„TARTUFFE sau Impostorul”, de la Teatrul Metropolis la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/tartuffe-sau-impostorul-de-la-teatrul-metropolis-la-tvr/

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „TARTUFFE sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2015

Această poveste despre instinct, despre nedreptate şi inegalitate, animată de caractere puternice, este pusă în scenă într-o cheie de joc neaşteptată şi proaspătă. Conflictul din sânul familiei capătă, pe rând, accente comice, dramatice şi, în cele din urmă, tragice. O comedie despre bine şi rău, dar şi despre cât de greu e să deosebeşti binele de rău. Scandalul urcă pe scenă într-un spectacol deopotrivă amuzant şi tulburător, crud şi subtil.  Ca Teatrul.

La moartea lui Molière, Biserica nu a permis să i se ţină slujba de înmormântare, atât a „supărat” TARTUFFE pe prelaţii francezi. Era 1673, trecuse aproape un deceniu de la prima reprezentaţie a piesei, un deceniu în care trimişii Domnului pe pământ nu înţeleseseră, totuşi, nimic din teatru. Piesa despre bigotul ipocrit Tartuffe, care adăpostit de Orgon în familia sa, ajunge, de fapt, să o dezbine, să o anuleze, să o siluiască şi, în final, să o distrugă, aduce în prima plan ipocrizia, folosirea religiei ca instrument de manipulare şi modalitate de a ascunde cele mai josnice pofte umane.

Victor Ioan Frunză a propus publicului o nouă abordare a textului, pornind de la ceea ce îl făcea atât de incisiv şi valoros din secolul XVII încoace – a pus în scenă varianta necenzurată a piesei, fără ultimul act.

„În româneşte, piesa s-a jucat în proză şi nu înţeleg de ce. Pentru că asta schimbă fundamental lucrurile. Adaptarea de la vers la proză este cu totul altceva. Imaginaţi-vă cum ar arăta scena balconului din «Romeo şi Julieta», în care el i-ar spune: «Vai de mine, eşti un soare!». Cred că va fi un lucru rar pe scena românească, pentru că Molière nu s-a mai jucat de mult timp în versuri“, spunea regizorul Victor Ioan Frunză, în Ziarul Metropolis, după premieră.

Tartuffe credit foto Adriana Grand (2)În decursul anilor, Frunză a fost mentorul unei trupe de actori tineri şi talentaţi cu care a lucrat întotdeauna texte dintre cele mai dificile, precum „Dom Juan”, al aceluiaşi Jean-Baptiste Poquelin, „Familia Tot” (Örkeny István), „Scene din viaţa insectelor” (Karel & Josef Capek), „Mobilă şi durere” (Teodor Mazilu). Veţi avea ocazia să vă întâlniţi cu această trupă păstorită de Frunză şi câştigătoare a numeroase premii, între care George Costin cu Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în 2013.

Preluarea a fost realizată de Casa de producţie a TVR. Spectacolul se joacă în continuare, la Teatrul Metropolis.

TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Moliere

Versiune scenică de Victor Ioan Frunză

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Dramaturgia: Victor Ioan Frunză, Adrian Nicolae; decorul şi costumele: Adriana Grand;

Distribuţia: Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Irina Bucescu

Valere, Lucian Rus, George Costin, Mădălin Bradea, Elena Ghimpeţeanu

Echipa TV

Regizor TV: Andrei Măgălie; regia tehnica: Cristian Laszlo; asistenta tehnică: Gh.Cimpoieru; sunet: Dan Guinea,Stelian Miu;  Director de imagine: Daniel Serbanica; Imagine:Mihai Pătraşcu; Asistent Imagine: Alexandru Bengescu,Dragoş Tănase; sunet: Razvan Niţescu, Valentin Bartolomeu; organizator producţie Sorin Cristea; producător: Lucia Constantinescu; producător coordonator: Demeter  András  István.

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Foto: Adriana Grand

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".

19
/06
/15

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), desfăşurat între 12 şi 21 iunie) a împrăştiat culori proaspete peste seculara cetate Hermannstadt. Artele spectacolului deţin din nou supremaţia, oraşul devenind o imensă scenă.

19
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător al trofeului pentru cel mai bun lungmetraj românesc de debut la TIFF, unde a fost prezentat recent în premieră, deşi avea anunţată lansarea în 2014, „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase, ar putea trece drept o încercare proaspătă în peisaj.

18
/06
/15

Străzile orașului vor fi inundate de sunete și culori în ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piața Mică și Piața Mare, dar și la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în fața publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene și muzică indiană.

18
/06
/15

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est întâmpină vacanţa şi dă startul la joacă şi la relaxare, în Braşov. Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secțiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize, în ultimul weekend din luna iunie.

18
/06
/15

Pe lângӑ un lineup de excepţie curatoriat de pianistul şi compozitorul de jazz Lucian Ban, a patra ediţie a Bucharest Jazz Festival continuӑ seria de evenimente conexe inauguratӑ anul trecut la Hanul Gabroveni. Startul Bucharest Jazz Festival 2015 este dat de vernisajul expoziţiei Now’s the Time – Romanian Jazz Photographers de la Hanul Gabroveni, în seara zilei de 30 iunie.

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

18
/06
/15

Teatrul ODEON și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului prezintă premiera primului spectacol din cadrul proiectului Surorile Heddei curatoriat de Cristina Modreanu și susținut de Ibsen Scholarship. Premiera spectacolului are loc vineri, 19 iunie, următoarele reprezentații fiind programate pe 25 și 27 iunie.