și Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut și lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actrița Mirela Oprișor va citi din poeziile din Ezra Pound.

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2020, secțiunea Proză. Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 20 martie 2020.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

Page 3 of 10212345...102030...Last »