Sunt o baba comunista. Nostalgie bine temperată
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunt-o-baba-comunista-nostalgie-bine-temperata/

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 august 2013

CRONICĂ DE FILM. Bazat pe romanul de succes cu acelaşi titlu al lui Dan Lungu, „Sunt o baba comunista“ este un onest film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Dacă ar fi beneficiat şi de un plus de rigurozitate (asumarea unei perspective narative clare, ocolirea unor şabloane, renunţarea la una-două scene), noul lungmetraj al lui Stere Gulea ar fi putut marca un punct semnificativ în peisajul cinematografic actual.

„Sunt o baba comunista“ îmbină un prezent ambalat în culori tandre cu flashback-uri de un alb-negru luminos (imaginea e semnată de Vivi Drăgan Vasile), precum şi numeroase ramificaţii narative şi personaje secundare cu tentativa de portretizare a unei familii şi a societăţii româneşti.

Această construcţie polifonică este, cu unele excepţii, atent şi sigur controlată de Stere Gulea, coautor şi al scenariului, alături de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Vera Ion.

Confruntarea interioară între prezent şi trecut, care constituie drama protagonistei Emilia, este proiectată pe fundalul unei ţări care nu şi-a încheiat încă socotelile cu istoria recentă şi al unei crize economice actuale care leagă România de SUA.

Scenografia (Călin Papură) şi costumele (Doina Levinţa) redau atmosfera unei lumi de provincie în care timpul pare să fi rămas pe loc. Sărăcia nu este prezentată naturalist-mizerabilist, ci mai degrabă printr-o lentilă comic-afectivă (muzica lui Vasile Şirli conduce în aceeaşi direcţie).

Suntem departe de spiritul strident, vindicativ şi maniheist al anilor ’90, dar şi de radicalismul stilistic întâlnit la (neo)realismul pricipalilor reprezentanţi ai Noului Cinema Românesc.

Este o privire intensă, dar echilibrată şi lucidă asupra nuanţelor vieţii în comunism şi sub tranziţia nesfârşită care i-a urmat. Din acest motiv, „Sunt o babă comunistă“ poate fi încadrat în „familia“ unor filme ca „Medalia de onoare“, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“, „Despre oameni şi melci“, „Visul lui Adalbert“ sau chiar „Amintiri din Epoca de Aur”.

Personaje puternice şi scene neconvingătoare

Din păcate, însă, pentru omogenitatea filmului, Stere Gulea ezită, nejustificat, între perspectiva narativă a autorului omniscient şi cea a protagonistei, deşi balanţa înclină vizibil spre Emilia, interpretată, deloc surprinzător, fără reproş de Luminiţa Gheorghiu (în multe secvenţe, camera abandonează restul personajelor şi se opreşte numai asupra chipului expresiv al actriţei).

Citiţi şi: Câştigă 3 invitaţii la filmul „Sunt o babă comunistă“, cu Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea!

Emilia este, de altfel, şi cel mai complex personaj, secondată de înţelegătorul soţ Ţucu (Marian Râlea, într-unul din cele mai bune roluri) şi de fiica Alice (Ana Ularu, cu o apariţie ce îi confirmă talentul).

Personajul stereotipic reprezentat de doamna Stroescu (Valeria Seciu) nu se dovedeşte a fi decât cotraponderea anticomunistă la nostalgiile Emiliei, la fel cum de un uşor schematism tipologic sunt pândiţi şi foştii colegi de fabrică ai protagonistei (iar scena în care Emilia îi convoacă pe aceştia din urmă pentru a-i convinge să cumpere rămăşiţele fostei fabrici este superfluă şi slab construită).

În ciuda unor simplificări sau note stridente, Sunt o baba comunista este credibil ancorat în realitatea românească, dar are şi capacitatea de a accede la universal. Stere Gulea şi colaboratorii săi au realizat un film agreabil, necesar şi potrivit pentru a da startul noului sezon cinematografic.

INFO

Sunt o baba comunista (România, 2013)
Regia: Stere Gulea
Cu: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Valeria Seciu, Anca Sigartău

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.