Teatrul e viu prin istoria sa – lansări de carte din cadrul FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-e-viu-prin-istoria-sa-primele-lansari-de-carte-din-cadrul-fnt/

Duminică, 26 octombrie, s-a desfăşurat prima seară a Festivalului Naţional de Teatru la Librăria Humanitas Bucureşti, în cadrul căreia s-au lansat cărţile: „Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese” de Angelo Mitchievici şi „În dialog cu anticii” de Alexandra Ciocârlie.

Un articol de Judy Florescu|28 octombrie 2014

În pofida ninsorii de Sf. Dumitru, iubitorii de literatură s-au arătat interesați de lansarea celor două cărți, Caragiale după Caragiale și În dialog cu anticii, prin participarea lor în număr mare în spațiul cultural de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Au vorbit: directorul FNT, Marina Constantinescu,  istoricul literar Dan C. Mihăilescu și cei doi scriitori, Alexandra Ciocârlie și  Angelo Mitchievici.

Marina Constantinescu: „Pentru mine, ca om de litere, dar și ca om teatru, cartea Caragiale după Caragiale înseamnă un popas intelectual pe care mi l-am oferit și în urma căruia am avut reinterpretări personale, rememorări a unor spectacole extraordinare din istoria teatrului românesc. Angelo Mitchievici are un tip de observare nu doar asupra unor texte foarte cunoscute ale lui Caragiale, dar şi asupra unor detalii la care chiar și eu m-am grăbit să meditez, să cuget și să nu mă las pradă judecății.”

Dan C. Mihăilescu: „Caragialismul a fost mereu văzut într-o disjuncție, într-un sau-sau diabolic. Noi avem un iad și un paradis la Caragiale. În Caragiale, de multe ori grotescul devine macabru, macabrul devine vesel. Navigăm într-o lume a  nebuniei, navigăm într-o lume a cruzimii. Pentru istoricii literari din sală, vreau să semnalez cel mai provocator nucleu din această carte. Este secvența dedicată cercului literar de la Sibiu, un cerc literar care este lăsat deoparte.

În această carte sunt luate niște texte de Ștefan Augustin Doinaș, de care nu știam, în care mărturisește sincer că noi în Caragiale nu am găsit nici o vână tragică, nici un miez metafizic și că a avut nevoie de ceilalți oameni de cultură din preajma sa (Radu Stanca, Horia Stanca,  Cornel Regman) ca să accepte că adevăratul surâs tragic din literatura română se află în Caragiale.”

Angelo Mitchievici: „Întrebarea fundamentală este: de ce Caragiale? De ce el ni se potrivește atât de bine? Ce este atât de proteic încât când vorbim de complexele noastre identitare îl aducem în discuție pe el și nu pe Eminescu? Caragiale ne arată monstruoși. Încercând să duc lectura mai departe, am constatat că lucrul acesta se petrece cu oameni foarte diferiți, de la regizori de teatru, la regizori de film, la oameni cu o cultură și o erudiție cum au fost și cei de la Cercul Literar de la Sibiu. Problema este cum îl întrebuințăm pe Caragiale? Cum se strecoară în noi și ne informează de foarte multe ori?

Marina Constantinescu: „Alexandra Ciorcârlie este un om al studiului cu creionul în mână în cel mai adevărat și profund sens al cuvântului, căutând nu neapărat lumi moarte, ci lumi îndepărtate, trecând într-o oglindă magică textele literaturii noastre dramatice românești, pe care uneori le-am uitat. Prin cartea În dialog cu anticii se ridică o cortină cu un gest foarte frumos cultural, care lasă să se vadă că nimic nu este mort, că mai întâi a fost cuvântul, că teatrul este ceva viu și provocator. Studiul Alexandrei Ciocârlie propune baza de la care se ridică într-adevăr cultura.”

Alexandra Ciocârlie: „Ceea ce m-a interesat a fost problema pe care și-au pus-o dramaturgii români – în ce fel mai pot fi reluate temele antice? După 2000 de ani, în ce fel mai poate fi adus pe scenă un Oedip ca să trezească interesul spectatorilor contemporani?”

Următoarea lansare de carte din cadrul FNT 2014 de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu este luni, 27 octombrie, iar volumul se numește Infinitul dinăuntru de Vlad Zografi.

Foto: Adi Bulboacă

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.