Teatrul Mic și noile rezoluții ale anului 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-mic-si-noile-rezolutii-ale-anului-2020/

Teatrul Mic începe noul an alături de ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Centrul Cultural Ion Manu Otopeni, în cadrul unor parteneriate culturale menite să susţină activitatea teatrului, găzduind o parte dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul curent.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2020

Reamintim situația dificilă în care se află Teatrul Mic, încă din anul 2017, din cauza încadrării în clasa I de risc seismic, conform legislației în vigoare, ce a dus la închiderea sălii Mari a Teatrului și a sălii Teatrului Foarte Mic. În ciuda acestui fapt, spectacolele s-au jucat fără întrerupere în cele 2 săli de tip studio- Sala Atelier și Sala Studio, inaugurată în anul 2018, precum și în sălile teatrelor partenere. În acest context nefericit, la finalul anului trecut s-a decis mutarea întregului personal administrativ și artistic în sediul aflat pe strada Gabroveni al sălii Studio, și mai ales găsirea de soluții pentru a juca și pe alte scene deja consacrate.

Prima dintre premierele anului 2020, spectacolul Vinovat. Nevinovat. de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu, va avea loc în zilele de 21, 22 februarie, ora 19:00, la Sala Mare a Centrului Cultural al Municipiului București – ARCUB. Spectacolul aduce în prim plan ideea de asumare a deciziilor și a responsabilităților cu care ne confruntăm, în contextul politic, social și cultural actual, marcat de incoerență. Conduși de prejudecăți și sentimente personale, uneori contradictorii, cu greu ne putem obiectiva și lua atitudine pentru a discerne între bine și rău. În ce măsură și când anume începem să fim vinovați/ nevinovați în raport cu celălalt? Este una dintre interogațiile pe care viitoarea producție a Teatrului Mic le lansează publicului spectator.

Primele spectacole găzduite de Teatrul de Comedie, începând de luna aceasta, sunt Angajat la doi patroni de Richard Bean, după Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Vlad Corbeanu și …Escu de Tudor Mușatescu, regia Doru Ana, programate în zilele de 14, respectiv 21 ianuarie, ora 19:00, la sala Radu Beligan. La Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”, este programat în data de 30 ianuarie, ora 19:00, spectacolul Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, regia Vlad Massaci.

Detalii și bilete pe www.teatrulmic.ro, pe platforma bilet.ro, pe pagina de Facebook @teatrulmic.sifoartemic și la casele de bilete ale Teatrului Mic (Str. Constantin Mille, nr. 16 și Str. Gabroveni, nr. 57).

VINOVAT. NEVINOVAT.

un spectacol de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu

Distribuția:

Profesorul: Tudor Aaron Istodor / Vlad Corbeanu

Muncitorul: Toma Cuzin / Marin Grigore

Patroana: Dana Dembinski Medeleanu / Mihaela Rădescu

Inginerul: Vlad Logigan

Medicul: Alexandru Voicu / Andrei Seuşan

Antreprenorul: Andrei Seușan / Viorel Cojanu

Actorul: Vlad Corbeanu / Bogdan Talaşman

Educatoarea: Valentina Popa / Gabriela Iacob

Vedeta TV: Manuela Hărăbor / Ruxandra Enescu

Poștașul: Vitalie Bantaș

Taximetristul: Doru Ana / Ovidiu Niculescu

Arhitecta: Irina Velcescu / Ilinca Manolache

Aprodul: Petre Moraru / Viorel Cojanu

Regia artistică: Gelu Colceag

Asistent regie: Vlad Corbeanu

Scenografie: Ioana Pascha

Producător delegat: Alois Chiriță

Durata: 2 ore

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.