Strada Armenească prinde viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-armeneasca-prinde-viata/

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

INFO

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe contul de Facebook al Festivalului Strada Armeneasca.

31
/07
/16

Curtea de apel din Paris l-a condamnat pe regizorul Luc Besson și compania sa, Europacorp, să plătească despăgubiri de 110.000 de euro cineastului american John Carpenter. Besson s-ar fi inspirat din filmul acestuia, "Escape from New York", pentru a realiza lungmetrajul său "Lock-Out" din 2012

31
/07
/16

Chalice îşi va face debutul în luna septembrie, în benzile desenate "Alters", o serie de poveşti despre un grup de proscrişi, a căror circumstanţe unice le dă superputeri, Făcând tranziţia la sexul feminin şi purtând cu încredere o fustă mini şi o pelerină, Chalice dezvoltă abalitatea de a controla mecanica cuantică.

30
/07
/16

Grupul Pink Floyd va lansa câteva piese inedite într-o casetă cuprinzătoare, care va prezenta începuturile legendarului grup britanic. "The Eearly Years — 1965-1972" va fi pus în vânzare în 11 noiembrie și va conține nu mai puțin de 27 de CD-uri, printre care titluri rare și momente live ale formației.

29
/07
/16

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, ajuns oaia neagră a Hollywoodului din cauza diferitelor derapaje, revine la regie după zece ani, odată cu thrillerul “Blood Father”. După apariții în roluri mici în fața camerei ("Machete Kills", "Expendables 2"), el va fi în curând cap de afiș în thrillerul "Blood Father" (a cărui lansare este prevăzută în 31 august) și regizor al filmului "Hacksaw Ridge"

29
/07
/16

Actorul american Michael Keaton (64 de ani) a primit, joi, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. În ultimii doi ani, Michael Keaton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la Oscar pentru "Birdman", fiind foarte apreciat şi pentru rolul din "Spotlight".

28
/07
/16

O nouă ediţie a evenimentului "Noaptea cărţilor deschise" are loc, vineri, 29 iulie, între orele 20:00 şi 23:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, oferind cititorilor reduceri semnificative de 20% la toate cărţile din librărie.

28
/07
/16

"Ce trebuie să ai ca să fii prima femeie în orice? Trebuie să ai curaj și farmec!" - Meryl Streep. Într-o ținută patriotică ce nu a putut fi trecută cu vederea, celebra actrița americană a rostit, marţi, un discurs emoționant și feminist pentru susținerea lui Hillary Clinton în a doua zi a Convenției naționale democrate de la Philadelphia.

27
/07
/16

Cehia, Bulgaria, Lituania sau Letonia sunt ţările europene cu cele mai multe biblioteci raportate la numărul de locuitori, în timp ce pe ultimele locuri ale acestui top se află ţări ca Olanda, Grecia şi Portugalia, unde există doar o jumătate de bibliotecă la 10.000 de persoane.

27
/07
/16

"Să joci ani de-a rândul personaje fără o problematică importantă, să te fâţâi pe scenă de colo – colo strâmbându-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cârciumă, mi se pare un lucru foarte trist."– Alexandru Tocilescu (27 iulie 1946 - 29 noiembrie 2011). Unul dintre cei mai apreciaţi regizori români de teatru ar fi împlinit, astăzi, 70 de ani.