Stefan Iordache. Zece secrete pe care le-a aflat într-o viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-iordache-ar-fi-implinit-73-de-ani-zece-secrete-pe-care-le-a-aflat-intr-o-viata/

Ştefan Iordache a trecut prin viaţă muncind, iubind şi gustând din plin singurătatea în faţa unui pahar cu vin. A aflat ce trebuie să facă pentru a fi fericit şi de ce mai e nevoie pentru a fi complet.

Un articol de Dan Boicea|3 februarie 2014

„Viaţa, viaţa e un lucru superb! Pentru mine, viaţa înseamnă muncă multă şi puţine momente de singurătate în faţa unui pahar cu vin. Să nu scrieţi cu lapte… Mai înseamnă plimbare, aer şi iar singurătate“, spunea Stefan Iordache, într-un interviu pentru revista Cinema.

În cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache“, de Ludmila Patlanjoglu (Editura Nemira, 2004, Editura Curtea Veche, 2008), actorul spunea că îi este frică de moarte şi că mulţi oameni şi-ar dori să moară în somn. „Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt“. Dorinţa i s-a împlinit. Actorul a dus ultima bătălie într-o clinică din Viena, pe 14 septembrie 2008.

Ce aflase Ştefan Iordache? Ce secrete i se dezvăluiseră, la cei 60 şi ceva de ani pe care îi împlinise? De ce a avut nevoie pentru a se apropia de o viaţă bine trăită? Ce i-ar fi trebuit în plus?

1. Să faci un copil

„Am să plec, totuşi, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba aceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: «Pământul e femeia care aşteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Şi deasupra tuturora – măria sa Soarele». Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simţi şi mai bine mângâierea apei şi mângâierea Soarelui…“.

(…) Au trecut anii ăştia… atât de repede… Meseria, scena, reflectoare, roluri. Am agonisit, într-o viaţă întreagă, lucruri. În vânt. Nu la ele mă gândesc, case, maşini, dă-le… mă doare că nu creşte, lângă noi, un sufleţel de copil. Am sacrificat bucuria asta pentru o meserie despotică. Asta e durerea din fericirea mea, aşa a vrut Dumnezeu“.

2. Reuşita

„Se ia puţin talent, se amestecă în proporţii, după caz, cu inteligenţă, se adaugă multă trudă, după aceea se întreabă şi se consultă creierul, inima, ficatul şi celelalte organe care au domiciliul în casa corpului meu, construită de Mamă, Dumnezeu şi de mine, cu ajutorul, dus până la sacrificiu, al spectatorului meu“.

3. Credinţa

„Sunt conştient că noi, actorii, trebuie să plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi de-a moartea. Este ceva deasupra noastră. Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni. Deci poate fi şi în mine“.

4. Nostalgia

„Paradisul copilăriei mele se confundă cu vacanţele, cu verile petrecute la bunici, la Calafat. (…) Dorul este amintirea unei stări de bine. Sentimentul că te-ai îndepărtat de un loc ocrotitor şi dorinţa de a reveni acolo. Toate se leagă, şi chipuri, şi locuri, şi întâmplări. Ca atunci când, toropit de soare, pe un şezlong, te trezeşti zâmbind cu ochii închişi. Simţi dintr-o dată, ca o părere, duhul verilor de altădată.“

Stefan Iordache

5. Femeia

„Femeia este asemeni pământului: ea este matca, ea duce viaţa mai departe. Domină totul şi toate. Nu există fiinţă mai puternică decât femeia. Eu cred că ea este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu pe Pământ!“ (…) E o falsă teorie – aceea că bărbatul cucereşte femeia. De fapt, se întâmplă invers, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de evidente. Ea alege, ea cheamă, cucereşte şi domină“.

6. Iubirea

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi o iubesc. Mihaela (n.r. Tonitza  – soţia actorului, care s-a stins din viaţă în 2010) a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul.

Din momentul în care Mihaela a intrat în viaţa mea, am simţit că soarta este blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare. Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru“.

7. Pasiunea

„Aveam insomnii cu Hamlet. Groaznice. Când mă culcam, mai jucam încă o dată, în minte, spectacolul. (…) La fiecare spectacol cu Hamlet slăbeam patru kilograme. La Richard al III-lea, trei-patru kilograme. La Titus Andronicus, două-trei kilograme. Cu trupul tău se întâmplă multe. Există pericolul să te îmbolnăveşti. Să te modifici fizic, dar mai ales psihic. Imaginaţi-vă un actor care joacă zece ani Regele din Escurial sau Titus Andronicus şi se umple de atâta otravă. Eu, când interpretez un asemenea erou, calc altfel, vorbesc, mă comport altfel decât un om normal. Spre nefericirea familiei mele.

Cred că-i foarte greu să suporţi în casă un actor. Am avut şansa să joc numai roluri grele, care mi-au adus satisfacţii enorme pe plan artistic. Dar eu nu mai sunt acelaşi. Şi mi-e dor de mine, aşa cum eram când eram copil, de nu-ţi dai seama“.

8. Prietenia

„Şi mie, şi lui Papaiani, ne plăcea aceeaşi fată. Asta încă n-ar fi fost nimic, dar ne-am apucat amândoi să-i facem curte. Mirosea a scandal! Simţind atmosfera încărcată, fata a dat să plece. M-am ridicat s-o conduc, s-a ridicat şi Papaiani. Am însoţit-o aşa, amândoi, până la uşă, şi ne-am întors încruntaţi la masă. Tăceam, cu fălcile încleştate. Girardi n-are de lucru şi spune: «Bă, tu ai luat premiu la Mamaia, da ăsta (n.r. – Ştefan Iordache) a luat la Karlovy Vary!».

Atât i-a trebuit lui Papaiani: m-a făcut «oltean tâmpit», eu l-am făcut «grec împuţit» şi a început o bătaie ca în filme, ceva de groază“, povestea Ştefan Iordache. Cei doi au ajuns în arestul Miliţiei, iar a doua zi, trezit din beţie, Ştefan Iordache a plecat în căutarea lui Papaiani, pentru a se împăca cu el.

„Ne-am oprit la o crâşmă, unde am sărbătorit împăcarea şi prietenia noastră. Atunci ne-am făcut, eu şi Papaiani, fraţi de cruce, de sânge. Ne-am crestat puţin braţul. Ne-am tăiat cu o furculiţă, că n-aveam atunci cuţit la masă. Ne-am promis că nu o să ne mai certăm niciodată. Ba chiar am hotărât, sub jurământ, să nu mai bem în vecii vecilor, că nu e bine! Să bem numai citronadă şi să-nvăţăm limba engleză!“.

Citiţi şi: INTERVIU Stefan Iordache: „Mi-a plăcut să trăiesc, să exist“

9. Drumul

Şi-a făcut debutul internaţional la Festivalul de la Nancy, cu „Viziuni flamande“: „N-aveam bani mulţi, dar, ca tot românul, ne-am descurcat. Am găsit un bistrou unde ouăle şi muştarul erau gratis. Am mâncat ouă în neştire, bine că nu ne-am intoxicat. Beam şi un păhărel de Beaujolais şi ne ajungea“. Apoi Paris, Helsinki, cu un vapor uriaş, de şapte etaje…

„La Helsinki a venit să ne vadă într-o seară şi Andrei Şerban. Am mers cu el şi cu trupa lui la o actriţă acasă. Mulţi dintre ei fumau marijuana, întinşi pe perne şi saltele. M-au îndemnat şi pe mine, dar am refuzat. Am tras un chef zdravăn cu Şerban, am stat de vorbă despre teatru. Eram copii, visam“. A urmat un maraton Hamlet în Grecia, Germania, Franţa, Portugalia…

10. Lupta

„La Ciudad de Mexico m-am îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să oprească turneul cu Viziuni flamande. Eram, parcă, otrăvit. Trupul nu mă mai asculta. Oraşul ăla zgomotos, totul în jur mi se părea un coşmar. Am fost internat urgent într-o clinică, în care o zi de spitalizare costa cam 1.000 de dolari, pe care trebuia să mi-i plătească cineva. Atunci, m-au rugat să fug din spital. Consulul român «m-a furat» cu acordul doctorului şi m-a dus la aeroport“.

Ajuns la New York,  şi-a bombardat ficatul cu bere şi cu cârnaţi, la un prânz cu Andrei Şerban, şi i s-a făcut din nou rău. A căutat primul zbor spre România, iar în avion a leşinat. Când a ajuns în ţară, a intrat în comă, apoi a fost ţinut în spital timp de două luni. Cu efort şi cu multă mişcare, a reuşit să depăşească apoi criza“.

Foto cu Stefan Iordache – Cinemagia

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?